în Dilema
Foarte bine legat compoziţional, noul roman al lui Mihai Zamfir propune un scenariu dialogic de o surprinzătoare prospeţime şi actualitate, o dezbatere abil construită în jurul tezelor utopismului politic. Nimic nu pare să trădeze, în stilul provocator în care este concepută, un autor care va împlini în scurtă vreme 85 de ani.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1268
După ce Octavian Soviany, unul dintre cei mai subtili cititori pe care-i are critica literară românească de întâmpinare actuală, câtă mai e în stare de funcționare, a scris extrem de pertinent despre acest volum, am tot amânat momentul ieșirii la rampă cu propriile opinii. Mai ales că este o frumoasă carte de proză fără să fie proză, ci un mix bine asortat de confesiuni, note diaristice, comentarii existențiale, amintiri din copilărie și adolescență, portrete de toate felurile, lungi și subtile peripatetizări și introspecții în universul feminin, mereu atent analizat. Multe interogații, multe incertitudini, existențiale, dar și literare, viața trece oricum, cu bune și rele, cu pasiuni și indiferență.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1268
Cum rămâne cu omul atunci când timpul e suspendat, trecutul e negat, viitorul și speranța sunt interzise, iar prezentul nu e decât un „paradis” care îl condamnă? – aceasta e întrebarea care străbate, ca un fir incandescent, cel mai recent roman al lui Radu Vancu, Paradis. Textul imaginează o lume post-pandemică, în care salvarea biologică a omenirii din calea virusului ucigaș – obținută prin izolare completă și îmbunătățirea corpurilor prin mijloace artificiale – a presupus, înainte de toate, pierderea oricărei forme de libertate. Alcătuit din cânturi care reproduc arhitectura Infernului lui Dante, Paradisul lui Radu Vancu prezintă o lume perfectă (doar) în aparență, dar în esență golită de sens, în care omul este dezumanizat prin uniformizare și controlat prin supraveghere permanentă și prin interdicția ontologică a speranței.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1268
Cartea e greu să fie circumscrisă doar ca roman. Sau ca SF. Ca poezie sau metafizică. Sau ca jurnalul unei descinderi în infern, prin porțile deschise ale Paradisului promis, ale corpului fără organe. (…) Pe câmpiile pustiite ale Paradisului scris de Radu Vancu, se amestecă tragicul, metafizica și farsa, pentru că ne dă coșmaruri, dar ne și conduce prin mijlocul apocalipsei vesele și morbide de după Revoluție, mineriade, proteste, europenizare, pandemizare și robotizare, mai vechi și mai noi.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1268
Povestirile, de dimensiuni variabile, de la crochiuri rapide la nuvele în toată puterea cuvântului, reușesc să redea culorile sumbre ale unei epoci de tristă amintire, cu acribie de documentarist. Printre cele mai reușite texte ale volumului se remarcă Zei, Sfoara (cu admirabile momente de tensiune psihologică), Roșu, roșu catifea (unde Teodorescu, alături de controlorul din Sfoara, este un personaj memorabil) și Ace de siguranță, o poveste de dragoste desfășurată în atmosfera sordidă a căminelor și cantinelor studențești din urmă cu patru decenii, supravegheate atent de ochiul vigilent al Securității. Volumul, în ansamblul său, se constituie, fără îndoială, într-o reușită remarcabilă.
Citeste mai multîn revista 22
Cartea Gabrielei Adameșteanu este, de fapt, o colecție de tragedii uitate, de promisiuni încălcate, de prietenii deșirate și de momente de speranță care s-au stins. Este o critică a modului în care s-a construit o democrație fragilă, cu temelii șubrede, pe ruinele unui comunism care a refuzat să moară complet. Iluzia unei tranziții line și rapide din carte se dezvăluie ca un câmp de bătălie tensionat, în care dezinformarea și violența au jucat roluri esențiale.
Citeste mai multîn revista 22
Detaliile e un roman despre iubire și prietenie, dar şi despre nevoia de a ne înțelege și defini pe noi înșine, scris de o mână care stăpânește foarte bine nuanțele şi caută autenticitatea.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1267
Un roman din 2012, o proză analitică, o lungă rememorare prin trecutul unui narator care dizolvă în mod cert elemente (auto)biografice plecând dintr-un Liban încă nesfâșiat de războaiele civile care au făcut praf țara și făcând un du-te-vino cu un Paris în veșnică schimbare.
Citeste mai multpe citestema.ro
Saou Ichikawa este, fără îndoială, o voce curajoasă și nonconformistă în peisajul literaturii contemporane din Japonia și, în același timp, din lumea întreagă. Într-un roman de aproximativ 120 de pagini, Ichikawa, care suferă de miopatie congenitală și care nu poate respira fără ajutorul unui ventilator și nici nu se poate deplasa fără ajutorul unui scaun cu rotile, sparge bariere printr-un curaj necesar atunci când vrem să doborâm zidurile din jurul unor subiecte tabu sau prejudecăți.
Citeste mai multîn România literară, nr. 33/2025
Construind două personaje placide, fără inițiative pulsionale, lectorul de portugheză Fernando și cel de franceză Jean-Paul, comuniști de-a dreptul fervenți într-un București încenușat, reputatul profesor de literatură, criticul și istoricul literar Mihai Zamfir alege o perspectivă altfel, à l’envers, asupra revoluționarului an 1989. (…) Căderea cortinei este o relatare dintr-o nouă perspectivă a unei lumi bine circumscrise, o perspectivă excentrică, pur exercițiu intelectual de mare clasă, cu puterea de a oferi o meditație despre rostul credințelor politice, despre iluziile vieții umane, în toate aspectele sale.
Citeste mai mult