Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
în România litarară, nr. 15-16/2026
După Valentina (2023) și Cartea lui Cezar (2024), Angela Martin revine în actualitate cu un nou roman. Este vorba despre Îngerii de bronz, narațiune apărută în 2026 la Editura Polirom din Iași. Cartea duce mai departe saga familiei Grozescu. (...) Romanul ridică problema dureroasă a dezrădăcinării. Cezar se simte un străin în Aradul modern și se compară cu o fantomă furișată printre pereți. Nu cunoaște pe nimeni, iar oamenii s-au schimbat foarte mult. Aradul a devenit un alt oraș. Urbea lui trăiește doar în amintire. Aflăm că mama lui Cezar a murit la 86 de ani, așa că, în 2007, medicul a vândut casa părintească. De peste tot străbate regretul tinereții pierdute. Deși s-a adaptat la viața de la Viena, reîntoarcerea pe meleagurile natale îl răscolește puternic pe Cezar și declanșează mecanismele memoriei involuntare. La un moment dat, personajul vrea să se apuce de scris, deoarece scrisul este un „suport fundamental pentru perpetuarea memoriei”. Utilizarea unor cuvinte de origine germană și turcă au darul de a potența atmosfera locului. Îngerii de bronz este, cu predilecție, o carte a nostalgiilor și a aducerilor aminte.
Citeste mai multîn România literară, nr. 15-16/2026
Avem acum în limba română această formidabilă monografie (traducere din limba engleză de Ionela Ganea și Cristian Stoica, Editura Polirom, Iași, 2025) și odată cu ea, putem spune că un număr de instrumente de bază în studiul lui Augustin (între care și numele savante amintite mai sus) ne sunt disponibile și pot orienta înțelegerea și mai ales vocabularul augustinian în limba română. Însă, această traducere trece dincolo de un simplu act de transfer cultural, întrucât apariția ei în 2025, într-o limbă care l-a tradus și l-a înțeles foarte divers pe Augustin (mă gândesc la traducători precum Lucia Wald, Gheorghe Șerban, Vasile Sav sau Eugen Munteanu, sau la autori de exegeze foarte diferite, precum Anton Adămuț, Marius Cruceru sau Alin Tat), are toate motivele să provoace o discuție principială de orientare a înțelegerii lui Augustin (care în mod natural nu se rezumă la limba română).
Citeste mai multpe lapunkt.ro
Proza lui Barbey este proza unui dandy, a unui artist care alege artificialitatea în detrimentul vieţii mediocre. Proza lui Barbey este privirea ce intră în intimitatea caselor, străzilor şi a saloanelor, spre a desluşi ceea ce pare de nepătruns. Iar ochiul lui Barbey este atent la o geografie umană aparte: continentul său de eroi şi de eroine este modelat de forţele teribile ale urii şi ale iubirii. Binele rareori se iveşte aici. Răul pare să se nutrească din solul imaginaţiei sale. (...) literatura lui Barbey sfidează verosimilul, fascinată de chipul de meduză ce îl seduce pe privitor. Temeritatea artei sale este cutezanţa acestei priviri. Soarele care pluteşte peste pământul ficţiunilor sale este soarele însângerat şi tainic al păcatului , dragostei şi al urii: din esenţele tari al vieţii secrete Diabolicele extrag lichidul rar al capodoperei.
Citeste mai multîn Cațavencii
De unde li se trage rușilor dorința de a cuceri mereu noi teritorii? Figes crede că din „teama” că granițele lipsite de obstacole ale Rusiei ar face-o vulnerabilă la invazii. Dar mai ales fiindcă o mare putere are nevoie de ieșire la mare, cum era convins Petru cel Mare. Ideea asta a dictat politica țarilor care au condus Rusia după el, i-a dat gândirea imperială lui Stalin și determină strategia lui Putin, cel despre care Soljenițîn credea la bătrânețe că va readuce măreția Rusiei. E Rusia condamnată să rămână prizoniera acestei plase de mituri false și de minciuni? Figes presupune optimist că nu, căci în povestea Rusiei au existat momente care ar fi putut-o duce într-o direcție democratică. Se va ivi deci pe drumul Rusiei un nou asemenea moment care nu va mai fi ratat? De ce nu? speră istoricul.
Citeste mai multîn revista 22
O carte – construită din patru portrete distincte care pun în valoare și pe cel care le face – care e, la capătul ei, despre binele din oameni, despre umanitatea noastră adâncă. O autoare-revelație, nu mi se pare deloc exagerat să folosesc aici o asemenea formulă.
Citeste mai multîn revista 22
La peste jumătate de secol de la uriașul succes al romanului de debut, surprinzând întreaga lume, Harper Lee publică un al doilea roman (atât are în această specie literară: două romane!); „Du-te și pune un străjer” e titlul sub care ajunge în românește. E o continuare a aranjamentului narativ din Să ucizi o pasăre cântătoare, dar e, de fapt, o carte scrisă – amănunt pentru istoricii literari – înaintea romanului cu care a explodat în literatura americană. Ei bine, acum avem în românește și acest cadou minunat și prețios: Tărâmul dulcii veșnicii. O Harper Lee de dinainte de ambele romane care i-au adus faima și nu mai puțin briliantă.
Citeste mai multpe lapunkt.ro
Cartea lui Vasile Ernu stă sub semnul celor patru cavaleri ai Apocalipsei – Molima, Războiul, Foametea, Moartea – metaforă complexă prin care autorul ne oferă o cheie de interpretare a perioadei parcă fără de sfârșit a tranziției dinspre ceea ce am trăit aproape jumătate de veac spre ceva nedefinit încă, și pentru care ne-am dovedit a fi complet nepregătiți. Atunci însă când vrea să dea contur mai precis metaforei, mult prea lunecoasă pentru a fi operațională, Ernu ne oferă două concepte la fel de catastrofice – dislocarea și dizolvarea, pentru a descrie deruta creată, în noi și între noi, de această stranie perioadă istorică. Cartea ilustrează aceste două concepte cu o sumedenie de exemple, din Moldova și România, care evidențiază destule asemănări, în ciuda contextelor diferite care le-au influențat.
Citeste mai multîn Cațavencii
Cărțile lui Figes nu mai sunt traduse în Rusia; editurile cu care avea contracte s-au răzgândit, „din motive economice”, zic ele. Istoricul însă e convins că adevărata cauză a fost că scrie critic despre regimul Putin, despre stalinism și despre minciunile sfidătoare cu care țarul kaghebist justifică invadarea Ucrainei și dușmănia cu care privește Occidentul. Figes explică în Istoria sa de ce Putin umblă să confiște imaginea Marelui Cneaz Vladimir Kieveanul, căruia i-a ridicat o statuie uriașă la Moscova. Putin a făcut asta în numele teoriei că ucrainenii și rușii ar fi un singur popor – rusesc, evident! – și că, prin urmare, statul ucrainean trebuie să dispară, iar ucrainenii să se întoarcă la Maica Rusia, după anihilarea „fascismului“ de la Kiev printr-o „operațiune specială”.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1298
În fine. Rusia, cartea lui Orlando Figes, este o elegantă trecere în revistă a o mie de ani de istorie. Să-i zicem europeană, chiar dacă în acest răstimp rușii reușesc să se întindă dincolo de Munții Ural, pînă la Oceanul Pacific. Unde nici azi nu au încheiat în mod oficial gîlceava cu japonezii legată de insulele Kurile. (...) Războiul împotriva vechii Rusii n-a dus nicăieri și s-a împotmolit într-un naționalism care produce efecte și azi. Putin și putinismul nu sînt decît consecințele unei stagnări a societății ruse baricadate în slavofilie, lipsă de democrație și antioccidentalism. Cu Putin nu se va ajunge nicăieri.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1298
Meserii nerecomandate femeilor se constituie ca un volum de memorii care expune de ce poziția de scriitoare poate să fie una nerecomandată, în același timp în care pune în lumină portrete de scriitoare ce recomandă această meserie. Receptarea acestei cărți are de câștigat atunci când vede în paginile sale felul în care o scriitoare care a traversat numeroase momente istorice și a cărei istorie de familie angrenează multe puncte nevralgice încă în societatea românească (și nu numai) își discută, față de sine și împreună cu o cititoare și un cititor intimi, propria poziționare, epistemologică și de memorie deopotrivă, față de acestea.
Citeste mai mult