Dora Pavel revine cu un nou roman psihologic, Crush, de factură „neuro-gotică”, în care fantasmele unor singurătăți devoratoare alternează cu cele ale unui erotism intens, obsesiv, mereu eșuat. Un roman al blocajului existențial. Un roman ai cărui protagoniști sunt condamnați definitiv la singurătate. O singurătate care zvâcnește disperat să iasă din ea însăși. Pulsiunile pe care le-a stârnit în cei trei bărbați feminitatea Torei Cadis – pictoriță devenită ulterior dansatoare la bară – răbufnesc diferit, dar la fel de răvășitor, în tot atâtea episoade de dragoste ratate. Deși destinele se intersectează, încercările de ieșire din autoizolare nu sunt decât transgresiuni identitare, care au drept consecință un obsesiv crush. Fie că este vorba despre mărturisirile descoperite în jurnalul unui student la arhitectură, Zeno, în urma morții sale violente, fie despre fantasmele adolescentine, asociate puseurilor de panică, de trufie și narcisism ale fratelui său mai mic, Robert, naratorul romanului, fie despre trăirile coșmarești ale lui Sandini, posesorul unei inimi „impostoare”, pentru toți evadarea din propriul ego prin erotism pare imposibilă, chiar strivitoare uneori. Adăugând la toate acestea ideea profanării morții înseși, romanul capătă treptat accente acutizate de thriller.
Dora Pavel este licențiată în Litere. A lucrat în învățământ, în cercetare și ca redactor la Radio Cluj. A publicat cinci volume de versuri, două de povestiri, precum și trei cărți de convorbiri cu scriitori români. Odată cu apariția primului său roman, Agata murind (2003; 2004; 2014; tradus și publicat la Editura Crealite din Madrid), distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România, autoarea se va dedica romanului de ficțiune. A publicat, tot la Polirom, alte patru romane de succes, Captivul (2006; 2017), Pudră (2010), Do Not Cross (2013; apărut în versiune spaniolă la Editura Dos Bigotes din Madrid, în 2018) și Bastian (2020), toate distinse cu Premiul filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România. A mai colaborat la reeditarea Bibliei de la Blaj a lui Samuil Micu (1795), tipărită la Vatican în 2000, premiată de Academia Română, precum și la antologia Școala Ardeleană, vol. I-IV (2018), distinsă cu Premiul „Perpessicius” al Muzeului Național al Literaturii Române.
