- Nou
- ISBN
- 978-630-344-269-3
- An apariție
- 2025
- Număr pagini
- 320
- Tip ediție
- broșată
- Format
- 106x180
- Colecție
- TOP 10+
- Domenii
Tsukuru Tazaki cel fără de culoare şi anii săi de pelerinaj
Autori: Haruki Murakami
Traducere din limba japoneză de Florin Oprina
„Oricine se îndrăgostește caută de fapt bucăți pierdute din propria-i viață. Și oricine se îndrăgostește se întristează când se gândește la cel iubit. E ca și cum te-ai întoarce într-o cameră cu amintiri dragi, o cameră de mult părăsită.” (Haruki Murakami)
Tsukuru are 36 de ani și multe, multe amintiri, care nu-l lasă să-și trăiască prezentul. Gândurile îl poartă adesea la o gașcă aventuroasă din liceu, în care fiecare membru avea, în loc de nume, o culoare: fetele erau Neagra și Dalba, iar băieții Albastru și Roșu. Al treilea băiat din gașcă era el, Tsukuru, omul fără de culoare, al cărui nume înseamnă „cel care face”.
Tsukuru are 36 de ani, este inginer și are un vis: să construiască gări. Are însă și o nefericire: se vede pe sine ca pe un vas fără conținut, părăsit de toți din pricina golului sau lăuntric. El își trăiește viața în singurătate până în momentul în care o cunoaște pe Sara. Ea îl ascultă, îi află nefericirile și încearcă să-l ajute, îndemnându-l să plece în căutarea prietenilor din liceu și să se-mpace cu ei. Abia apoi se va întoarce la ea și o va iubi și va fi fericit.
- An apariție
- 2025
- Număr pagini
- 320
- Tip ediție
- broșată
- Format
- 106x180
Despre autori

Haruki MURAKAMI, unul dintre cei mai populari scriitori japonezi contemporani, s‑a născut în 1949, la Kyōto. A studiat teatrul la Universitatea Waseda din Tokyo. Experienţa de proprietar al unui bar în care se cânta jazz (reflectată în romanul său din 1992, La sud de graniţă, la vest de soare) şi cea de traducător al operelor lui F. Scott Fitzgerald, John Irving, Truman Capote şi Raymond Carver îşi vor spune cuvântul în formarea sa ca mesager al unei Japonii occidentalizate – un ţinut amăgitor, lipsit parcă de suflet şi suflu, al cărui spirit străvechi pare să fi dispărut aproape în întregime. Primul său roman, Ascultă cum cântă vântul (1979), i‑a adus Premiul Gunzo, fiind urmat de Pinball, 1973 (1980) şi În căutarea oii fantastice (1982, distins cu Premiul Noma). În 1987 a publicat Pădurea norvegiană, bestseller internaţional, tradus în numeroase limbi şi vândut în milioane de exemplare. Murakami a mai publicat volumul de interviuri Underground. Atentatul de la Tokio şi spiritul japonez (1997) şi romanele La capătul lumii şi în ţara aspră a minunilor (1985, pentru care a primit Premiul Tanizaki), Dans dans dans (1988), Cronica păsării‑arc (1994, nominalizat la prestigiosul IMPAC Dublin Literary Award), Iubita mea, Sputnik (1999), Kafka pe malul mării (2002), 1Q84 (2009‑2010), Tsukuru Tazaki cel fără de culoare şi anii săi de pelerinaj (2013), Uciderea Comandorului (2017) şi Oraşul şi zidurile sale incerte (2023), precum şi volumele de povestiri sau eseuri Elefantul a dispărut (1993), După cutremur (2000), Salcia oarbă, fata adormită (2006), Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă (2007), Pur şi simplu despre muzică (2011) şi Meseria de romancier (2015). A fost nominalizat în repetate rânduri la Premiul Nobel.