Un volum extrem de bine închegat, mixaj de autobiografie lărgită, jurnal de stări și trăiri personale, eseistică cu accente polemice legată de condiția de femeie/scriitoare/mamă, dar și om al unei cetăți mereu asediate, în termenii utilizați de Camus în finalul din Ciuma. Pagini care refac o biografie, istoria unei familii pe mai multe generații, dar și o frescă bine conturată a societății românești pe un secol întreg. Pagini de istorie literară care vin cu observații din interiorul unei lumi pe care G.A. a cunoscut-o bine. Și o redă în termeni fără menajamente, dincolo de conexiunile legate de mișcarea feministă din România. Câtă a fost, câtă mai este. Și relevanța feminismului în România. Ultima parte a volumului aduce în atenția noastră dedesubturile dosarelor scoase la iveală după 1989. A fost așa cum spun notele informative și cei care le-au tot sucit în fel și chip? Nici autoarea, nici noi nu suntem convinși de ce iese la iveală. Must read cu atenție și răbdare. Gabriela Adameșteanu confirmă cu fiecare nouă apariție locul pe care-l ocupă în istoria literaturii române. 

Related products

Produs adăugat la favorite

Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor.
Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus.
Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.