în revista Orizont, nr. 2

Prin Coborârea în cetate, Simona Antonescu își continuă proiectul de reabilitare a romanului istoric nu prin efecte de recuzită, ci printr‑o schimbare de accent: Istoria mare nu mai e o scenă pe care defilează personaje memorabile, ci o presiune difuză care se infiltrează în viața comunităților, în ritmurile naturii și în filonul psihologic. Titlul e revelator fiindcă refuză triumfalismul: „coborârea” nu e o urcare retorică spre glorie, ci un gest de intrare în straturi, în adâncul mecanismelor fricii și al unei temporalități ce nu se suprapune peste cronologia oficială. (...) Prin documentare migăloasă, rafinament stilistic și intuiție antropologică, Coborârea în cetate este, înainte de toate, romanul mitologiei brașovene, în care gestul central al „coborârii” nu invită la solemnitate, ci la luciditate, la înțelegerea că adevărul se află în rotițele care clămpănesc dincolo de frumusețea vitraliului, acolo unde Istoria devine, inevitabil, viață.