Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
la Radio România Cultural
Dacă ai o poveste bună trebuie să o vinzi, să îi ridici un pic fusta, să dansezi cu ea, să o arunci și să o învârți ca pe pizza, nu să o trântești ca pe un banc sec, spune unul dintre personajele din Chiorpangiu, iar Florin Duțu pare a fi urmat aceleași principii atunci când a scris povestirile sale din cartea aparută la Polirom.
Citeste mai multpe blog.carturesti.ro
O carte care lucrează cu aceleași substanțe și care numește nenumărate atrocități, în contextul unei istorii a deposedărilor, e În fața lumii lipsite de iubire de Susan Abulhawa (Polirom), o autoare și activistă palestiniană a cărei descoperire, acum câțiva ani, a fost revelatoare pentru mine. Cartea are în centru o luptătoare pentru cauza palestiniană, istoria ei și istoria familiei ei, nevoită să părăsească locurile natale și să ia calea exilului, ca urmare a ocupării israeliene și a agresiunilor constante împotriva populației palestiniene.
Citeste mai multîn România literară, nr. 39-40/2024
Interviurile și însemnările din Am reușit să rămân eu însămi dau mărturie despre o dramatică și niciodată încheiată căutare a unui centru structural, despre sinea unuia dintre poeții emblematici ai literaturii noastre contemporane.
Citeste mai multîn România literară, nr. 39-40/2024
Deși suntem puși în fața a trei scenarii din realități istorice diferite, stilul lui Romila rămâne unitar, schimbând mici accente specifice; e o mișcare inteligentă, care conferă nu doar un echilibru textual atent susținut. Întoarcerea acasă este angrenată în virtualități diferite, care devin niște măști ale unui chip comun, cu multiple fețe recompuse din minuțioase acumulări livrești, ce face din Acasă, departe un roman ce merită toată atenția.
Citeste mai multîn România literară, nr. 39-40/2024
Ca în proza caracterizată ca minimalistă din ultimele decenii, proza lui Bogdan Răileanu, ca și a altor colegi de generație, mizează pe puterea subtextului, a fragmentarismului, a aluziei care se substituie comunicării directe. Adeseori, textele tind să fie dense și poetice, concentrându-se pe nuanțele și sunetele cuvintelor la fel de mult ca pe sensurile lor. Acest lucru contribuie la crearea unei texturi narative care este atât vizuală, cât și auditivă. Un aer „de Charles Bukowski” plutește peste proza lui Bogdan Răileanu, fără să o influențeze decisiv.
Citeste mai multîn România literară, nr. 38/2024
Experiența de romancier al lui Tudor Ganea îl face să evite parcursul liniar al unui roman-confesiune-biografie, cum sunt multe pe piață, în primul rând, bulversând cronologia, ordinea tipică pentru un bildungsroman, un roman al formării în cheie (auto)biografistă cu un tânăr care parcurge niște etape ale devenirii. Las la o parte că sensul acestei deveniri nu este nici pe deplin ascendent, „formativ”, iar parcursul obstaculat sugerează mai degrabă un eșec, iar personajul pare a fi un looser sau cel puțin unul care are această mentalitate. Însă aceasta este mai degrabă o strategie narativă de rupere a liniarității (…)
Citeste mai multîn revista Apostrof, nr. 9 (412)/2024
Romanul lui Varujan Vosganian, cu aspect de depoziţie-confesiune, este documentul alert al unei memorii individuale şi colective prin care se derulează un fragment esenţial al istoriei, prin imagini de prim-plan, proiecţii de fundal, flash-backuri ce fixează fluxul unei naraţiuni dinamice, atentă la detalii în aparenţă banale, dar revelatoare, cât şi la portretul de ansamblu al acestei zile esenţiale şi tragice. De fapt, Dublu autoportret. Memoria unei zile are câte ceva dintr-un jurnal sau dintr-o autobiografie, este şi nu este un roman al revoluţiei, după cum are şi accente de reportaj. Cu siguranţă, însă, este o mărturie şi o mărturisire puternică, a unui protagonist care caută adevărul, care are vocaţia adevărului, surprinzând, în succesiuni alerte de imagini filmice, istoria unei zile şi profilul unui destin colectiv aflat la răscruce, căci, scrie autorul, „când ai văzut, nu povesteşti, ci mărturiseşti”.
Citeste mai multîn revista Orizont, nr. 9
Experiența pe care ne-o oferă Adrian Papahagi este, din multe puncte de vedere, o revelație. Seria este rezultatul unei exegeze complete și unei expertize care îmbină studiile literare cu cele istorice, filosofice și filologice. Explorarea textului se face întotdeauna la prima mână, ceea ce sporește originalitatea și creativitatea interpretărilor. Dar, în același timp, Papahagi este un orator convingător și un povestitor foarte talentat, care poate ține publicul cu sufletul la gură, căci interpretările sale nu își propun să facă paradă, ci să facă ordine chiar și – uneori, curajos, mai ales – acolo unde marea literatură de specialitate a lăsat întrebări fără răspuns și dileme pe jumătate nedeslușite. Suplețea scrisului, spontaneitatea și naturalețea, totuși, elegantă, fac ca această serie să iasă net în evidență în peisajul intelectual românesc de azi.
Citeste mai multpe lapunkt.ro
Ei bine, Sofia Oksanen – în De două ori în același râu e: la fel și altceva. La fel de puternică în scriitura sa și altceva – în sensul în care fiecare pagină a acestei cărți e dovada unui angajament etic cât se poate de just și de ferm. Există un accelerator pentru această carte și pentru mizele pe care le pune aceasta în joc – subtilul volumului îl indică de altfel: Războiul lui Putin împotriva femeilor. Acceleratorul este, desigur, invadarea Ucrainei de către trupele rusești în 2022.
Citeste mai multBlogul unei cititoare de cursă lungă, pe Facebook
Un volum ce adună mai multe articole scrise de David Grossman de-a lungul timpului despre conflictul israeliano-palestinian și care îl pune în context (istoric, social, politic) încercând să nu fie părtinitor, ci doar uman.
Citeste mai mult