în Cațavencii

Romanul, balzacian în prima parte, o ia pe cărările abrupte ale naturalismului în cea de-a doua. Dar ca în toate romanele-foileton de succes în care un sfârșit fericit e mai important decât senzația cititorului că autorul forțează nota, și în Fabrica povestea se termină cu bine. Adică, deși războiul nu s-a sfârșit, autoarea își aduce cu bine personajele la țărmul unei regăsiri fericite între doi frați vitregi care ajunseseră să se urască, mai mult ea decât el, dar care – ce să vezi! – își dau seama cât de mult țin unul la celălalt, fără să-i bântuie dorințe incestuoase. Asta după happy-end-ul unei iubiri reîncălzite după mai mult de douăzeci de ani, ca un triumf al brânzei de Olanda preparate după metode moderne.