Premiul Special al Uniunii Scriitorilor din România
Premiul revistei Observator cultural
Premiul Muzeului Național al Literaturii Române
Ediţia a II-a, cu mici completări, dosar de presă şi index de nume
„Pe lângă performanța literară în sine (400 de pagini scrise excelent ale unuia dintre cei câțiva prozatori de primă mână pe care-i avem), Anii romantici ating toate punctele fierbinți (și uneori litigioase) ale istoriei recente a postcomunismului românesc. De unde și fascinația cvasiinstantanee exercitată de memoriile Gabrielei Adameșteanu. De regulă, figura memorialistului e puternic idealizată. Puțini memorialiști rezistă acestei tentații. Nimic din toate acestea în superbii Ani romantici ai Gabrielei Adameșteanu, atipici. Memorialista nu caută deloc să se idealizeze; dimpotrivă, are chiar plăcerea de a se diminua, de a-și admite micile erori sau inexactități. Într-un mod pe care nu l-am mai întâlnit decât la poeții confesionali (americani, iar dintre poeții români, doar la Mircea Ivănescu), Gabriela Adameșteanu înțelege, în Anii romantici, scrisul ca pe un testimoniu aproape religios, în care totul e de mărturisit și nimic de literaturizat. Marile teme ale postcomunismului românesc sunt tratate din perspectiva unui martor implicat în vortexul lor, dar fără ca martorul să-și aroge vreo secundă superioritatea morală sau intelectuală asupra celorlalți.” (Radu Vancu)
„Pe Gabriela Adameșteanu am întâlnit-o în redacția revistei 22, unde m-a trimis Mihnea Berindei. Biroul ei era o cameră într-o casă cu oglinzi și stucaturi burgheze, amenajată rapid, cu teancuri de hârtii și cărți, cu oameni care intrau și ieșeau continuu. M-au mirat disponibilitatea, buna dispoziție, calmul, umorul și implicarea ei luminoasă în evenimente. În mijlocul acelui maelstrom revoluționar dominat de bărbați, ea părea să stăpânească totul. În amintiri, se descrie curioasă și candidă, fără experiență. N-am văzut-o așa. Era însetată să știe, îmi punea întrebări, dar îmi și răspundea la ale mele. Spre deosebire de colegii ei, deseori intelectuali vorbăreți sau politicieni cu limbă de lemn, ea transmitea o realitate vie, sensibilitatea ei față de oameni, certitudinile mereu minate de îndoieli.” (Jean-Yves Potel)
„Anii romantici este o operă de scriitor și totodată un tratat de anti-maniheism, care ne dezvăluie complexitatea vieții.” (Jean-Pierre Longre)
Prozatoare, jurnalistă și traducătoare, Gabriela ADAMEȘTEANU a condus, între 1991 și 2005, săptămânalul politic, social și cultural independent 22, iar apoi suplimentul lui, Bucureștiul Cultural (până în 2013). Vicepreședintă (2000-2004) și președintă (2004-2006) a Centrului PEN Român. Distinsă cu ordinul Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres al guvernului francez. Constant reeditate, romanele ei – Drumul egal al fiecărei zile (1975; Premiul Academiei, Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor), Dimineață pierdută (1984; Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor), Întâlnirea (2003, 2007; Premiul Ziarului de Iași, ex aequo, Premiul revistei Ateneu), Provizorat (2010; Premiul pentru proză al Observatorului Cultural, ex aequo), Fontana di Trevi (2018; Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor, premiul Radio România Cultural, Premiul Observatorului Cultural, Premiul Scriitorul Anului, Premiul Agenției de Carte), Voci la distanță (2022; Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor) – și prozele ei scurte – Dăruiește-ți o zi de vacanță (1979), Vară-primăvară (1989), Gara de Est (2008) – au fost traduse în 18 limbi și elogiate de critica internațională. Publicistică: Obsesia politicii (interviuri, 1995), Cele două Românii (eseuri, 2001). Traduceri: Jean-Yves Potel, Disparițiile Annei Langfus (2016).
Foto autoare: Cătălina Flămânzeanu
