Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
în Luceafărul de dimineață, nr. 7/2024
Cea mai nouă carte a lui Varujan Vosganian este greu încadrabilă într-o specie literară definită, lucru care îi conferă originalitate. Partea strict narativă acoperă un interval mai scurt de 48 de ore, din dimineața zilei de 21 decembrie 1989 până în după-amiaza celei de 22 decembrie, când, după fuga în elicopter a dictatorului și a sinistrei sale, deținuții de la Jilava, printre care și autorul cărții, au fost puşi în libertate cu aceeași lipsă de ceremonie cu care fuseseră înhățați din apropierea Pieței Universității. (…) Dublu autoportret e un text care se cuvine citit, plin de reflecții însemnate cum este, și de cei care au fost în stradă în decembrie 1989 și de cei care n-au fost ori s-au născut, spre fericirea lor, mai târziu.
Citeste mai multîn revista Anthropos, nr. 7
Povestiri bizare de Olga Tokarczuk este o culegere de texte care relevă o viziune ficțională originală și virtuozitate stilistică. Ceea ce caracterizează cel mai bine modul de a scrie al prozatoarei poloneze este, în primul rând, adaptarea realității la o structură a fantasticului care suferă mutații imprevizibile. Astfel, o atmosferă fantastică învăluie cele mai diverse locuri și timpuri, îmbinând într-o sinteză unică, modernitatea cu revolutul, trecutul cu prezentul. Ceea ce contează în povestirile cuprinse în volum, pare a fi doar miraculosul ca apanaj al omului, care nu încetează să vadă și să se întrevadă în oglinda aburită a irealității pe care o țese povestirea. Un sistem de stări imponderabile, greu de prins în cuvinte, se reliefează în fiecare dintre povestirile cuprinse în volum.
Citeste mai multîn revista ATENEU, nr. 8, iulie-august 2024
Universul sever limitat din Asta nu este viața mea de o metaforică și grea cortină de fier este asimilat în volumul Martei Petreu celui de-al nouălea cerc al infernului, acolo unde „Dante l-a plasat pe Satan / talpă să-i fie și izvor de vise” (Se face frig). Captivă în acest univers, ființa are conștiința că i-a fost destinată altă existență, o altă viață, pe care o simte agresivă și total străină. O cale de eliberare, o „soluție” la care se apelează pentru ieșirea din ingrata condiție, rămâne marea, tocmai acea „soluție la orice”, cum o numește poeta în Cerul s-a lăsat pe pământ. În „obscenitatea” prezențelor sale, marea contează prin atributele materne care-i promit ființei redobândirea condiției prenatale, un regressus ad uterum, și, de aici, posibilitatea unei noi nașteri ca intrare în existența autentică.
Citeste mai multpe lapunkt.ro
Sobră, gravă, amplă, cartea lui Cehov este depoziţia unui om care nu poate renunţa la onestitatea crezului său. Infernul din care revine devine parte din opera sa. Autenticitatea îndurerată a căutărilor sale se simte în consemnarea acestei călătorii purtate dincolo de marginile lumii. Clarităţii sterpe a răspunsurilor le este preferată deschiderea întrebărilor. Insula Sahalin este, în cele din urmă, un autoportret al lui Cehov însuşi: sinceritatea privirii este sinceritatea unui întreg destin.
Citeste mai multpe pagina de facebook
Scrisă cu tonul cald al confesiunii și al reamintirii, cartea reînvie atât un om (Eugen Botez comandor în Marina Română și care a împrumutat pseudonimul Jean Bart de la un celebru corsar flamand din secolul XVII), cât și o lume: lumea pestriță și fascinantă a mărilor și a porturilor. pe lângă asta, mi s-a părut că, fără a fi în vreun fel didactic, Adrian G. Romila a reușit o foarte bună și subtilă situare a autorului lui Europolis în istoria literaturii române.
Citeste mai multpe romania-actualitati.ro
Țara unui singur om este povestea unui om obișnuit a cărui viață este complet distrusă de poliția politică din România comunistă. Vrând parcă să îi sublinieze statutul de om de rând, autorul nu îi menționează protagonistului numele în titlu, iar din Preambul, cititorul află despre existența personajului principal abia după mai multe paragrafe, și chiar și atunci când e menționat, acesta e prezentat doar după numele mic. Însăși biografia protagonistului reiese în subsidiar; prim planul cărții e ocupat de descompunerea și prezentarea mecanismelor de represiune ale Securității, așa cum reies ele din studiul arhivelor emblematicei instituții comuniste. Ilustrativă în acest sens este partea de documente inclusă în volum, care ocupă un sfert din acesta. Cartea de față furnizează astfel un exemplu că resursele Securității nu erau alocate în funcție de caz. Sistemul represiv, în toată masivitatea lui, se punea în mișcare și atunci când a fost vorba de un zilier, cum a fost cazul lui Marin Chiriță din anii ‘70 - ‘80, și atunci când a fost vorba de dizidenți cunoscuți în Occident sau de proteste sociale ample, cum au fost grevele din Valea Jiului și Brașov.
Citeste mai multpe catavencii.ro
Cînd prejudecățile rasiale ajung să se transforme în „știință“, nu mai e decît un pas pînă la deportări în masă, pînă la apariția lagărelor de concentrare și a crimelor în masă din motive etnice. Chiar dacă oficialitățile din România au negat decenii de-a rîndul că la noi s-ar fi practicat asemenea politici rasiale, asta nu înseamnă că ele n-au existat, încît după ce citești cartea lui Marius Turda, te întrebi ce mai rămîne din mitul românului primitor și cumsecade. Autorul predă istoria biomedicinei la Universitatea Oxford Brookes și e membru al Societății Regale Britanice a Istoricilor, specializat fiind în istoria eugenismului, a rasismului și a naționalismului ideologic din țările din Europa Centrală și de Sud-Est. Metoda de lucru a istoricului a fost aceea de a lăsa să vorbească sursele, cărora le respectă particularitățile de scriere, astfel că Turda reproduce și termenul „rassă“, mult întrebuințat în lucrările din perioada interbelică.
Citeste mai multpe filme-carti.ro
Simona Antonescu a scris un roman de dimensiuni epice impresionante, în care construiește o lume plină de personaje semnificative, în care legendele și faptele istorice se contopesc într-o imagine posibilă a unuia dintre episoadele dramatice ale istoriei.
Citeste mai multîn Dilema, nr. 21
Scrise într-un ritm alert, putând fi parcurse cu uşurinţă şi stimulând interesul unui public de largă respiraţie, prozele scurte (ori foarte scurte) ale lui Bogdan Perţache construiesc o sumedenie de ipostaze şi avataruri ale artistului aventurier, mai mult sărac decât boem. Într-o lume desfigurată de promiscuitate, resursele travestiului identitar par inepuizabile. Varietatea deconcertantă a preocupărilor sociale asumate de către protagonişti se iveşte astfel şi ca o tentativă disperată a depăşirii unor traume, a unor ratări iscate adesea dintr-o proastă poziţionare existenţială: şomer, vânzător de pepeni, impostor, cleric în travesti, răspopit, pictor de biserici, portretist ambulant, caricaturist, învăţător şi/sau profesor navetist, vânzător ambulant de mici şi ceafă la grătar, bucătar, gunoier, zugrav, instalator de cablu TV-Internet, infirmier într-un spital COVID. Peste toate, pictura pare să rămână, însă, hobby-ul ori meseria îmbrăţişată fără rezerve, prima şi ultima dragoste.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1210
Mihai Radu ne arată cam ce se petrece „când realitatea se crapă”, în stilu-i caracteristic, care combină umorul negru, rețeta thrillerului, ironia fină, alegoria și predilecția pentru frazele-sentință, și o face din două unghiuri, cel al parabolei orwelliene, completate/concurate spre final de condiționările sociopolitice.
Citeste mai mult