în revista ATENEU, nr. 8, iulie-august 2024

Universul sever limitat din Asta nu este viața mea de o metaforică și grea cortină de fier este asimilat în volumul Martei Petreu celui de-al nouălea cerc al infernului, acolo unde „Dante l-a plasat pe Satan / talpă să-i fie și izvor de vise” (Se face frig). Captivă în acest univers, ființa are conștiința că i-a fost destinată altă existență, o altă viață, pe care o simte agresivă și total străină. O cale de eliberare, o „soluție” la care se apelează pentru ieșirea din ingrata condiție, rămâne marea, tocmai acea „soluție la orice”, cum o numește poeta în Cerul s-a lăsat pe pământ. În „obscenitatea” prezențelor sale, marea contează prin atributele materne care-i promit ființei redobândirea condiției prenatale, un regressus ad uterum, și, de aici, posibilitatea unei noi nașteri ca intrare în existența autentică.