„Precum în Ultima cruciadă, în care figura tutelară a lui Iancu de Hunedoara este retrasă în planul mitului, și în Coborârea în cetate se întâmplă la fel cu cea a lui Mihai Viteazul. Valahul e personajul menținut, nu cu puțin efort auctorial, în ipostaza contemplării, lăsând în prim-plan, ca personaje principale, junii din Șcheii Brașovului.
Nu este romanul lui Mihai Viteazul, precum cel anterior se arătase a fi al Chiajnei, ci romanul Brașovului, în care, mai mult ca niciodată, se remarcă rafinamentul scriitural și documentarea ireproșabilă, iar camera diegetică proiectată pe suma de personaje interpretând cumva o partitură a istoriei, altcumva o partitură a umanității și bunului-simț arată și cum se lasă ele strunite de bagheta auctorială.
Coborârea în cetate devine mai mult de atât: romanul Brașovului prin excelență. Rămâne doar ca Brașovul să-și deschidă porțile primirii acasă a acestui roman, cum se vor deschide, cu siguranță, în mod simbolic și călăuzitor, și celelalte pe care a intrat cândva Mihai Viteazul.” (Adrian Lesenciuc)
„În timp ce majoritatea prozatorilor români contemporani preferă să abordeze provocările unui prezent adeseori mult prea familiar, Simona Antonescu resuscitează aproape de una singură romanul istoric autohton. O carte este, printre altele, un refugiu din realitatea imediată, un mod de a trăi în pielea altcuiva, poate într-un alt loc, într-un alt timp. 1600 se arată a fi un an bun de explorat. După excepționalele romane Hanul lui Manuc și Chiajna din Casa Mușatinilor, Coborârea în cetate îmi dă încă un prilej să susțin că Simona Antonescu merită succesul unor celebre creatoare de ficțiuni istorice, ca Philippa Gregory sau Tracy Chevalier.” (George Cornilă)
Simona ANTONESCU s-a născut la Galați în 1969. A debutat în 2015 cu romanul Fotograful Curții Regale, câștigător al Concursului de Debut al Editurii Cartea Românească/ Polirom și al Premiului de Debut al Uniunii Scriitorilor din România și finalist la Festival du Premier Roman de Chambéry. A mai publicat romanele Darul lui Serafim (2016, 2020), Hanul lui Manuc (2017, 2018), Ultima cruciadă (2019), distins cu Premiul Cartea Anului 2019 de Filiala Brașov a USR, Maria Tănase. O fântână pe un drum secetos (2019), În umbra ei (2021, 2024) și Chiajna din Casa Mușatinilor (2023, 2026), care a obținut în 2024 Premiul pentru Proză al Ziarului de Iași, Premiul Radio România Cultural, categoria Proză, și Premiul cartea anului 2024, acordat de filiala Brașov a USR, și, în 2025, Coborârea în cetate.
Foto autoare: Mihaela Petre
Dar, pentru mine, este în primul rând o poveste despre iubire. Sub toate formele ei.
Zada și Gruia sunt personajele mele preferate. În ele se împletesc atât de frumos liniștea și neliniștea, absența și prezența, tăcerile și cuvintele hotărâte, dezamăgirile și speranțele, lumea întreagă și descusută, durerea si fericirea.
Am descoperit Brașovul prin ochii lui Mitruț.
Am surâs unui gând privind-o pe Dămiana. Și apoi pe Gruia.
Am sperat într-o izbândă a junilor curajoși călcând deodată cu ei pietrele cetății.
Am plâns liniștit lângă Zada, am cules plante cu rost și am înțeles că în inima unei mame este loc și pentru durere sfâșietoare și pentru bucurie.
L-am înțeles pe Bursuc și toată grija lui de tată de fete.
L-am îmbrățișat cu dor pe moșul cel blând, cu supărările lui "rătăcite undeva între dezamăgire și împăcarea cu înfrăngerea".
Am boscorodit cu babele pe scâmnioară, crezănd că știu tot despre lume. Că nimic nu se întâmplă dacă nu este îngăduit.
Am ascultat zgomotele cetății și ale lumii ce o cuprinde de când se crapă zorii până târziu în noapte și m-am bucurat că am coborât în poveste.