Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
pe blog.libris.ro
Elif Shafak creează și de data aceasta o poveste intensă, documentată atent, presărată subtil cu înțelepciuni fragile despre viață și iubire, despre moarte și dezrădăcinare, un fir roșu care pornește din adâncurile unui smochin tăiat în grabă și replantat într-un pământ străin, o rețea subterană a durerii și pierderii identității, care însă se poate încheia cu ceea ce ne spune Kostas la început și ceea ce el însuși face – când salvezi un smochin de furtună, îngropându-l ca să supraviețuiască până la primăvară înseamnă că de fapt salvezi memoria cuiva. Vocile care narează povestea se metamorfozează începând cu forma și învelișul vegetal până în straturile memoriei și al țesuturilor vasculare, de la vegetal până la uman, iar autoarea devine un djinn care se ascunde în toate spațiile pe care le locuiesc personajele, (re)construind ordinea lucrurilor și a unei lumi divizate. Un roman excepțional, care te face să simți nostalgie față de acea Itaca din poemele lui Kavafis, fie și dacă nu ai ajuns niciodată acolo, față de Ciprul îndrăgostiților și idilica tavernă Smochinul Fericit.
Citeste mai multîn Dilema
Am citit zilele acestea – cu întârziere față de momentul apariției – volumul de proză scurtă Fericire al lui George C. Dumitru, o lectură captivantă, în același timp destul de fluidă pentru orele de plajă, dar foarte actuală, conectată la realitățile sociale contemporane mai ales și, în mod surprinzător pentru mine, căci nu mă așteptam, la realități ale mediului educațional, sistemul de învățământ, în speță.
Citeste mai multîn Dilema
Aș asemăna această veritabilă „călătorie la capătul nopții” pe care o trăiește cuplul din noul roman al lui Mihai Radu cu un film noir, dur, tensionat, concentrat la maximum, care amestecă abil surprizele epice cu scenele-șoc și cu umorul gros, ținându-te efectiv cu sufletul la gură. Nu pot să nu mă gândesc la două analogii cu filme celebre, cel puțin la fel de reușite, ca stil: Pulp Fiction al lui Tarantino (prin sarabanda de violențe în progresie, cu fundal de parodie glamour, deopotrivă erotică și comică) și Natural Born Killers al lui Stone (prin mizanscena care îmbină cu efect realitățile de dinăuntrul și de dincoace de omniprezentele ecrane TV). Scris alert, strâns, fără excrescențe inutile, cred că Respiră va rămâne unul dintre micile mari romane ale prozei românești de dată recentă.
Citeste mai multpe ioanabaldea.com
Am așteptat mult cartea aceasta, din care au rămas cu mine ecourile umane, dar și culturale pe care le presupun agresiunea, mutilarea, hazardul care-și taie drum în carnea altuia. Sunt imagini – vizita lui Andrew Wylie în rezerva lui Salman cel rănit, relația cu propriul corp mutilat, corporalitatea fricii, iadul medical, sfârșitul lui Martin Amis – care vor rămâne cu mine…
Citeste mai multpe ioanabaldea.com
Mi se pare ireal că am ajuns atât de târziu la cartea aceasta, probabil una dintre cele mai solide, spectaculoase, bântuitoare, magnetice ficțiuni scrise de un autor român din câte am citit eu. Îi iubesc geografia, traumele care cresc liric în alveole narative de un livresc delicios, splendoarea și ingeniozitatea lexicală, complexitatea personajelor care au voce, răsuflare, umbră și umbre.
Citeste mai multîn Libertatea
E în esență o poveste de dragoste între doi oameni pe care totul îi desparte. Ea vine din familia unui fost torționar, el din aceea a unei victime. Asta îi leagă, dar îi și rupe unul de altul. E o carte despre răul care persistă, despre vinovăție, despre ispășire. Despre femei și tătuci, despre tandrețe și abuz. E și o carte despre memorie. A comunismului, bunăoară. Și despre fața hidoasă pe care a luat-o lumea noastră după 1989. Dar, încă o dată: totul a pornit ca o poveste de dragoste care se cerea povestită, deci retrăită, contemplată, înțeleasă ca experiență de împărtășire cu altcineva. Memoria e obligatoriu o narațiune care așază experiențele într-o ordine care e a poveștii, nu neapărat a vieții.
Citeste mai multîn Libertatea
Am încercat să scriu o carte despre Nichita muribund, dinspre poezia lui, dar și una despre epocă, despre ce însemna a fi scriitor în anii ăia ai comunismului, în care inițial totul părea imposibil, pentru ca la final totul să devină nu numai posibil, ci necesar. Pentru că atunci literatura însemna un interval al exercitării instinctului și chiar a culturii libertății: prin creație, dar și prin lectură, care e tot un act de creație.
Citeste mai multîn Libertatea
Când am schimbat genul, au fost dificultăți, a trebuit să scriu o carte, Cornul inorogului, în care să-mi asum o temă cât se poate de dificilă (erotismul) pentru a mă pune la încercare. Țin mult la primul meu roman, pentru că acolo am învățat să scriu proză, să povestesc, nu să comentez, să construiesc dialoguri, personaje, să-mi schimb unghiul, să-mi caut fraza. Este o experiență fabuloasă, am învățat enorm nu numai despre mine scriind proză, dar, cred, și despre literatura însăși. Poate că cititorul care sunt și care nu încetez să devin a avut și el de câștigat din asta.
Citeste mai multîn Observator cultural
M-a intrigat de la început predilecția celor doi prozatori, atât de diferiți și îndepărtați istoric unul de celălalt, atât de distincți din punct de vedere cultural, artistic, stilistic, pentru construirea de ficţiuni în interiorul ficţiunii – un fel de punere în abis a ficţiunii. Acest element este, totuși, mai evident şi mai explicit în romanul lui Schiop, unde se realizează cu o consecvenţă programatică şi unde capătă o amploare halucinantă. pe bune/pe invers poate fi citit şi ca un album de ficţiuni, şi ca o tematizare scrupuloasă a ficţiunii prin referinţele la jocul ficţional la care participă autorul/personajul Adi Schiop şi prietenii săi, şi ca o aducere pe scenă a culiselor autoficţiunii, o exhibare a mecanismelor ei, mai ales în savuroasele note de subsol à la Ţiganiada.
Citeste mai multpe putereaacincea.ro
Volumul, alcătuit dintr-un roman scurt, cel care dă titlul cărții, și șaisprezece povestiri, și ele de întindere relativ redusă, e centrat pe eroi ce trăiesc în propria lor bulă existențială, parcă rupți de lume. Cu toate acestea, presiunea devastatoare a exteriorului se resimte prin porii paginii scrise, prin tensiunea gata să explodeze a frazei și prin viziunea sumbră a dramei singurătății născătoare de violență. Romanul Un balet de leproși e narat din perspectiva unui alter-ego al autorului. Deși datele biografice nu coincid întru totul, caracterul personal e evident. Identitatea de spațiu și de timp trimite la un Montreal plin de mistere și fantasme, unde cele mai bizare întâmplări sunt posibile, iar deznodământul nu e aproape niciodată cel visat de protagonist.
Citeste mai mult