pe scena9.ro
Bogdan Răileanu revine cu volumul de povestiri Picioare de lotus (Polirom). E genul care îl prinde deocamdată cel mai bine. Câteva texte au ca decor lumea literară (unul dintre ele e o răfuială brutală à clef cu Școala de la Cluj și cenaclul Thoreau), iar în altul un personaj pe nume Mihai Iovănel se trezește în casă cu un tip care se recomandă Iisus sau „Cristi” – ce alte argumente estetice aș putea găsi pentru a-l recomanda?
Citeste mai multpe bookhub.ro
Într-un interviu recent autorul spunea că își dorește ca cititorul să rezoneze cu problemele personajului principal. Pariu câștigat, poate pentru că avem o istorie spusă la persoana întâi și mărturisirea îndoielilor, eșecurilor recurente și anxietăți este cu atât mai credibilă prin infuzia de real. Cartea crește cu fiecare capitol, te prinde încet în vraja ei, arhitectul a gândit bine structura romanului și – cum ne mărturisește însuși Tomița (alter ego-ul scriitorului), într-o încercare de captare a bunăvoinței cititorului – abordarea scenaristică. De abia la sfârșit, privind retrospectiv, conștientizăm cum a fost realizat întregul: tăieturile de montaj, alternanța stilurilor, schimbările de ritm, prezentarea personajelor – fiecare are povestea sa, convergența capitolelor, misterul hrănit la foc mic, deznodământul pentru care am fost atent pregătiți. Îi reușește și sprintul de încheiere de care Tudor Ganea amintea în același interviu din revista Familia, ultimele zeci de pagini le-am citit pe nerăsuflate, nerăbdător să văd cum se vor aduna firele narative în dezvăluirea care ar trebui să-l împace pe Tomiță cu trecutul său.
Citeste mai multîn Suplimentul de cultură, nr. 852
Romanul Respiră! reușește să aducă umbrele mai aproape de noi tocmai pentru a le face să se rătăcească în lumina puternică a adevărului scos la iveală, oricât de amar, incomod sau trist ar fi acesta.
Citeste mai multpe bookblog.ro
Citind cele 15 povestiri adunate în volumul Tokyo Decadence - al cărui nume nu dezamăgește -, începi să observi, de asemenea, leitmotive și tipare, căci dincolo de droguri, alcool și visuri spulberate, personajele noastre caută adesea un scop, au parte de contexte familiale complicate, cresc în apropierea bazelor militare americane, sunt însingurate și incapabile să comunice. Ceea ce ascunde, printre rânduri, o fină critică socială pe care Ryū Murakami o punctează, în istorii personale, la fel de incisiv pe cât construiește aceste parcursuri nefericite.
Citeste mai multîn Dilema Veche, nr. 998, 25 mai 2023
În proza lui Radu Ţuculescu surprinde plăcut, înainte de toate, talentul său de portretist, capabil să reţină detaliul specific ori să insereze potenţialitatea poetică doar atât cât e nevoie, spre a nu pierde efectul minimal. Un versant uşor recognoscibil în scrisul său este umorul, adesea agreabil, însă dozat uneori în tuşe îngroşate. Întreaga energie narativă pare a fi aşezată în slujba taifasului care privilegiază nuanţele, feţele şi proliferările viciului, inclusiv prin intermediul unor personaje care-şi propun să întruchipeze, cu o ostentaţie aproape dramatică, frivolitatea.
Citeste mai multîn Cațavencii
Cele mai neînsemnate gesturi ale personajelor din Butcher’s Crossing sunt atât de amănunțit descrise, că le poți vedea, ca într-un film proiectat cu încetinitorul. O localitate puchinoasă din Vestul american se bucură de același tratament, iar descrierile naturii prin care trec cei patru vânători de bizoni din carte au o concretețe de dioramă. Apărut în 1960, romanul e răspunsul lui Williams la multele westernuri în proză sau imortalizate pe peliculă încă de pe vremea filmului mut, toate de o nemăsurată idioțenie.
Citeste mai multpe blog.libris.ro
Pornind de la contextul de circ al lumii mediatice contemporane, în care fantezia și realitatea se ciocnesc uneori dureros, Mihai Radu scrie o poveste cu nerv și ironie într-un univers al umilinței, o poveste în care se simte confluența unui aer între miezul pulpy al lui Tarantino și sarcasmul lucid al lui Houellebecq.
Citeste mai multîn Suplimentul de cultură, nr. 851
Gabriela Adameșteanu e o maestră a explorării realităților de după cataclisme. Aproape în toate scrierile sale accentul cade nu pe evenimentele cruciale ca atare, ci pe umbra acestora, pe consecințele lor îndelungate. Comunismul care a mutilat destine nu și-a epuizat consecințele încă. Starea de cvasi a societății corespunde cu acele ființe aproximative ce încearcă să-și afle identitatea prin recursul la trecut. Recuperarea unei proprietăți, a unei moșteniri constituie prilejul perfect pentru acest excurs identitar.
Citeste mai multpe alecart.ro
(…) toate personajele din poveștile lui Dzsátá reconstituie un puzzle, o singură poveste izbitoare, ce pune în prim-plan durerea ce-l maturizează. György Dragomán reușește să îl marcheze pe cititor și îl încurajează să trăiască alături de băiat experiențele vieții prin literatura care capătă valoarea de document personal împotriva uitării de sine și în sens istoric, împotriva uitării regimului totalitar: comunismul.
Citeste mai multpe alecart.ro
Construit sub forma unei imense păpuși Matrioșka în care se ascund întâmplări și destine, romanul lui György Dragomán Rugul dezvăluie fiecare „sertar” și fiecare „figurină” pe măsură ce Emma, fetița de 13 ani, orfană și străină de trecutul propriei familii, reconstruiește viața celor ce au fost înaintea ei prin poveștile pe care Bunica i le spune. Cea mai mare dintre aceste păpuși ascunde povestea unui popor care a plătit prețul libertății cu sânge, acțiunea fiind plasată în perioada imediat postdecembristă, dar adunând în matca ei aluviuni ale trecutului mai apropiat și mai îndepărtat.
Citeste mai mult