Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
în Libertatea
E în esență o poveste de dragoste între doi oameni pe care totul îi desparte. Ea vine din familia unui fost torționar, el din aceea a unei victime. Asta îi leagă, dar îi și rupe unul de altul. E o carte despre răul care persistă, despre vinovăție, despre ispășire. Despre femei și tătuci, despre tandrețe și abuz. E și o carte despre memorie. A comunismului, bunăoară. Și despre fața hidoasă pe care a luat-o lumea noastră după 1989. Dar, încă o dată: totul a pornit ca o poveste de dragoste care se cerea povestită, deci retrăită, contemplată, înțeleasă ca experiență de împărtășire cu altcineva. Memoria e obligatoriu o narațiune care așază experiențele într-o ordine care e a poveștii, nu neapărat a vieții.
Citeste mai multîn Libertatea
Am încercat să scriu o carte despre Nichita muribund, dinspre poezia lui, dar și una despre epocă, despre ce însemna a fi scriitor în anii ăia ai comunismului, în care inițial totul părea imposibil, pentru ca la final totul să devină nu numai posibil, ci necesar. Pentru că atunci literatura însemna un interval al exercitării instinctului și chiar a culturii libertății: prin creație, dar și prin lectură, care e tot un act de creație.
Citeste mai multîn Libertatea
Când am schimbat genul, au fost dificultăți, a trebuit să scriu o carte, Cornul inorogului, în care să-mi asum o temă cât se poate de dificilă (erotismul) pentru a mă pune la încercare. Țin mult la primul meu roman, pentru că acolo am învățat să scriu proză, să povestesc, nu să comentez, să construiesc dialoguri, personaje, să-mi schimb unghiul, să-mi caut fraza. Este o experiență fabuloasă, am învățat enorm nu numai despre mine scriind proză, dar, cred, și despre literatura însăși. Poate că cititorul care sunt și care nu încetez să devin a avut și el de câștigat din asta.
Citeste mai multîn Observator cultural
M-a intrigat de la început predilecția celor doi prozatori, atât de diferiți și îndepărtați istoric unul de celălalt, atât de distincți din punct de vedere cultural, artistic, stilistic, pentru construirea de ficţiuni în interiorul ficţiunii – un fel de punere în abis a ficţiunii. Acest element este, totuși, mai evident şi mai explicit în romanul lui Schiop, unde se realizează cu o consecvenţă programatică şi unde capătă o amploare halucinantă. pe bune/pe invers poate fi citit şi ca un album de ficţiuni, şi ca o tematizare scrupuloasă a ficţiunii prin referinţele la jocul ficţional la care participă autorul/personajul Adi Schiop şi prietenii săi, şi ca o aducere pe scenă a culiselor autoficţiunii, o exhibare a mecanismelor ei, mai ales în savuroasele note de subsol à la Ţiganiada.
Citeste mai multpe putereaacincea.ro
Volumul, alcătuit dintr-un roman scurt, cel care dă titlul cărții, și șaisprezece povestiri, și ele de întindere relativ redusă, e centrat pe eroi ce trăiesc în propria lor bulă existențială, parcă rupți de lume. Cu toate acestea, presiunea devastatoare a exteriorului se resimte prin porii paginii scrise, prin tensiunea gata să explodeze a frazei și prin viziunea sumbră a dramei singurătății născătoare de violență. Romanul Un balet de leproși e narat din perspectiva unui alter-ego al autorului. Deși datele biografice nu coincid întru totul, caracterul personal e evident. Identitatea de spațiu și de timp trimite la un Montreal plin de mistere și fantasme, unde cele mai bizare întâmplări sunt posibile, iar deznodământul nu e aproape niciodată cel visat de protagonist.
Citeste mai multpe matcaliterara.ro
Philip Roth scrie frumos, te ține în poveste ca într-o plasă de pescuit din care nu mai poți să ieși și apoi, parcă de nicăieri, printr-un efect de ambiguizare demn de marii maeștri ai romanului, introduce nu neapărat tema evreiască, temă recurentă în toate cărțile lui și prin asta deloc surprinzătoare, ci un episod în care personajul feminin tânăr (sunt două personaje feminine, soția și posibila amantă a scriitorului) devine… Anne Frank. Fantasmagorie pură? N-ai zice, până la finalul pasajului. Scena e plantată în carte aproape de nicăieri și e creată atât de migălos, cu atâta minuțiozitate, încât până și cel mai neîncrezător și experimentat cititor crede în verosimilitatea poveștii. Amy Bellete e și nu e Anne Frank, dar e, indiferent ce s-ar crede. Și ea poate fi adevăratul scriitor fantomă din titlu, prin asta cartea căpătând un cu totul alt înțeles și plasându-se direct în orizontul imaginației.
Citeste mai multîn Cațavencii
(…) textul avansează agreabil printre amintirile comandorului despre cariera și aventurile sale amoroase, inclusiv tentativele sale ratate de a se ocupa numai de scris, până în momentul cînd energicul Eugeniu P. Botez, care la 59 de ani a dat lovitura cu primul său roman, pare a se fi hotărât să se dedice în întregime numeroaselor sale planuri literare, sub pseudonimul Jean Bart. Soarta însă a avut alte planuri cu el, cum constată o voce caragialiană anonimă în finalul romanului: „Da, tânăr, monșer, încă tânăr, avea planuri mari, abia-și publicase primul roman…”.
Citeste mai multîn Observator cultural
Romanul e o radiografie a lumii noastre, dintr-un punct de vedere neașteptat, precum și o meditație asupra persistenței civilizaționale, într-un spațiu în care totul predispune la dispariție. Ce face, așadar, ca un oraș, o civilizație să rămână în picioare, trecând prin nesfârșite transformări, în timp ce altele vor dispărea, prefăcute în ruine? E o întrebare cât se poate de actuală, în condițiile prezente de sfâșiere din Orientul Mijlociu.
Citeste mai multpe nesemnate.ro
Țin mult să semnalez reeditarea la Polirom, după 20 de ani, a unui must read – pe bune/pe invers, romanul de debut al lui Adrian Schiop (prefațat în 2004 de Costi Rogozanu), o carte despre prietenie și formare, o carte ca un album în care se amestecă plăcut figuri, culori, contexte. Recitit azi, după toate prefacerile societății românești din ultimele două decenii, romanul nu numai că nu și-a pierdut farmecul, ba chiar a căpătat valoarea unui obiect vintage, care a trecut, evident, testul timpului, prin scenografia cool pe care o creat-o autorul atunci, prin referințe, muzici, personaje, cărți, reflexivitate maximă și emoție nefiltrată. În contrast cu un sentimentalism disimulat și cu etajul ludic, construcția frazei emană sobrietate, e articulată, logică, aproape didactică, reflectând o gândire scripturală structurată, cu aplecare spre argumentație și eseu.
Citeste mai multîn Libertatea
Subiectul principal al cărţii îl constituie dezbaterea despre specificul național românesc în perioada cuprinsă între anii 1880 și 1950. Spre deosebire de autorii care au scris până acum despre acest subiect, atenția mea s-a îndreptat nu înspre literatură și filosofie, ci înspre științele sociale, biologice și medicale. Am încercat să demonstrez că dezbaterea despre caracterul naţional nu s-a bazat doar pe construcţii literare și filosofice, așa cum se insistă în manualele de școală și în dezbaterile publice curente, ci și pe concepţii rasiale despre poporul român oferite de cercetări medicale, sociale și antropologice reale făcute în satele și orașele ţării. Elitele politice și culturale au folosit aceste cercetări pentru a explica așa-zisele diferențe de rasă etnice dintre români și cei considerați a fi neromâni (în special evreii și romii), creând astfel o fantezie etnică, cea a românului perfect.
Citeste mai mult