Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
pe putereaacincea.ro
Deși volumul abundă în detalii biografice – fiind, din acest punct de vedere, o spectaculoasă fișă personală –, ele își depășesc condiția de elemente ale contingentului, fiind și un expresiv dosar de epocă. Fiecare nou amănunt despre copilărie, părinți, devenire umană și intelectuală, carieră culturală, maeștri și colegi se constituie în fragmente dintr-un Bildungsroman de o forță și o expresivitate remarcabile. Într-un memorabil text mai vechi, Eu, Niculae al lui Moromete, ni se oferă nu doar oglinda, ci și cheia în care trebuie citită viața Ilenei Mălăncioiu. Mai mult, prin aceeași grilă poate fi înțeleasă și opera ei: aceea a unei autoconstrucții lente, aparent tăcute, fără mari prefaceri și fără zgomotoase procese de reinventare în funcție de mode și contexte.
Citeste mai multîn revista Familia
La gunoi (Polirom, 2024) anunță deja prin titlu ideea de pierdere, de viață „irosită”, dar recuperabilă scriptural/literar. La gunoi găsești de toate, de la lucruri folosite, la ambalaje, resturi, obiecte degradate, toate urme ale experiențelor trăite, înglobând momente trecute, consumate, tot ce s-a dus și e de aruncat, însă nu și la Dan Sociu, care doar se face că nu mai are nimic de preț, el selectează și reciclează nostalgic. La gunoi este o nuvelă-remember, ea reia câteva dintre temele preferate ale autorului douămiist dintr-o perspectivă nouă, a maturității.
Citeste mai multîn Cațavencii
Tipa care-și povestește experiențele de angajată cu contract pe durată determinată – nu-și spune numele! –, ce poate fi reînnoit în funcție de performanțele ei, schimbă mai multe slujbe, în căutarea uneia care să n-o solicite prea mult. (…) Pe urmele neobositei femei, îți dai seama că Nicio slujbă… e de fapt o satiră agreabilă a căutării locului de muncă ideal, la care n-ai nici o șansă să ajungi vreodată, deși merită să încerci: mai cunoști lume.
Citeste mai multpe booknation.ro
Timp de 20 de ani de la terminarea liceului, Bret s-a gândit să scrie o carte despre ultimul an de liceu, dar trauma a fost prea puternică și nu a reușit s-o depășească. Simplul fapt de a încerca să scrie despre acel an îi declanșa un atac de panică. Acestea sunt mărturisirile naratorului din primul capitol al cărții și bineînțeles că-ți captează atenția și curiozitatea se trezește. Până la urmă autorul reușește să scrie o poveste foarte originală, care îți dă fiori pe șira spinării, iar la final te umple de stupoare pentru că deznodământul este neașteptat în ciuda tututor bănuielilor pe care le-ai avut de-a lungul lecturii. Violența este cuvântul de ordine al cărții, de la intruziuni în locuințe, la dispariții misterioase până la crime sadice, povestea construiește o scenă a anilor ’80 în care criminalul în serie se integrează perfect, e la el acasă. Dar pe lângă această violență apare și neasumarea, ideea că personajele își menajează conștiința, ignorând cu buna știință lucrurile impardonabile făcute, obligați de împrejurări. Mi-a plăcut foarte mult scriitura și abia aștept să citesc și American Psycho.
Citeste mai multpe optmotive.ro, nr. 196/106 (serie nouă)
Lamba e genul de scriitor maleabil, care migrează prin diferite zone ale tematicii, în general. Cei care au ajuns deja la cele două cărți menționate știu exact la ce mă refer. În acest proces de „reinventare”, nu pot să nu remarc stilul plăcut al povestirii, dar și faptul că Lamba știe să construiască o poveste cursivă, cinematografică. Cartea de față urmărește povestea unui român naturalizat în Algeria (Radu, devenit Rida), care îi mărturisește unui jurnalist român întâmplările prin care a trecut în anii `60: „Povestea mea începe în Lyon, în aprilie 1962, într-un oficiu al forțelor de muncă și se termină la finele lui martie 1963, la In Ekeer. Acela a fost anul venirii mele acasă.”
Citeste mai multîn revista Epithet
Dincolo de frumusețea lecturii, chiar și în tonuri grave, cartea este o meditație despre ceea ce am devenit după „Restaurația” din 1989, despre ceea ce am uitat, despre idealurile înșelătoare, „despre morții cei noi” care continuă să moară în sufletele noastre și de care ne ascundem prin diferite forme de neasumare, „pentru că într-o lume clădită pe vinovăție, iată că victimele stânjenesc”.
Citeste mai multîn revista Orizont
Un alt mare atribut al cărții este onestitatea întreprinderii critice. Marta Petreu nu își menajează Opera pe care o citește, ba dimpotrivă, îi scoate la lumină preluările nedeclarate, omisiunile, ambiguitățile, contradicțiile, repetițiile- chiar dacă, uneori, le justifică (L. Blaga nu a fost fizician, ci metafizician, el “a construit grăbit”, etc.) Dna Petreu sa face ordine și în grădina receptării filosofiei vizate, pe care o curăță de învinuiri nefondate, de etichetele false, care încă o parazitează și o compromit. De mare interes este, de asemeni, portretul inedit al filosofului, ce se agregă, fragmentar, în zonele umbroase ale Operei.
Citeste mai multîn România literară, nr. 31
„Marta Petreu adoptă, la rândul ei, o rigurozitate bazată însă pe o sursologie impresionantă, organizându-și demersul pe trei niveluri: primul ține de o precizare a conceptelor operaționale a filosofiei blagiene cum este cel de „dogmă“, pe un portativ de semnificație, cursorul deplasându-se uneori pentru același concept în funcție de context, îmbogățit de la o carte la alta. Al doilea nivel se referă la postulatele blagiene, la afirmațiile care nu se cer demonstrate – ceea ce nu împiedică comentarea lor! –, dar care constituie o structură de rezistență a sistemului său filosofic. Dincolo de acestea se află un al treilea nivel, poate cel mai important, cel al metodei, a felului în care Blaga concepe utilizarea conceptelor, a felului în care acesta gândește propria sa poziționare în sistem, în raport cu metafizica, cu științele, cu filosofia contemporană lui etc. ”.
Citeste mai multîn revista STEAUA, nr. 7/2024
George C. Dumitru propune cu Rupturi un roman solid, scris bine și inedit în ceea ce ar trebui să fie banal. Genul de roman de care literatura noastră are o acută nevoie în acest moment. Nu este o capodoperă, dar este unul dintre cele mai bune romane ale momentului. Pentru că, pur și simplu, vorbește cu seriozitate despre astăzi.
Citeste mai multîn Dilema, nr. 22
Citind şi recitind prozele Iuliei Gherasim, sentimentul pregnant rămâne acela că personajele ei, deşi îşi doresc întru totul legitim să ducă o viaţă normală şi se comportă ca atare, uneori chiar la limita unei rutine benigne, sunt mereu departe de a atinge acel punct. Imposibilitatea de a fi fericit(ă), de a primi (fie şi puţin) ceva înapoi din ceea ce oferi ori, în egală măsură, trecând graniţele convenţiilor către celebra formulă eminesciană, imposibilitatea de a ferici pe cineva, iată tensiunea care suscită dinăuntru, cu neobişnuită putere, curiozitatea cititorului. În plus, melanjul inteligent dintre înduioşare şi ironie (ca una dintre mărcile afective cele mai acute ale acestor scrieri), graţia metonimică, naturaleţea cu care se intră în act, adesea pe căile oralităţii, simplitatea abordării, inserţiile polifonice – toate acestea recomandă o formă de captatio extrem de diversificată şi e adesea foarte greu să rezişti unei aşa-zise lecturi de identificare.
Citeste mai mult