Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
pe lapunkt.ro
Puține cărți, în afară de Zorii tuturor lucrurilor, carte apărută la Editura Polirom anul acesta, au mai oferit în ultimii ani informații atât de inedite și de bine documentate despre originea inegalității și a genezei civilizației umane. Autorii cărții, David Graeber și David Wengrow, sunt antropologi care au folosit cele mai recente descoperiri din domeniul arheologiei și a antropologiei comparate, pentru a demonta ideea unei societăți care a trecut în mod abrupt și rapid printr-o revoluție agricolă, acum aproximativ zece mii de ani, un eveniment considerat de majoritatea interpretărilor standard ale istoriei ca fiind determinant pentru dezvoltarea civilizației.
Citeste mai multpe romania-actualitati.ro
Cartea lui Dan Stone, profesor de istorie modernă la Royal Holloway, University of London, reprezintă o tentativă de a aduna și corela cele mai recente date și tendințe de interpretare legate de Holocaustul din Europa, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Mulțimea informațiilor apărute despre acest subiect, care continuă să se adune, duce periodic la nevoia unei sistematizări, pe care cartea profesorului Stone o întâmpină cu succes. Dacă acum suntem mai aproape de o imagine clară a ceea ce a însemnat Holocaustul, faptul se datorează și unor cărți „de etapă”, sintetice, precum cea de față.
Citeste mai multpe citestema.ro
Cu iz de jurnal și, totuși, cinematografic, Calligarich ne poartă iarăși pe străzi pitorești, ne conduce spre anii nebuni ai unei perioade literare efervescente, doar pentru a ne aminti, în egală măsură, de un timp inevitabil al rememorării, al nostalgiei. E un fel de a privi trecutul în ochi cu luciditate, cu un regret care nu iese la suprafață decât pe alocuri căci, înainte de orice, frumusețea de a trăi pare să fie cadrul fiecărei amintiri. O viață în libertate, adesea în preajma unor valuri care se izbesc de țărm, sub lumina soarelui roman, renaște dintre paginile unei cărţi ca o plimbare de vară.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1219
Cu un uriaș volum de informații, note, comentarii și analize legate de un singur caz. Personaje reale, fapte care s-au consumat cu decenii în urmă și au rămas consemnate în numeroase documente de arhivă. Un soi de arheologie arhivistică conturează nu doar modul de funcționare al unui mecanism sinistru al terorii, ci îi aduce într-un prezent fluid pe mulți dintre protagoniștii acestor operațiuni. Ofițeri de toate felurile, cu origini sănătoase – am găsit și un cizmar… – și cariere ulterioare îndelungate (acoperiți sau mai puțin, avem fișe biografice care sunt și pagini de literatură nonficțională de primă mână – o întreagă armată, ai zice, care să se ocupe de un singur „obiectiv”).
Citeste mai multpe citestema.ro
Noul roman al lui Tudor Ganea este cel mai realist şi mai personal, fantasticul sau realismul magic lipsind aproape cu desăvârşire. În acelaşi timp scriitura la persoana întâi – cu foarte multe detalii care pot fi clar recunoscute ca fiind parte din viaţa scriitorului – îi permite cititorului să fabuleze cu privire la limitele autobiografice ale cărţii. (…) Vreau să aud numai de bine este o carte altfel de la Tudor Ganea – sunt convins că s-a lăsat mai greu scrisă mai ales din cauza elementelor autobiografice – şi e ca o vişină învelită în ciocolată amăruie. Gustul cu care rămâi nu e deloc dezamăgitor, pare că ai mai vrea, că ar mai merge ceva după, dar nu ştii exact ce. Şi tocmai asta va fi frumuseţea următoarei cărţi a lui Tudor Ganea. Acum, orizontul este deschis pentru multe alte posibilităţi. Schimbarea de direcţie tocmai s-a produs.
Citeste mai multpe putereaacincea.ro
Deși volumul abundă în detalii biografice – fiind, din acest punct de vedere, o spectaculoasă fișă personală –, ele își depășesc condiția de elemente ale contingentului, fiind și un expresiv dosar de epocă. Fiecare nou amănunt despre copilărie, părinți, devenire umană și intelectuală, carieră culturală, maeștri și colegi se constituie în fragmente dintr-un Bildungsroman de o forță și o expresivitate remarcabile. Într-un memorabil text mai vechi, Eu, Niculae al lui Moromete, ni se oferă nu doar oglinda, ci și cheia în care trebuie citită viața Ilenei Mălăncioiu. Mai mult, prin aceeași grilă poate fi înțeleasă și opera ei: aceea a unei autoconstrucții lente, aparent tăcute, fără mari prefaceri și fără zgomotoase procese de reinventare în funcție de mode și contexte.
Citeste mai multîn revista Familia
La gunoi (Polirom, 2024) anunță deja prin titlu ideea de pierdere, de viață „irosită”, dar recuperabilă scriptural/literar. La gunoi găsești de toate, de la lucruri folosite, la ambalaje, resturi, obiecte degradate, toate urme ale experiențelor trăite, înglobând momente trecute, consumate, tot ce s-a dus și e de aruncat, însă nu și la Dan Sociu, care doar se face că nu mai are nimic de preț, el selectează și reciclează nostalgic. La gunoi este o nuvelă-remember, ea reia câteva dintre temele preferate ale autorului douămiist dintr-o perspectivă nouă, a maturității.
Citeste mai multîn Cațavencii
Tipa care-și povestește experiențele de angajată cu contract pe durată determinată – nu-și spune numele! –, ce poate fi reînnoit în funcție de performanțele ei, schimbă mai multe slujbe, în căutarea uneia care să n-o solicite prea mult. (…) Pe urmele neobositei femei, îți dai seama că Nicio slujbă… e de fapt o satiră agreabilă a căutării locului de muncă ideal, la care n-ai nici o șansă să ajungi vreodată, deși merită să încerci: mai cunoști lume.
Citeste mai multpe booknation.ro
Timp de 20 de ani de la terminarea liceului, Bret s-a gândit să scrie o carte despre ultimul an de liceu, dar trauma a fost prea puternică și nu a reușit s-o depășească. Simplul fapt de a încerca să scrie despre acel an îi declanșa un atac de panică. Acestea sunt mărturisirile naratorului din primul capitol al cărții și bineînțeles că-ți captează atenția și curiozitatea se trezește. Până la urmă autorul reușește să scrie o poveste foarte originală, care îți dă fiori pe șira spinării, iar la final te umple de stupoare pentru că deznodământul este neașteptat în ciuda tututor bănuielilor pe care le-ai avut de-a lungul lecturii. Violența este cuvântul de ordine al cărții, de la intruziuni în locuințe, la dispariții misterioase până la crime sadice, povestea construiește o scenă a anilor ’80 în care criminalul în serie se integrează perfect, e la el acasă. Dar pe lângă această violență apare și neasumarea, ideea că personajele își menajează conștiința, ignorând cu buna știință lucrurile impardonabile făcute, obligați de împrejurări. Mi-a plăcut foarte mult scriitura și abia aștept să citesc și American Psycho.
Citeste mai multpe optmotive.ro, nr. 196/106 (serie nouă)
Lamba e genul de scriitor maleabil, care migrează prin diferite zone ale tematicii, în general. Cei care au ajuns deja la cele două cărți menționate știu exact la ce mă refer. În acest proces de „reinventare”, nu pot să nu remarc stilul plăcut al povestirii, dar și faptul că Lamba știe să construiască o poveste cursivă, cinematografică. Cartea de față urmărește povestea unui român naturalizat în Algeria (Radu, devenit Rida), care îi mărturisește unui jurnalist român întâmplările prin care a trecut în anii `60: „Povestea mea începe în Lyon, în aprilie 1962, într-un oficiu al forțelor de muncă și se termină la finele lui martie 1963, la In Ekeer. Acela a fost anul venirii mele acasă.”
Citeste mai mult