Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
în România literară, nr. 15/2025
Dincolo de exercițiile de admirație cu care se închide propriu-zis cartea, penultimul capitol, care întoarce perspectiva dinspre trecut spre viitor, face legătura cu primul, răspunzând prin ecou și altor capitole precum „Eșecul Coaliției pentru Familie“ sau „To tell the untold/ A spune nespusul“ printr-o serie de analize dedicate educației (ceea ce ne instituie), marginalității (ceea ce ne destituie) și raportului dintre minte și corp în epoca dezbaterilor aprinse despre gen (ceea ce ne constituie). Cartea lui Mihai Maci relevă ceea ce și-ar dori orice gânditor, o plasare corectă, lucidă, nuanțată și deșteaptă în miezul timpului nostru.
Citeste mai multpe lapunkt.ro
Noul roman al lui Cosmin Perța e o reverie narativă în tonuri întunecate, vorbind despre un Paradis pe dos cu morala inclusă: dintr-un prezent aflat în delirantă consumpție, evadarea e numai în sus, departe, cât mai departe. Cu cât e mai utopică și mai puțin probabilă, cu atât crește imperios nevoia de a salva prezentul, cel pe care încă-l avem sub ochi. De reflectat.
Citeste mai multpe lapunkt.ro
Prozator de anduranță, Cosmin Perța a tot plusat în anii din urmă cu romane în varii formule, de la trilogii parabolic-mistice și povești fantastice la unele pseudo-realiste și picarești. În Dispariția (2021) și-n Ca să nu se aleagă praful de toate (2023), de pildă, ca să mă refer doar la două dintre ultimele, lumea interlopă interferează cu distopia, cu thriller-ul politic și cu un anume gen de antieroism urban. Am mai spus-o, ceea ce reține atenția în ramificațiile acestui profil ambiguu de autor e amestecul indiscernabil de violență și candoare, de intelectualism veșnic ironizat și mizerabilism demn de milă, de ratare social-afectivă și voință de mântuire, eventual printr-o mult așteptată metamorfoză întru bine sau printr-o evadare a personajelor undeva, departe, într-o altă lume.
Citeste mai multîn Cațavencii
Dacă te fură intriga polițistă a romanului, nu bagi de seamă subtilitățile astea și, cum în Gudrun Radu Țuculescu pare dornic să respecte cu sfințenie canoanele genului, sunt destule șanse să nu observi filigranul acestei mize a cărții. Moralist subtil, romancierul încearcă să te prindă într-un joc în care să nu te mulțumești să urmărești ce fac și ce cred personajele sale, ci să te și întrebi de unde li se trage. Asta le dă adâncime și te obligă să le ții minte. În Gudrun, Radu Țuculescu renunță la complicațiile baroce din primele două romane ale acestui ciclu. Își simplifică stilul, dar își adâncește analiza. Atât că, spre deosebire de un policier clasic, în care odată ajuns la sfârșit cititorului i se pare că totul se limpezește și concluzia e bătută în cuie, aici te întrebi dacă ceea ce s-a întâmplat nu are și alte explicații, pe care trebuie să le cauți de unul singur în filigranul cărții.
Citeste mai multpe filme-carti.ro
Dan Sociu recomandă cartea ca pe o antologie de schițe, care ar trebui cumva să trimită la schițele lui I.L. Caragiale și a căror dimensiune descriptivă și naratologică se pliază pe societatea contemporană. Un criteriu care dă și tonul tematic de altfel, reușind să surprindă detalii de viață care, în mod paradoxal, prin acuratețea specificității cu care au fost redate, păstrează o universalitate autentică. Nu cred că există cititori români care să nu poată rezona cu ele. (…) Volumul de proză scurtă este o invitație delicată în lumea „filmelor românești” pe care le trăim cu toții, o carte ce oferă o viziune intimă și nemăgulitoare asupra unei realități comune, cu o doză sănătoasă de umor și de autoironie. Filme românești nu este doar o radiografie a unei perioade istorice sau a unei generații, ci și o lucrare care, prin simplitatea și autenticitatea ei, reușește să apese pe butoanele celor mai vechi și personale amintiri ale cititorilor.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1250
Deși, la o primă lectură, proza lui Ovidiu Verdeș poate părea de o simplitate izbitoare, la o lectură mai atentă, cele două romane ale autorului sunt cât se poate de complexe. Scriind, prin prisma unei narațiuni (cvasi)autoficționale, despre copilăria și adolescența trăite în comunism, Verdeș recompune atmosfera unei epoci, fără a aduce în prim-plan ideologia rigidă de care aceasta a fost marcată. După cum remarca Bianca Burța-Cernat într-un articol publicat în anul 2016, textele lui Verdeș reprezintă „o naraţiune ironică şi, într-un fel anume, paradoxal nostalgică, întrucâtva livrescă şi/sau cu inserturi ludice ori experimentale”.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1250
În concluzie, romanele Muzici și faze și Alte Muzici și faze se remarcă printr-o construcție narativă atent orchestrată, în care tehnicile narative moderne se îmbină în mod armonios cu autoficțiunea și limbajul de o oralitate spectaculoasă. Prin intermediul acestor elemente narative, Verdeș reușește să creeze un discurs autentic care nu doar recompune o epocă și o atmosferă, ci surprinde și complexitatea eului aflat într-o continuă redefinire, la vârsta adolescenței.
Citeste mai multîn ziarul LUMINA
(…) publicarea acestui volum răspunde unei stări de fapt, insuficienta bibliografie românească de specialitate şi ȋnaltă ţinută ştiinţifică din domeniul studiului secularizării, relaţia religie şi modernitate, hermeneutica sacrului etc. Este un semn că, indiferent de ceea ce se ȋntâmplă ȋn lumea seculară, cea spirituală va avea propriul răspuns şi forme de adaptare, uneori neprevăzute, dar care arată, mereu, puterea grăuntelui incandescent din sufletele noastre.
Citeste mai multpe ceureviewofbooks.com
Cartea își propune să corecteze o omisiune din cercetarea asupra naționalismului românesc, care a avut tendința în mare parte să ignore importanța rasismului, tratându-l cel mult ca pe o imitație superficială a unor tendințe externe. Este o intervenție foarte importantă, având în vedere recrudescența aparentă a naționalismului de dreapta în România, alimentată și de angajarea adesea necritică cu ideile și discursurile intelectuale și politice românești de dinainte de 1945.
Citeste mai multîn revista Orizont, nr. 3/2025
Cu siguranță, o apariție de carte spectaculoasă nu doar prin dimensiunea volumului, ci și prin acuitatea și acuratețea însemnărilor autobiografice este impozantul tom Paul Cornea, Jurnal. 1933-2017, ediție, note de Petruș Cristea, introd. Mihai Zamfir, Editura Polirom, Iași, 2025, 662., despre care eminentul comparatist și istoric literar spunea că „e substitutul romanului pe care n-am timp să-l scriu și al versurilor pe care n-am harul să le fac”. Impresionant nu este doar faptul că notițele încep, timid, de la vârsta de 10 ani, ci mai ales constanța și amploarea cu care ele reflectă, pe măsură ce anii și deceniie se succed, o personalitate proteică prin durata sa cotidiană, îmbibată de setea cunoașterii, doldora de secvențe semnificative sau informații substanțiale despre tot și toate, glosând atent, cu infinită rigoare și tandră delicatețe intelectuală despre o lume despre care cronicarul propriei existențe spune că „ne umple cu zarva și forfota ei încăperile sufletului, reinventând în fiece clipă felul de a privi obiectele și de a le rosti sensul secret și inalterabil”.
Citeste mai mult