„Meserii nerecomandate femeilor este o carte de memorialistică remarcabilă, singulară în literatura română. Gabriela Adameșteanu lucrează cu temele majore ale universului ei artistic, întoarse spre propria viață: feminitatea și familia (câte bariere sunt până la a simți încrederea și apropierea pe care le promit). La ele se adaugă sinuozitățile condiției de scriitoare. Povestindu-și biografia, cu farmecul epic deja cunoscut (în care intră necruțarea, aici de sine), autoarea încearcă s-o facă inteligibilă prin intermediul amintirilor personale și prin explicații furnizate de o istorie convulsivă. Este o carte despre trecut (ca orice carte de memorii), îndreptată decis spre viitor.” (Sanda Cordoș)
„Nu este o carte de bilanț, chiar dacă se referă mai mult la experiențele mele și mai puțin la ale altora. Încerc doar să arăt cum am ajuns să-mi asum meseria de scriitoare, nedorind-o, deși s-ar părea că era singura potrivită mie. Dar, la fel ca mai toate cărțile mele, și aceasta «mi-a scăpat din mână». A devenit și o carte despre părinții mei, despre memoria neștiută a lumii dispărute în care ei au trăit.” (Gabriela Adameșteanu)
„Cu ochii mei trecuți printr-o viață întreagă, l-am văzut așa cum era el, cu speranțele lui naive, cu principiile solide și nedescurcăreala lui. La masa din curte, sub prunii din grădină, făcându-și lecțiile de învățământ politic ori fișele despre satele medievale din Argeș, pentru proiectata lucrare colectivă la care era atât de mulțumit că ia parte. Sau urcând scările, greoi, spre pridvorul de unde se intra în micul antreu comun. Îl auzeam sfătuindu-se cu mama, cu glas scăzut – secvențe vii, fără nicio legătură cu documentele birocratice care îmi tăiau respirația. Ieșit din cețurile zdrențuite ale acelui trecut știut-neștiut, îmi devenise mai apropiat decât oamenii vii din jur.”
Gabriela ADAMEŞTEANU a absolvit Facultatea de Limba şi Literatura Română, Universitatea Bucureşti (1965). Redactor la Editura Enciclopedică (1965-1984) şi lector la Cartea Românească (1985-1989). A condus revista 22, publicată de Grupul pentru Dialog Social (1991-2005), şi apoi suplimentul ei literar, Bucureştiul Cultural (până în 2013). A primit Premiul Hellman-Hammett pentru curaj în jurnalism, acordat de Human Rights Watch (2002), şi titlul „Chevalier de L’Ordre des Arts et des Lettres“ (2013) din partea guvernului francez. Vicepreşedintă (2000-2004) şi preşedintă (2004-2006) a Centrului PEN Român. Cărţile ei, constant reeditate, sunt traduse în 18 limbi şi elogiate în presa românescă şi internaţională.
Romane: Drumul egal al fiecărei zile (1975); Dimineaţă pierdută (1984); Întâlnirea (2003, 2007); Provizorat (2010); Fontana di Trevi (2018); Voci la distanţă (2022).
Proză scurtă: Dăruieşte-ţi o zi de vacanţă (1979); Varăprimăvară (1989); Gara de Est (2008).
Nonficţiune: Obsesia politicii, interviuri (1995); Cele două Românii, publicistică (2000); Anii romantici, memorialistică (2014); Crescând lângă doi nostalgici, memorialistică (2023).
Credit foto: Barna Nemethi
