- Adrian MUREȘAN
- Dosar de presă
- 0 likes
- 65 views
Citind şi recitind prozele Iuliei Gherasim, sentimentul pregnant rămâne acela că personajele ei, deşi îşi doresc întru totul legitim să ducă o viaţă normală şi se comportă ca atare, uneori chiar la limita unei rutine benigne, sunt mereu departe de a atinge acel punct. Imposibilitatea de a fi fericit(ă), de a primi (fie şi puţin) ceva înapoi din ceea ce oferi ori, în egală măsură, trecând graniţele convenţiilor către celebra formulă eminesciană, imposibilitatea de a ferici pe cineva, iată tensiunea care suscită dinăuntru, cu neobişnuită putere, curiozitatea cititorului. În plus, melanjul inteligent dintre înduioşare şi ironie (ca una dintre mărcile afective cele mai acute ale acestor scrieri), graţia metonimică, naturaleţea cu care se intră în act, adesea pe căile oralităţii, simplitatea abordării, inserţiile polifonice – toate acestea recomandă o formă de captatio extrem de diversificată şi e adesea foarte greu să rezişti unei aşa-zise lecturi de identificare.