în Observator cultural

M-a intrigat de la început predilecția celor doi prozatori, atât de diferiți și îndepărtați istoric unul de celălalt, atât de distincți din punct de vedere cultural, artistic, stilistic, pentru construirea de ficţiuni în interiorul ficţiunii – un fel de punere în abis a ficţiunii. Acest element este, totuși, mai evident şi mai explicit în romanul lui Schiop, unde se realizează cu o consecvenţă programatică şi unde capătă o amploare halucinantă. pe bune/pe invers poate fi citit şi ca un album de ficţiuni, şi ca o tematizare scrupuloasă a ficţiunii prin referinţele la jocul ficţional la care participă autorul/personajul Adi Schiop şi prietenii săi, şi ca o aducere pe scenă a culiselor autoficţiunii, o exhibare a mecanismelor ei, mai ales în savuroasele note de subsol à la Ţiganiada.