Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
în România literară, nr. 14/2025
Cartea cu o intrigă polițistă pe care a scris-o Bruce Lincoln are toate datele unei investigații de detectiv, la fel ca volumul din 1996 al altui profesor de la Chicago, Ted Anton (tradus în românește un an mai târziu – Eros, magie și asasinarea profesorului Culianu, Editura Nemira, 1997). (…) Bruce Lincoln pare conștient de limitele investigației sale și, la fel ca Ted Anton, nu a putut aduce în fața cititorului mai mult, adică acel „pistol fumegând” pe care să îl pună clar în mâna unui ucigaș cu nume și prenume. Moartea violentă a lui Culianu rămâne încă înconjurată de mister. Poate că ceea ce nu a rezolvat Poliția din Chicago, împreună cu FBI, nu va lămuri nici acest tip de cercetare academică. În final, remarc și documentarea extinsă efectuată de Bruce Lincoln, autor care a apelat inclusiv la piese ale literaturii secundare românești existente în publicații de specialitate autohtone nu întotdeauna la îndemâna cercetătorilor din spațiul anglo-saxon.
Citeste mai multîn România literară, nr. 14/2025
Un scriitor este cel care ocupă spațiul central în ultimul roman al lui George Cornilă cu un titlu inedit, Silex. Nimic mai obișnuit decât tematizarea propriei biografii, a propriei texistențe pentru un romancier, iar egoprozatorul-personaj al acestui roman nu face excepție. Tema memoriei pe care o abordează romancierul este și ea deja înscrisă în ADN-ul modernității. Clișeul la care apelează acesta, acela al pierderii parțiale a memoriei pe care o suferă personajul principal, reprezintă doar un pretext pentru a explora constelația alcătuită din memorie-uitare-ficțiune. De fapt, acesta este punctul de la care narațiunea decolează pe propria traiectorie, pentru că simpla premisă a unei memorii alterate este nuanțată într-un câmp de posibilități exploatat cu ingeniozitate și subtilitate de romancier.
Citeste mai multîn Cațavencii, 28 martie 2025
În romanul său de debut, Mihai Șteț se aruncă într-o distopie de un umor absolut negru. Nu vă lăsați înșelați de titlu. Cărțile lui Șteț nu au nimic nostalgic – e un horror, ca filmele lui Tarantino, în care protagonistul, autor de romane neterminate și nescrise, relatează grozăviile prin care trece, pe tonul băiatului de suburbie care trăiește și se face că muncește la Londra – școlit, dar păgubos din puturoșenie și cinic cât să-și digere ratarea. Și, imaginați-vă, când să se întoarcă de la Londra în Floreștiul natal, de la marginea Clujului, un tip îi smulge cartea pe care o citea în aeroport și dispare cu ea. O femeie pățește și ea același lucru, dar cu alt tip. Asta însă e nimic; haite de bărbați și femei jefuiesc de cărți, nu de bani, librăriile de pe aeroport și fug apoi spre exit-uri.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1249, 27 martie 2025
De fapt, cartea apărută la Editura Polirom, în 2008, în traducerea Ilenei Cantuniari, este un discurs vibrant despre succes și eșec, despre școală și familie, bucurie și amărăciune ori despre solitudine și sociabilitate și fenomenele de marginalizare și incluziune. Cu toate acestea, cartea ca o „magmă de cuvinte” topește antagonismul de orice fel; astfel, autorul francez analizează un deceniu de viață – din februarie 1959 până în septembrie 1969 – și face bilanțul propriei deveniri: „loaza în profesor, analfabetul în romancier”. (…) Recapitulând, romanul lui Daniel Pennac înfățișează, într-o manieră retrospectivă, traseul ajungerii personajului-narator, Pennacchioni, la maturitatea biologică, psihologică și profesională. În esență: de la „o loază veselă” la „un profesor intrat în funcțiune”. Așadar, poate fi Necazuri cu școala înțeles ca un Bildungsroman atipic ca viziune și colocvial ca stil?
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1249, 27 martie 2025
În tot, Rodica Ojog-Brașoveanu. 320 de pisici în Cimitirul Bellu este o biografie convingătoare, care readuce la viață o scriitoare care s-a bucurat de un succes imposibil astăzi. O biografie care te pune pe gânduri și te face să-ți reconsideri opinia despre relația scriitori canonici-scriitori comerciali. Și, last but not least, te face să recitești romane polițiste de calitate.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1249, 27 martie 2025
Ce am învățat de la Graham Greene este o carte cu siguranță foarte bună. De altfel, termenul nu are nimic de a face cu scala valorică a volumului în sine, el transcriind mai degrabă un viciu de interpretare, care are o mult prea mică implicație în felul în care Gorzo reușește să-și deconstruiască vulnerabilitățile. Deși uneori cade într-un descriptivism ușor sufocant, inconsecvențele din construcția cărții nu deranjează, devenind o reacție firească generată de necesitatea acceptării și înțelegerii unei traume, care nu este tratată după rețete prefabricate de self-help, ci printr-o sinceră asumare.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1249, 27 martie 2025
Mai puțin decât dragostea este un roman „de idei”, chiar tezist pe alocuri, pe care autorul are inteligența de a-l ascunde în spatele unei povestiri bine conduse, din care nu lipsește suspansul și care îl ține adesea pe cititor cu sufletul la gură. De recuzita romanului „de idei” ține și modul de construcție a personajelor, care nu se mai caracterizează prin acea diversitate pe care o semnalam (cel puțin în privința celor feminine) în Cornul inorogului. De data aceasta, eroinele și eroii lui Bogdan Crețu se raportează la câteva arhetipuri: zeița, mama (care este doar o altă versiune a zeiței) și torționarul.
Citeste mai multpe citestema.ro
O carte pentru cei care nu se feresc să pătrundă în adâncurile sufletului, acolo unde tenebrele rod în tăcere. Proza poetică și introspectivă a lui Stefánsson este de o frumusețe rară și dureroasă. Romanul lui nu doar se citește, ci se simte ca un vânt islandez: odată ce ți-a intrat în suflet, nu mai poți fi la fel.
Citeste mai multpe booknation.ro
Știu că am ajuns târziu la cărțile Gabrielei Adameșteanu, dar ce încântare, ce deliciu, de ce plimbare încântătoare am avut parte printr-un București necunoscut mie, postbelic și demult dispărut, la braț cu Vica, eterna optimistă și luptătoare, prototipul de babă grobiană care denaturează adevărul în funcție de starea emoțională și nevoia de moment, femeia pentru care actualizarea și împrăștierea bârfei au rămas singurele bucurii ale vieții, singurul mod în care simte că este încă implicată în comunitate și în care poate suporta singurătatea. Povestea nu se rezumă doar la o dimineață pierdută, ci se raportează la o întreagă lume sufocată și jertfită pe altarul comunismului. Perspectivele din care este redată cartea sunt reprezentate de câteva voci din medii diferite și cu stiluri total opuse, de altfel modul de prezentare al fiecărui personaj în parte este foarte migălos construit și pliat pe personalitate și educație.
Citeste mai multpe matcaliterara.ro, 26 martie 2025
Comparat cu O dimineață pierdută de Gabriela Adameșteanu, deși desfășurarea acțiunii este plasată cu precădere în ultimul deceniu, romanul Simonei Goșu cuprinde elemente de scenografie, arhitectură, patrimoniu și geografie a Bucureștiului, dar și aspecte ale vieții cotidiene mai familiare cititorilor de astăzi. Simona Goșu are un stil de scriitură aparent simplu, vivace, dialogal, tensionând în crescendo tematicile din structura romanului. Totul se unește într-o matrice literară fină, delicată și, totuși, forte, frustă, cu directețe a mesajelor. Firul narativ este construit pe mai multe registre afective și intelectuale, conștiente și chiar inconștiente ale personajului principal, dar cuprinde gama largă a personajelor secundare.
Citeste mai mult