Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
în revista Literranova, nr. 11
Hanna Bota aduce înaintea noastră, prin romanul Să spui sau să nu spui (Polirom, 2024), povestea unei prietene care i s-a confesat cu câțiva ani în urmă. Cartea – cea dintâi, între compozițiile sale epice, cu dialoguri neincluse în tiparul narativ – a suferit modificări pe parcurs, coerența vremilor trăite de personaje fiind asigurată în versiunea finală grație personajului Alex, care este și instanță naratoare și din ale cărui iscodiri lăuntrice este preluat titlul operei. Având dimensiuni mai restrânse comparativ cu romanul precedent (Trei femei, cu mine, patru, Editura Cartea Românească, 2023) și un ritm mai dinamic, volumul de acum avansează o problematică la fel de complexă, abordată din perspective multiple (raporturile familiale și între generații, societatea românească în anii comunismului, condiția femeii, ipostazele iubirii, destinul, celălalt, migrația, adevărul, prietenia, adolescența), a căror confruntare îmbie cititorul să reflecteze asupra modului particular de locuire a spațiului și a timpului. (...) noua carte de proză a Hannei Bota merită citită. E limpede că autoarea știe ce înseamnă scrisul, știe cât să spună ori să nu spună.
Citeste mai multîn Cațavencii
Cum vine asta Reportaje (auto)biografice? Să fie un subtitlu la derută pentru schițele și povestirile cu aer memorialistic din care e alcătuit recentul volum publicat de Dan Lungu? Sau o modestie auctorială, cam ca la Alexandru George (care numai modest nu era pe persoană fizică), avînd rostul de a echilibra titlul de eseu psiho-fizic al cărții? O explicație o dă autorul însuși: spune el că întîmplările auzite de la alții devin parte din viața sa atunci cînd empatizează cu ele. Remarca asta reamintește că Dan Lungu e și sociolog, pe linia lui Claude Lévi-Strauss, pe care duhul povestirii îl însoțește în studiile sale. Mai e însă ceva, mai important: știind cît de fragilă e memoria publică – și memoria în general –, Dan Lungu se străduiește s-o păstreze cît mai aproape de întreg (...) în această carte pe care o recomand cu admirație.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1283
Sunt selectate în această antologie de materiale jurnalistice câteva dintre cele mai pregnante teme care au traversat mentalul public românesc și internațional. Cu pandemia de Covid-19 se deschide volumul, reamintindu-ne, fără patetisme și extrapolări savante, ci simplu și direct, ce am pățit noi. Ce am trăit cu toții. Atunci. În 2020 și în anii care au urmat, diferiți și percepuți, de fiecare dintre noi, altfel. Adelin Petrișor a făcut parte din echipa de teren a redacției, „am filmat, mi-am făcut treaba și, în vremuri complicate, am ajutat TVR să fie înaintea tuturor acolo unde era cea mai importantă știre. Nu în ultimul rând, am fost fericit pentru că toți ai mei au trecut cu bine peste pandemie. Gata, nebunia a trecut. Să ne pregătim pentru ce va urma. Și au urmat – războiul din Ucraina, Trump. Și lista e deschisă…”. Să mai amintim doar de câteva subiecte/teme abordate. Războiul civil din Siria, 2011 și 2021, Iranul din 2012, experiențele supersonice din 2003-2023 – unde plimbăreala cu avioane de luptă nu e precum mersul cu barca prin Cișmigiu –, nu mai puțin fascinante sunt relatările despre întâlnirea Trump-Kim de la Singapore, Afganistanul sub talibani și mai ales povestea lui Horațiu Potra și a oamenilor lui din Congo. A rămâne cu gura căscată nu este doar o metaforă. Jurnalism de înaltă calitate, stilistică din clasa uitatului azi Brunea-Fox. Must read.
Citeste mai multîn revista Vatra, nr. 10-11
Relevanța și farmecul romanului stau, așadar, în luciditatea cu care scriitoarea privește generația emigranților de sacrificiu și în capacitatea de a restitui demnitatea unor vieți trăite cu compromisuri, abuzuri, lipsuri, marginalizare, vinovății de tot felul și eforturi imense. Dincolo de destinul Sofiei, al lui Robert și al bătrânului Moșneguțu, rămâne întrebarea deschisă: cine, de fapt, s-a descurcat, cât și cum – individul, familia, clasa, statul român?
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1283
Subintitulat Proximități, mărturisiri, Jurnalul, apărut anul acesta la Polirom într-o ediție adăugită, nu conține – exclusiv și strict – notații de natură factuală. (...) Deschis mai cu seamă spre zona atemporală, jurnalul comportă o linearitate care ține de dimensiunea morală: a unei conștiințe pentru care punctul de plecare este unic, constant: credința – resort și instrument hermeneutic – și corolarele sale: iubirea și prietenia. Cartea este, în egală măsură, un jurnal al întîlnirilor fundamentale, formatoare, și un jurnal de lectură. De o densitate livrescă impresionantă, textul este infuzat de referințe și citate la tot pasul, nu pentru a convoca argumente de autoritate care să întărească opiniile sau să confirme intuițiile autorului, ci pentru plăcerea comuniunii de idei. De cele mai multe ori Pintea aprobă, așadar, extrasele redate. Se întîmplă uneori însă să și taxeze, să rediscute poziții și principii etice.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1283
Documentar sau ficțiune? Din postfața lui Andrei Corbea reiese că autorului i-a stîrnit interes relatarea din Jüdische Rundschau despre asasinarea în plină stradă, la Ierusalim, a intelectualului ortodox De Haan, pentru convingerile sale opuse sioniștilor laici. Ceea ce la prima vedere poate părea construit pe formula film documentar – de la pitorescul ambiant la epilog – este canava pentru ficțiune cu accente autobiografice. Zweig excelează în plasticitate, instrospecție, tensiune, scene de masă, eleganță a dialogurilor, erudiție, poezie clasică și poem în proză. Notele explicative sunt încă o expresie a profunzimii celui care a tradus și îngrijit volumul.
Citeste mai multîn revista Vatra, nr. 10-11
Lumea din Faust participă la viața lui Blaga, pe care Florina o ține în priza fantasmaticelor pe măsură ce o traduce în concretețe cotidiană. Reconstituirea biografică e mereu pe punctul de a aluneca într-o meta-realitate, de unde Florina îl trage înapoi pe Blaga, dar fără violență epică, păstrând doar o anume indistincție între planuri. Cât a lăsat Blaga nescris din biografia sa, completează Florina, inclusiv comunicațiile paranormale.
Citeste mai multîn revista Ramuri, nr. 11
Romanul are o textură densă, titlul Silex nefiind doar metafora durităţii, ci şi a scânteii. Din coliziunea dintre amintire şi uitare se naşte focul conştiinţei. Autorul scrie cu o luciditate tăioasă, dar şi cu o tandreţe rară; frazele lui au ritmul respiraţiei unui om care se teme că va uita să respire dacă se opreşte din scris, cum ni se şi spune undeva în carte.
Citeste mai multîn România literară, nr. 50
Carte plină de poezie și enigme, infuzată de lirism, dar nelipsită de umor, Cod 612. Cine l-a ucis pe Micul Prinț? vorbește despre iubirea de literatură și de umanitate, împrumutând ceva din farmecul și fascinația misterioasă pe care o exercită – și astăzi, la atâția ani distanță – personajul Micului Prinț și creatorul său.
Citeste mai multîn revista Apostrof, nr. 11
Săpunul lui Leopold Bloom este unul dintre cele mai bune romane, cu o formulă ce refuză încadrarea de orice fel: se pot găsi argumente, de pildă, pentru metatextualitate, pentru notaţiile intime, pentru critică socială – dar niciuna dintre aceste viziuni nu este în sine satisfăcătoare, ceea ce conferă acestui roman putere de reconfigurare, cu o factologie ce descinde din Ţiganiada, savant ticluită.
Citeste mai mult