În revista Vatra

Meritul central al cărții e de regăsit în echilibrul privirii, care încearcă să se înțeleagă și să înțeleagă înainte de a alcătui rechizitorii. Așa cum se întâmplă și în romane, Gabriela Adameșteanu nu scapă întreaga țesătură de motivații sau condiționări psihologice, politice, materiale care reglează comportamentele umane. De aceea, ea nu se uită înapoi cu mânie, nici nu crede în distribuția strictă a binelui și ale răului, chiar când se apleacă asupra unor epoci care au stârnit atâtea polarizări. Realitatea e întotdeauna mult mai complicată decât pare și trebuie privită în ansamblul ei, susține la tot pasul cartea Gabrielei Adameșteanu. Spre deosebire de mulți alți intelectuali supraviețuitori ai totalitarismului, ea nu pune în paranteze, ca pe o „eroare istorică”, întregul regim și nici nu-i neagă amprenta asupra propriei formări din nevoia construcției retrospective a unei imagini idilizate. De aceeea, fosta redactoare-șefă a revistei „22” mărturisește că „«Progresismul» meu, ușoara înclinație spre stânga (interes pentru defavorizații vieții, lentila economică și socială cu care privesc destinele) provin din școala comunistă a anilor ʼ50, dar mai ales de la profesoara de matematică Sanda Bădulescu, prietena părinților: un model feminin alternativ, de femeie independentă” (p. 52).