Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
pe dilema.ro
Zugrăvind în respirații scurte o umanitate caldă și puternică în tușele ei, Iulia Gherasim reiterează empatic rateurile lumii de azi. Jucându-mă puțin cu unele dintre titluri, aș zice că autoarea știe foarte bine că „viața normală” conține și „minciuni mici”, așa cum „ordinea lucrurilor” nu reușește întotdeauna să găsească „o limbă comună”. Apărut pe o piață cu o concurență acerbă în gen, Ce văd păsările e printre debuturile în proză notabile ale anului.
Citeste mai multpe nesemnate.ro
Picioare de lotus (ed. Polirom, 2024) este un volum de proză scurtă foarte bun, unul dintre cele mai bune citite de mine în ultimii ani. Autorul reușește cu o mână de prozator înzestrat să atingă subtil, dar semnificativ, teme profunde, umane, ca singurătatea, tristețea, neîmplinirea, căutarea, obsesia, frica de moarte, lupta cu viața, dezamăgirea, într-o oarecare măsură chiar ratarea (mai deloc fericirea), și o face foarte bine, folosind mijloace de scriitor mare. Îmi place proza scurtă, și să o citesc, și să o scriu, iar volumul ăsta nou apărut mi-a dat, de la cap la coadă, senzația că citesc o traducere. O traducere dintr-un autor remarcabil. Sper ca volumul să aibă o traiectorie bună, așa cum merită.
Citeste mai multpe nesemnate.ro
Picioare de lotus (ed. Polirom, 2024) – acest titlu-metaforă care aparține volumului ca întreg și nu uneia dintre povestirile din care este compus, așa cum se întâmplă deseori în cazul volumelor de proză scurtă. Titlul este liantul, firul roșu care unește aceste proze al căror numitor comun e un soi de neapartenență, un ceva „altfel” definind fiecare personaj. Dar mai mult decât interpretarea prozelor în cheia propusă de autor prin intermediul titlului și al cuvântului înainte explicativ, m-a surprins (plăcut) corectitudinea politică a acestor proze, aspect care de obicei sare în ochi atunci când NU există, nu invers. (…) Textele lui Răileanu nu te sufocă, dar poate te strâng puțin asemeni menghinei de pe copertă, cu atât mai mult cu cât găsești o punte de legătură între tine și ele. După această carte știu că aș mai citi și altele de la el.
Citeste mai multpe omiedesemne.ro
Aparenta dezorganizare a pieselor narative care compun puzzle-ul cărții Visul canadian, semnată de Bogdan Perțache, trădează spontaneitatea rememorării unor fapte care îl au în prim-plan pe cel aflat dincolo de granițe. Acesta devine protagonistul unor situații cu totul aparte, care explorează tot soiul de posibilități, unele mai absurde, mai pestrițe sau mai amuzante decât altele, în cadrul unor contexte de viață petrecută printre străini. Personajul duce o luptă permanentă pentru supraviețuire și regăsire de sine, într-un mediu bulversant și uneori haotic, strivitor. El pendulează între mai multe opțiuni de a-și câștiga existența și prestanța. Încearcă să cunoască, să observe cât mai mult felia de societate cosmopolită în care se află într-un anumit moment.
Citeste mai multîn revista Steaua, nr. 5
Cartea cea mai bună pe care am citit-o la începutul acestui an e una cu bârfe ordonate cronologic. Acesta e cel mai sigur lucru care poate fi spus despre ea. Altfel, Dragostea în vremea urii de Florian Illies poate pretinde să fie și altceva. Fiindcă majoritatea personajelor pe care Illies le urmărește pe parcursul a vreo 300 de pagini sunt figuri celebre din lumea artistică și culturală a anilor ’20 și ’30, cu inserții, pentru respirație, din sfera politică, volumul ar putea fi și o schiță rarefiată de istorie culturală. Fiindcă mai adaugă, pentru culoare, detalii de fundal de la el, cartea lui Illies se simte la citit ca un roman polifonic bazat pe fapte reale sau, în orice caz, consemnate în biografii și autobiografii. Parcă fără să se străduiască mult (ceea ce e de multe ori un semn al efortului inteligent), lui Illies, istoric de artă și jurnalist german, i-a ieșit o carte inclasificabilă, un rezumat de biografii făcut de un autor care pare că a citit zeci de alte cărți serioase cu amuzamentul jurnalistului care lucrează pentru presa de scandal, cu o întârziere de aproape un secol.
Citeste mai multîn revista Orizont
Am scris Tiranul cu nas mare și cu suflet foarte mic pentru a arăta că versurile au însoțit procesul modernizării politice de la noi. Nu știu dacă românul s-a născut, într-adevăr, poet, dar e sigur că nașterea lui ca ființă politică a fost însoțită de rime. Fiindcă, de la Regulamentele Organice până azi, lirica politică a fost permanent prezentă în viața publică, indiferent că românii au trăit în principate sau în regat, într-un regim monarhic sau într-unul republican, în democrație sau în dictatură, în România Mare sau în celelalte Românii, mai mici sau mult mai mici, teritorial vorbind. În carte am adunat peste 750 de bucăți literare, care ne ajută să urmărim procesul de democratizare a societății, în sensul tocquevillian al expresiei, cu toate vârfurile, dar și cu toate derapajele sale.
Citeste mai multîn revista STEAUA, nr. 5
Chiajna din Casa Mușatinilor nu e, prin urmare, o refocalizare istorică, chiar dacă este construită pe osatura faptelor în interpretarea la care putem avea acces, ci o lucrare care are o altă miză, aceea de a reconstrui ficțional o epocă în care, prin evocarea mentalităților-eroi și nu a personajelor-antieroi, se schimbă filtrul în privirea îndreptată asupra actualității.
Citeste mai multîn România literară, nr. 21
Valentina este un roman situat sub constelația memoriei. Autoarea pornește proustian, în căutarea timpului pierdut și reușește să reconstituie atmosfera unei epoci revolute. În paralel, ea sugerează ideea că doar scrisul este în măsură să învingă „marea trecere”. Angela Martin nu este adepta experimentului narativ gratuit, ci preferă să meargă pe linia marelui roman realist, social și psihologic. Înzestrată cu harul povestirii, ea este o subtilă creatoare de atmosferă. (…) În ciuda titlului, Valentina este departe de a fi cartea unui singur personaj. Protagonista este doar liantul dintre numeroasele personaje, cu întâmplările lor. Este interesant faptul că, pe lângă cronica familiei Otescu atât spațiul, cât și timpul se transformă în personaje de roman. Cartea reconstituie nu numai atmosfera locului, ci și a timpului în care se petrec întâmplările povestite.
Citeste mai multîn România literară, nr. 21/2024
Volumul de proză Trilogia lui Teofil, semnat de Cosmin Perța, adună, practic, trei cărți apărute în ani diferiți: În urmă nu mai e nimic (2015), Arșița (2019) și Teofil și Câinele de lemn (2012). Ordonate după altă logică decât cea cronologică de astă dată, cele trei cărți sunt parte a unui nou volum apărut în colecția consacrată Ego. Proză, alăturarea lor propunând de astă dată (și) o nouă lectură, cu o altă desfășurare epică. Chiar dacă am citit în timp cele trei scrieri, considerate de critică fie romane in nuce, fie prozo-poeme, fie povestiri dintr-o panoplie a fantasticului, de data aceasta Cosmin Perța reușește să recompună din fragmente o adevărată saga a unui narator care a pornit în recâștigarea propriului trecut, a propriului prezent, a propriei vieți în fapt. (…) Scriitor care își asumă perspective epice curajoase, Cosmin Perța merită urmărit, cu adevărat, în postura de „povestaș”.
Citeste mai multîn revista Apostrof, nr. 5 (408)
Carte a unei mame şi a fiului său, Valentina e un roman al senzaţiilor şi al lucrurilor evocate cu enormă voluptate descriptivă, fie că ne referim la universul casnic-gastronomic, în care se regăsesc „covrigei şi sărăţele cu chimen, portofele umplute cu carne şi ciuperci, salată de boeuf, supă de găină cu tăiţei tăiaţi subţiri ca firul de mătase, friptură cu cartofi rumeniţi la cuptor şi sos de bulion“, „colaci cu mac şi cu nucă“, fie că e vorba de scene de gen rustice, în care elementaritatea este dominant. (…) Farmecul romanului provine mai ales din amprenta biografică, cu aluviuni ale epicului şi traume ale istoriei, cu destine banale ce populează un peisaj social neomogen, eclectic, reuşita majoră a Angelei Martin constând în modul în care surprinde scenografia unui întreg univers, cu ritmurile sale insinuante, cu rumorile mărunte, cu savoarea sa indicibilă.
Citeste mai mult