Prefață de Paul Cernat
„Intitulat inițial cu expresia latină (Dies irae) din poemul liturgic medieval, romanul e, în bibliografia lui Agopian, cel mai apropiat, ca intrigă, de timpul nostru. Înrudite cu Ragtime al americanului E.L. Doctorow și cu Spuma zilelor de Boris Vian, dar cu un puternic filon balcano-levantin, paginile acoperă, prin genealogia personajelor și extensiile fantasmelor acestora, intervalul dintre zavera lui Tudor Vladimirescu și interbelicul autohton, avînd însă în centru ziua de «16 maiu 1915»...
Ziua mîniei conține deja toate datele neobalcanismului artist, speculativ și morbid care-l va impune, ulterior, pe Agopian drept unul dintre cei mai rafinați și mai originali scriitori români dintotdeauna (îmi măsor bine evaluările). În primul rînd, minuția malițios-decadentă a reconstituirii atmosferei de epocă și, în al doilea rînd, jocurile cu cronologia, din perspectiva morților viitoare ale personajelor și a Artei care edifică și distruge totul...
Meticulos documentat, cu reconstituiri infinitezimale de atmosferă și medii sociale, Ziua mîniei își asumă libertăți multiple, inclusiv licențiozități lexicale, se răsfață ludic în speculații etimologice pe marginea numelor proprii, valorifică apocrife picante, reale sau inventate ale unor intriganți internaționali sau prostituate de lux, amestecă personaje istorice reale printre cele pur imaginare, deturnează realul către «povești absurde» (cum se intitulează cîteva capitole modulare), combină dezinvolt «dulcele stil clasic» cu experimentul (post)modern, amestecă registrele și cronologiile, realismul, suprarealismul și infrarealismul, developînd, pe dedesubt, o filosofie sceptic-hedonică a existenței. Romanul ar fi trebuit să consacre, la momentul apariției, un (excepțional) prozator.” (Paul Cernat)
„Romanul de debut al lui Agopian (Ziua mîniei, 1979) nu este cel al unui naiv slujit de cuvinte, absorbit de anecdotică, captiv al purului său istorism. Discretă, calmă, ironică, știutoare pînă la surîs de tehnici, trucuri de tensionare, mașinații auctoriale, tertipuri, manipulări de personaje și situații, inteligența sa artistică lucrează statornic și chiar își arată, cînd se cuvine, pecețile. Nu pe acelea ale unei mîndre posesiuni recente, ci ale unei de la sine înțelese stăpîniri. Astfel, ni se va părea, o vreme, amuzat să șicaneze blînd rigorile recunoscute ale narațiunii, cîteva dintre legile ei de fier... Ei bine, în cartea lui Agopian nu numai că nu vom identifica tipica, antipatica prudență a romancierului calic, cu suma lui de istorii, grijuliu să nu le deconspire urmarea, dar ne va fi dat să cunoaștem un debutant în stare să renunțe la privilegiul misterului și să-și suprime cu consecvență sinucigașă starea de expectație.” (Eugen Negrici)
Ștefan AGOPIAN (n. 1947) a debutat editorial cu romanul Ziua mâniei (1979). A publicat: Tache de catifea (roman, 1981, 1995, 1999, 2004, 2012); Tobit (roman, 1983, 2005, 2014; traducere în germană, Kriterion, 1989; Premiul pentru Proză al Asociației Scriitorilor din București); Manualul întâmplărilor (proză scurtă, 1984, 1993, 2014, 2021; traducere în italiană, Felici Editore, 2012; traducere în germană, Verbrecher, 2018; Premiul Uniunii Scriitorilor); Sara (roman, 1987, 1991, 2006, 2024; traducere în limba franceză, Actes Sud, 2015; Premiul revistei Amfiteatru pentru cea mai bună scriere beletristică a anului); Însemnări din Sodoma (proză, 1993); Republica pe eșafod (teatru, 2000; Premiul Asociației Scriitorilor din București); Fric (proză, 2003; Premiul ASPRO pentru experiment în cadrul Târgului Internațional de Carte Bookarest 2004 și Premiul revistei Cuvântul la categoria „Superlativele anului 2003”). În 2026 i s-a decernat Premiul Opera Omnia pentru literatură de către Uniunea Scriitorilor din România. La Editura Polirom au mai apărut volumele Opere I. Însemnări din Sodoma, Drumul, Republica pe eșafod, Ziua mâniei, Manualul întâmplărilor, Tache de catifea (2008) și Opere II. Sara, Tobit, Fric (2009). Este decorat cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Comandor.
