Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
în revista Orizont
Un alt mare atribut al cărții este onestitatea întreprinderii critice. Marta Petreu nu își menajează Opera pe care o citește, ba dimpotrivă, îi scoate la lumină preluările nedeclarate, omisiunile, ambiguitățile, contradicțiile, repetițiile- chiar dacă, uneori, le justifică (L. Blaga nu a fost fizician, ci metafizician, el “a construit grăbit”, etc.) Dna Petreu sa face ordine și în grădina receptării filosofiei vizate, pe care o curăță de învinuiri nefondate, de etichetele false, care încă o parazitează și o compromit. De mare interes este, de asemeni, portretul inedit al filosofului, ce se agregă, fragmentar, în zonele umbroase ale Operei.
Citeste mai multîn România literară, nr. 31
„Marta Petreu adoptă, la rândul ei, o rigurozitate bazată însă pe o sursologie impresionantă, organizându-și demersul pe trei niveluri: primul ține de o precizare a conceptelor operaționale a filosofiei blagiene cum este cel de „dogmă“, pe un portativ de semnificație, cursorul deplasându-se uneori pentru același concept în funcție de context, îmbogățit de la o carte la alta. Al doilea nivel se referă la postulatele blagiene, la afirmațiile care nu se cer demonstrate – ceea ce nu împiedică comentarea lor! –, dar care constituie o structură de rezistență a sistemului său filosofic. Dincolo de acestea se află un al treilea nivel, poate cel mai important, cel al metodei, a felului în care Blaga concepe utilizarea conceptelor, a felului în care acesta gândește propria sa poziționare în sistem, în raport cu metafizica, cu științele, cu filosofia contemporană lui etc. ”.
Citeste mai multîn revista STEAUA, nr. 7/2024
George C. Dumitru propune cu Rupturi un roman solid, scris bine și inedit în ceea ce ar trebui să fie banal. Genul de roman de care literatura noastră are o acută nevoie în acest moment. Nu este o capodoperă, dar este unul dintre cele mai bune romane ale momentului. Pentru că, pur și simplu, vorbește cu seriozitate despre astăzi.
Citeste mai multîn Dilema, nr. 22
Citind şi recitind prozele Iuliei Gherasim, sentimentul pregnant rămâne acela că personajele ei, deşi îşi doresc întru totul legitim să ducă o viaţă normală şi se comportă ca atare, uneori chiar la limita unei rutine benigne, sunt mereu departe de a atinge acel punct. Imposibilitatea de a fi fericit(ă), de a primi (fie şi puţin) ceva înapoi din ceea ce oferi ori, în egală măsură, trecând graniţele convenţiilor către celebra formulă eminesciană, imposibilitatea de a ferici pe cineva, iată tensiunea care suscită dinăuntru, cu neobişnuită putere, curiozitatea cititorului. În plus, melanjul inteligent dintre înduioşare şi ironie (ca una dintre mărcile afective cele mai acute ale acestor scrieri), graţia metonimică, naturaleţea cu care se intră în act, adesea pe căile oralităţii, simplitatea abordării, inserţiile polifonice – toate acestea recomandă o formă de captatio extrem de diversificată şi e adesea foarte greu să rezişti unei aşa-zise lecturi de identificare.
Citeste mai multîn Luceafărul de dimineață, nr. 7/2024
Cea mai nouă carte a lui Varujan Vosganian este greu încadrabilă într-o specie literară definită, lucru care îi conferă originalitate. Partea strict narativă acoperă un interval mai scurt de 48 de ore, din dimineața zilei de 21 decembrie 1989 până în după-amiaza celei de 22 decembrie, când, după fuga în elicopter a dictatorului și a sinistrei sale, deținuții de la Jilava, printre care și autorul cărții, au fost puşi în libertate cu aceeași lipsă de ceremonie cu care fuseseră înhățați din apropierea Pieței Universității. (…) Dublu autoportret e un text care se cuvine citit, plin de reflecții însemnate cum este, și de cei care au fost în stradă în decembrie 1989 și de cei care n-au fost ori s-au născut, spre fericirea lor, mai târziu.
Citeste mai multîn revista Anthropos, nr. 7
Povestiri bizare de Olga Tokarczuk este o culegere de texte care relevă o viziune ficțională originală și virtuozitate stilistică. Ceea ce caracterizează cel mai bine modul de a scrie al prozatoarei poloneze este, în primul rând, adaptarea realității la o structură a fantasticului care suferă mutații imprevizibile. Astfel, o atmosferă fantastică învăluie cele mai diverse locuri și timpuri, îmbinând într-o sinteză unică, modernitatea cu revolutul, trecutul cu prezentul. Ceea ce contează în povestirile cuprinse în volum, pare a fi doar miraculosul ca apanaj al omului, care nu încetează să vadă și să se întrevadă în oglinda aburită a irealității pe care o țese povestirea. Un sistem de stări imponderabile, greu de prins în cuvinte, se reliefează în fiecare dintre povestirile cuprinse în volum.
Citeste mai multîn revista ATENEU, nr. 8, iulie-august 2024
Universul sever limitat din Asta nu este viața mea de o metaforică și grea cortină de fier este asimilat în volumul Martei Petreu celui de-al nouălea cerc al infernului, acolo unde „Dante l-a plasat pe Satan / talpă să-i fie și izvor de vise” (Se face frig). Captivă în acest univers, ființa are conștiința că i-a fost destinată altă existență, o altă viață, pe care o simte agresivă și total străină. O cale de eliberare, o „soluție” la care se apelează pentru ieșirea din ingrata condiție, rămâne marea, tocmai acea „soluție la orice”, cum o numește poeta în Cerul s-a lăsat pe pământ. În „obscenitatea” prezențelor sale, marea contează prin atributele materne care-i promit ființei redobândirea condiției prenatale, un regressus ad uterum, și, de aici, posibilitatea unei noi nașteri ca intrare în existența autentică.
Citeste mai multpe lapunkt.ro
Sobră, gravă, amplă, cartea lui Cehov este depoziţia unui om care nu poate renunţa la onestitatea crezului său. Infernul din care revine devine parte din opera sa. Autenticitatea îndurerată a căutărilor sale se simte în consemnarea acestei călătorii purtate dincolo de marginile lumii. Clarităţii sterpe a răspunsurilor le este preferată deschiderea întrebărilor. Insula Sahalin este, în cele din urmă, un autoportret al lui Cehov însuşi: sinceritatea privirii este sinceritatea unui întreg destin.
Citeste mai multpe pagina de facebook
Scrisă cu tonul cald al confesiunii și al reamintirii, cartea reînvie atât un om (Eugen Botez comandor în Marina Română și care a împrumutat pseudonimul Jean Bart de la un celebru corsar flamand din secolul XVII), cât și o lume: lumea pestriță și fascinantă a mărilor și a porturilor. pe lângă asta, mi s-a părut că, fără a fi în vreun fel didactic, Adrian G. Romila a reușit o foarte bună și subtilă situare a autorului lui Europolis în istoria literaturii române.
Citeste mai multpe romania-actualitati.ro
Țara unui singur om este povestea unui om obișnuit a cărui viață este complet distrusă de poliția politică din România comunistă. Vrând parcă să îi sublinieze statutul de om de rând, autorul nu îi menționează protagonistului numele în titlu, iar din Preambul, cititorul află despre existența personajului principal abia după mai multe paragrafe, și chiar și atunci când e menționat, acesta e prezentat doar după numele mic. Însăși biografia protagonistului reiese în subsidiar; prim planul cărții e ocupat de descompunerea și prezentarea mecanismelor de represiune ale Securității, așa cum reies ele din studiul arhivelor emblematicei instituții comuniste. Ilustrativă în acest sens este partea de documente inclusă în volum, care ocupă un sfert din acesta. Cartea de față furnizează astfel un exemplu că resursele Securității nu erau alocate în funcție de caz. Sistemul represiv, în toată masivitatea lui, se punea în mișcare și atunci când a fost vorba de un zilier, cum a fost cazul lui Marin Chiriță din anii ‘70 - ‘80, și atunci când a fost vorba de dizidenți cunoscuți în Occident sau de proteste sociale ample, cum au fost grevele din Valea Jiului și Brașov.
Citeste mai mult