Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
în revista Orizont
Am scris Tiranul cu nas mare și cu suflet foarte mic pentru a arăta că versurile au însoțit procesul modernizării politice de la noi. Nu știu dacă românul s-a născut, într-adevăr, poet, dar e sigur că nașterea lui ca ființă politică a fost însoțită de rime. Fiindcă, de la Regulamentele Organice până azi, lirica politică a fost permanent prezentă în viața publică, indiferent că românii au trăit în principate sau în regat, într-un regim monarhic sau într-unul republican, în democrație sau în dictatură, în România Mare sau în celelalte Românii, mai mici sau mult mai mici, teritorial vorbind. În carte am adunat peste 750 de bucăți literare, care ne ajută să urmărim procesul de democratizare a societății, în sensul tocquevillian al expresiei, cu toate vârfurile, dar și cu toate derapajele sale.
Citeste mai multîn revista STEAUA, nr. 5
Chiajna din Casa Mușatinilor nu e, prin urmare, o refocalizare istorică, chiar dacă este construită pe osatura faptelor în interpretarea la care putem avea acces, ci o lucrare care are o altă miză, aceea de a reconstrui ficțional o epocă în care, prin evocarea mentalităților-eroi și nu a personajelor-antieroi, se schimbă filtrul în privirea îndreptată asupra actualității.
Citeste mai multîn România literară, nr. 21
Valentina este un roman situat sub constelația memoriei. Autoarea pornește proustian, în căutarea timpului pierdut și reușește să reconstituie atmosfera unei epoci revolute. În paralel, ea sugerează ideea că doar scrisul este în măsură să învingă „marea trecere”. Angela Martin nu este adepta experimentului narativ gratuit, ci preferă să meargă pe linia marelui roman realist, social și psihologic. Înzestrată cu harul povestirii, ea este o subtilă creatoare de atmosferă. (…) În ciuda titlului, Valentina este departe de a fi cartea unui singur personaj. Protagonista este doar liantul dintre numeroasele personaje, cu întâmplările lor. Este interesant faptul că, pe lângă cronica familiei Otescu atât spațiul, cât și timpul se transformă în personaje de roman. Cartea reconstituie nu numai atmosfera locului, ci și a timpului în care se petrec întâmplările povestite.
Citeste mai multîn România literară, nr. 21/2024
Volumul de proză Trilogia lui Teofil, semnat de Cosmin Perța, adună, practic, trei cărți apărute în ani diferiți: În urmă nu mai e nimic (2015), Arșița (2019) și Teofil și Câinele de lemn (2012). Ordonate după altă logică decât cea cronologică de astă dată, cele trei cărți sunt parte a unui nou volum apărut în colecția consacrată Ego. Proză, alăturarea lor propunând de astă dată (și) o nouă lectură, cu o altă desfășurare epică. Chiar dacă am citit în timp cele trei scrieri, considerate de critică fie romane in nuce, fie prozo-poeme, fie povestiri dintr-o panoplie a fantasticului, de data aceasta Cosmin Perța reușește să recompună din fragmente o adevărată saga a unui narator care a pornit în recâștigarea propriului trecut, a propriului prezent, a propriei vieți în fapt. (…) Scriitor care își asumă perspective epice curajoase, Cosmin Perța merită urmărit, cu adevărat, în postura de „povestaș”.
Citeste mai multîn revista Apostrof, nr. 5 (408)
Carte a unei mame şi a fiului său, Valentina e un roman al senzaţiilor şi al lucrurilor evocate cu enormă voluptate descriptivă, fie că ne referim la universul casnic-gastronomic, în care se regăsesc „covrigei şi sărăţele cu chimen, portofele umplute cu carne şi ciuperci, salată de boeuf, supă de găină cu tăiţei tăiaţi subţiri ca firul de mătase, friptură cu cartofi rumeniţi la cuptor şi sos de bulion“, „colaci cu mac şi cu nucă“, fie că e vorba de scene de gen rustice, în care elementaritatea este dominant. (…) Farmecul romanului provine mai ales din amprenta biografică, cu aluviuni ale epicului şi traume ale istoriei, cu destine banale ce populează un peisaj social neomogen, eclectic, reuşita majoră a Angelei Martin constând în modul în care surprinde scenografia unui întreg univers, cu ritmurile sale insinuante, cu rumorile mărunte, cu savoarea sa indicibilă.
Citeste mai multîn revista Orizont, nr. 5
Valentina este un remarcabil roman al Memoriei. Luminată difuz, din mai multe unghiuri, tema cărții se reflectă în oglinda dublă a motivelor reamintire-uitare, somn-trezie. În stratul ei exterior, narațiunea prezintă povestea reală, nefalsificată, a spațiilor, obiectelor și a clădirilor din Aradul natal și a proprietarilor acestora. Personajele cărții întrețin, însă, o relație personală cu Trecutul: ca produse ale unor genealogii diferite, ele nu uită - dimpotrivă, secvențele reale (ori falsificate, la Frau Gmeiner) pe care le extrag din memorie pun în mișcare mecanisme proustiene sofisticate de aducere-aminte. Amintirile aduc oamenii împreună, răsucesc catargul de care se leagă doamna Mohor, în ceasuri de restriște, și îl ajută pe Laurian să își poată „iubi în tihnă” soția.
Citeste mai multîn revista Orizont, nr. 5
Mai mult decât un roman afectat despre viață și moarte, adolescență și maturizare, visuri și deziluzii, Vreau să aud numai de bine este o rememorare nostalgică a anilor ’90 pe faleza constănțeană. Tudor Ganea se descurcă în episoadele biografice unde profesia contextualizează personajul și în situațiile când spontaneitatea e necesară. (…) Vreau să aud numai de bine are o premisă captivantă, un incipit decent și e străbătut de o nostalgie menită să întrețină atmosfera potrivită unei întruniri obosite.
Citeste mai multîn Cațavencii
Cu vârfuri narative memorabile, cu întorsături de situație excelent controlate, dar și cu scăderi care țin de schimbarea registrelor de limbaj, o problemă mai veche a autorului, Vreau să aud numai de bine e o reconfirmare cât se poate de interesantă a vocației de romancier a lui Tudor Ganea.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1209
O proză densă, care te ține încordat și te face curios pentru ceea ce va urma în textul următor. Mereu surprinzător, ca și cel anterior. Prima povestire din volum e intitulată De câte ori stau la bar și beau, îmi dau seama ce sacră e meseria de barman. Bukowski ar fi fost fericit de companie. Must read, am putea concluziona. Da, asta e lumea în care trăim. Cam peste tot, nu doar în Japonia.
Citeste mai multpe blog.libris.ro
Ceea ce aduce această carte, dincolo de realitate, așa cum am perceput-o, este o anumită simbolistică, de-a dreptul ritualică, a acelei zile. Simbolul ofrandei, al răstignirii, al frontierei, al zidului, al baricadei (nu doar al celei de la Inter), al puterii, al inocenței etc. De altfel, spun undeva că Dublu autoportret e o cruciadă a celor inocenți.
Citeste mai mult