- Teodor BACONSCHI
- Dosar de presă
- 1 likes
- 63 views
Volumul cercetătorului româno-britanic demonstrează că rasismul, antisemitismul, xenofobia și mistica statului etnocratic românesc interbelic nu au fost rezultatul unei contagiuni fascisto-naziste promovate exclusiv de „intelectuali publici” (universitari sau nu din zona filosofiei, etnologiei, sociologiei sau teologiei) ci de aproape toată comunitatea științifică a anilor 1930-1940 (medici, psihologi, economiști, biologi, „igieniști”, experți în antropologie fizică etc). Ei au contribuit – cu cele mai apăsate pretenții „academice” – la construirea unei „biopolitici” pregătite sub Carol al II-lea și traduse în fapte sinistre sub dictatura lui Ion Antonescu. Pe lângă agitațiile „umaniștilor” afiliați Mișcării Legionare, oamenii „științelor exacte” au scris tratate, au înființat comisii și institute de cercetare, au răspândit broșuri de popularizare a eugeniei și au dat cele mai multe argumente „statistice” sau „de laborator”, în ideea ca Statul Român să fie în final doar al românilor „puri”, fără evrei și țigani, fără „degenerați” alcoolici sau purtători de boli venerice, cu o familie țărănească plină de copii sănătoși, procreați după emiterea unui certificat nupțial de „conformitate” rasială.