La gunoi, volumul despre care scriu aici, e împărțit schematic în două teme, ambele funcționând sub semnul trăitului de care vorbeam mai sus: prima temă e a relației cu mama și se prelungește la final în doliu, a doua e o temă recurentă care leagă consumul de droguri și alcoolismul de un soi de destin de damnat al personajului narator. În secțiunea centrală, cea legată de droguri, avem un soi de mini-bildungsroman a cărui apoteoză e abstinența, stare la care personajul nostru ajunge prin boală, dar și printr-un fel de iluminare care vine treptat și se instalează ca o permanență în spirit.
