Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
pe citestema.ro
Noul roman al lui Tudor Ganea este cel mai realist şi mai personal, fantasticul sau realismul magic lipsind aproape cu desăvârşire. În acelaşi timp scriitura la persoana întâi – cu foarte multe detalii care pot fi clar recunoscute ca fiind parte din viaţa scriitorului – îi permite cititorului să fabuleze cu privire la limitele autobiografice ale cărţii. (…) Vreau să aud numai de bine este o carte altfel de la Tudor Ganea – sunt convins că s-a lăsat mai greu scrisă mai ales din cauza elementelor autobiografice – şi e ca o vişină învelită în ciocolată amăruie. Gustul cu care rămâi nu e deloc dezamăgitor, pare că ai mai vrea, că ar mai merge ceva după, dar nu ştii exact ce. Şi tocmai asta va fi frumuseţea următoarei cărţi a lui Tudor Ganea. Acum, orizontul este deschis pentru multe alte posibilităţi. Schimbarea de direcţie tocmai s-a produs.
Citeste mai multpe putereaacincea.ro
Deși volumul abundă în detalii biografice – fiind, din acest punct de vedere, o spectaculoasă fișă personală –, ele își depășesc condiția de elemente ale contingentului, fiind și un expresiv dosar de epocă. Fiecare nou amănunt despre copilărie, părinți, devenire umană și intelectuală, carieră culturală, maeștri și colegi se constituie în fragmente dintr-un Bildungsroman de o forță și o expresivitate remarcabile. Într-un memorabil text mai vechi, Eu, Niculae al lui Moromete, ni se oferă nu doar oglinda, ci și cheia în care trebuie citită viața Ilenei Mălăncioiu. Mai mult, prin aceeași grilă poate fi înțeleasă și opera ei: aceea a unei autoconstrucții lente, aparent tăcute, fără mari prefaceri și fără zgomotoase procese de reinventare în funcție de mode și contexte.
Citeste mai multpe bookhub.ro
Cartea de față reprezintă, mai presus de orice, o anchetă personală întreprinsă de autoare și sora sa pentru a descoperi ce s-a întâmplat, de fapt, cu rudele despre care se știa că au fost victime ale deportărilor din Franța în timpul ocupației naziste. Romanul este structurat în trei părți, fiecare purtând numele locurilor prin care au fost purtate surorile Korman pe teritoriul Franței, dar și locurile în care, pas cu pas, ajunge și autoarea pe urmele trecutului, încercând să reconfigureze itinerariul, drumurile parcurse de cele trei surori odată ce au intrat în vizorul autorităților. Aproape surorile îmbină armonios două planuri temporale, trecutul și prezentul, începutul anilor ’40, mai ales 1942, și momentul în care Cloé își începe propria cercetare mergând pe urmele a ceea ce s-a întâmplat atunci. Scânteia demersului a fost reprezentată de ceea ce se știa despre sfârșitul acestei ramuri a familiei Korman. Mai întâi părinții deportați și omorâți, iar apoi copiii, care au fost purtați dintr-un loc în altul, de la familiile adoptive la locuri de concentrare, până la destinația finală unde și-au găsit sfârșitul.
Citeste mai multîn revista Familia
La gunoi (Polirom, 2024) anunță deja prin titlu ideea de pierdere, de viață „irosită”, dar recuperabilă scriptural/literar. La gunoi găsești de toate, de la lucruri folosite, la ambalaje, resturi, obiecte degradate, toate urme ale experiențelor trăite, înglobând momente trecute, consumate, tot ce s-a dus și e de aruncat, însă nu și la Dan Sociu, care doar se face că nu mai are nimic de preț, el selectează și reciclează nostalgic. La gunoi este o nuvelă-remember, ea reia câteva dintre temele preferate ale autorului douămiist dintr-o perspectivă nouă, a maturității.
Citeste mai multîn Cațavencii
Tipa care-și povestește experiențele de angajată cu contract pe durată determinată – nu-și spune numele! –, ce poate fi reînnoit în funcție de performanțele ei, schimbă mai multe slujbe, în căutarea uneia care să n-o solicite prea mult. (…) Pe urmele neobositei femei, îți dai seama că Nicio slujbă… e de fapt o satiră agreabilă a căutării locului de muncă ideal, la care n-ai nici o șansă să ajungi vreodată, deși merită să încerci: mai cunoști lume.
Citeste mai multpe booknation.ro
Timp de 20 de ani de la terminarea liceului, Bret s-a gândit să scrie o carte despre ultimul an de liceu, dar trauma a fost prea puternică și nu a reușit s-o depășească. Simplul fapt de a încerca să scrie despre acel an îi declanșa un atac de panică. Acestea sunt mărturisirile naratorului din primul capitol al cărții și bineînțeles că-ți captează atenția și curiozitatea se trezește. Până la urmă autorul reușește să scrie o poveste foarte originală, care îți dă fiori pe șira spinării, iar la final te umple de stupoare pentru că deznodământul este neașteptat în ciuda tututor bănuielilor pe care le-ai avut de-a lungul lecturii. Violența este cuvântul de ordine al cărții, de la intruziuni în locuințe, la dispariții misterioase până la crime sadice, povestea construiește o scenă a anilor ’80 în care criminalul în serie se integrează perfect, e la el acasă. Dar pe lângă această violență apare și neasumarea, ideea că personajele își menajează conștiința, ignorând cu buna știință lucrurile impardonabile făcute, obligați de împrejurări. Mi-a plăcut foarte mult scriitura și abia aștept să citesc și American Psycho.
Citeste mai multpe optmotive.ro, nr. 196/106 (serie nouă)
Lamba e genul de scriitor maleabil, care migrează prin diferite zone ale tematicii, în general. Cei care au ajuns deja la cele două cărți menționate știu exact la ce mă refer. În acest proces de „reinventare”, nu pot să nu remarc stilul plăcut al povestirii, dar și faptul că Lamba știe să construiască o poveste cursivă, cinematografică. Cartea de față urmărește povestea unui român naturalizat în Algeria (Radu, devenit Rida), care îi mărturisește unui jurnalist român întâmplările prin care a trecut în anii `60: „Povestea mea începe în Lyon, în aprilie 1962, într-un oficiu al forțelor de muncă și se termină la finele lui martie 1963, la In Ekeer. Acela a fost anul venirii mele acasă.”
Citeste mai multîn revista Orizont
Un alt mare atribut al cărții este onestitatea întreprinderii critice. Marta Petreu nu își menajează Opera pe care o citește, ba dimpotrivă, îi scoate la lumină preluările nedeclarate, omisiunile, ambiguitățile, contradicțiile, repetițiile- chiar dacă, uneori, le justifică (L. Blaga nu a fost fizician, ci metafizician, el “a construit grăbit”, etc.) Dna Petreu sa face ordine și în grădina receptării filosofiei vizate, pe care o curăță de învinuiri nefondate, de etichetele false, care încă o parazitează și o compromit. De mare interes este, de asemeni, portretul inedit al filosofului, ce se agregă, fragmentar, în zonele umbroase ale Operei.
Citeste mai multîn România literară, nr. 31
„Marta Petreu adoptă, la rândul ei, o rigurozitate bazată însă pe o sursologie impresionantă, organizându-și demersul pe trei niveluri: primul ține de o precizare a conceptelor operaționale a filosofiei blagiene cum este cel de „dogmă“, pe un portativ de semnificație, cursorul deplasându-se uneori pentru același concept în funcție de context, îmbogățit de la o carte la alta. Al doilea nivel se referă la postulatele blagiene, la afirmațiile care nu se cer demonstrate – ceea ce nu împiedică comentarea lor! –, dar care constituie o structură de rezistență a sistemului său filosofic. Dincolo de acestea se află un al treilea nivel, poate cel mai important, cel al metodei, a felului în care Blaga concepe utilizarea conceptelor, a felului în care acesta gândește propria sa poziționare în sistem, în raport cu metafizica, cu științele, cu filosofia contemporană lui etc. ”.
Citeste mai multîn revista STEAUA, nr. 7/2024
George C. Dumitru propune cu Rupturi un roman solid, scris bine și inedit în ceea ce ar trebui să fie banal. Genul de roman de care literatura noastră are o acută nevoie în acest moment. Nu este o capodoperă, dar este unul dintre cele mai bune romane ale momentului. Pentru că, pur și simplu, vorbește cu seriozitate despre astăzi.
Citeste mai mult