- ISBN
- 978-973-46-9880-6
- An apariție
- 2024
- Lună apariție
- 6
- Număr pagini
- 312
- Tip ediție
- broșată
- Format
- 160x235
- Colecție
- HISTORIA
- Domenii
În căutarea românului perfect
Specific național, degenerare rasială și selecție socială în România modernă
Autori: Marius TurdaTraducerea textelor din limba engleză de Marius-Adrian Hazaparu
„După ce reușise acolo unde modernismul mimetic ratase, realizând prin ontologia etnică o sinteză între autohtonism și europenism, antimodernismul nostru radical a lăsat în urmă preocupările pentru limba perfectă și spațiul perfect, concentrându-se pe omul perfect. Iar pentru asta a ajuns, asemeni altora, la eugenism, rasism și genocid. Este istoria spusă de această carte fundamentală.” (Sorin Antohi)
„Cartea lui Marius Turda, rezultată în urma unei excelente cercetări și la fel de bine scrisă, provoacă o regândire a perioadei de glorie a intelectualității și culturii românești într-o lumină critică necesară, arătând nivelul generalizat de interes față de teorii eugeniste și politici de excluziune în jurul unor noțiuni rasiale despre identitate, societate și stat.” (Maria Bucur)
„Marius Turda pune în lumină fața mai puțin cunoscută a dezbaterilor identitare ale românilor care în perioada interbelică mizează pe biopolitică și eugenism, la un moment dat chiar pe rasism. Este o carte fascinantă despre naționalism, avatarurile biologizării națiunii și pericolele modernității; este, în cele din urmă, o carte avertisment pentru noi, cei de astăzi, un manual de vânat demoni.” (Constantin Bărbulescu)
„Stigmatul sclaviei, care atrăgea cu sine ideea inferiorității rasiale a romilor, nu avea să fie șters odată cu începuturile formării unui stat național românesc, ci mai degrabă întărit prin ideea creării în paralel a unui «român perfect». Politicile eugenice ale «perfecțiunii» aveau să ducă în final la deportarea în Transnistria a 25.000 de romi și la moartea a jumătate dintre ei. Cartea lui Marius Turda nu doar oferă o perspectivă comprehensivă asupra acestor idei și fapte, ci ne și obligă să reflectăm la ele.” (Adrian Nicolae Furtună)
„Lucrarea lui Marius Turda este o cercetare tulburătoare despre acea parte a istoriei moderne românești pe care am cunoscut-o prea puțin până acum și pe care continuăm să nu dorim să o cunoaștem: e perioada în care statul român se formează ca național și unitar pe baze etnice, rasiale, eugenice și biopolitice. Ne rămâne nouă, celor de astăzi, să ne asumăm critic și să deconstruim această moștenire întunecată a unei mitologii a «perfecțiunii românești» care nu încetează să alimenteze atâtea discursuri ale urii pe care le auzim zi de zi în jurul nostru.” (Ciprian Mihali)
- An apariție
- 2024
- Lună apariție
- 6
- Număr pagini
- 312
- Tip ediție
- broșată
- Format
- 160x235
Despre autori
Marius TURDA este profesor de istoria biomedicinei la Universitatea Oxford Brookes din Marea Britanie şi membru al Societăţii Regale Britanice a Istoricilor. Domeniile lui de cercetare sunt istoria eugenismului, rasismului şi ideologiile naţionaliste din Europa Centrală şi de Sud-Est. Printre lucrările sale se numără Eugenics and Nation in Early Twentieth Century Hungary (Palgrave, 2014), Latin Eugenics in Comparative Perspective (Bloomsbury, 2014) şi Historicizing Race (Bloomsbury, 2018). Ca editor a publicat, printre altele, The History of East-Central European Eugenics, 1900-1945: Sources and Commentaries (Bloomsbury, 2015) și Religion, Evolution and Heredity (University of Wales Press, 2018). De același autor, la Editura Polirom au mai apărut volumele Eugenism și modernitate. Națiune, rasă și biopolitică în Europa (1870-1950) (2014) și Istorie și rasism. Ideea de rasă de la Iluminism la Donald Trump (în colab., 2019).