Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
în Observator cultural, nr. 1290
Un volum extrem de bine închegat, mixaj de autobiografie lărgită, jurnal de stări și trăiri personale, eseistică cu accente polemice legată de condiția de femeie/scriitoare/mamă, dar și om al unei cetăți mereu asediate, în termenii utilizați de Camus în finalul din Ciuma. Pagini care refac o biografie, istoria unei familii pe mai multe generații, dar și o frescă bine conturată a societății românești pe un secol întreg. Pagini de istorie literară care vin cu observații din interiorul unei lumi pe care G.A. a cunoscut-o bine. Și o redă în termeni fără menajamente, dincolo de conexiunile legate de mișcarea feministă din România. Câtă a fost, câtă mai este. Și relevanța feminismului în România. Ultima parte a volumului aduce în atenția noastră dedesubturile dosarelor scoase la iveală după 1989. A fost așa cum spun notele informative și cei care le-au tot sucit în fel și chip? Nici autoarea, nici noi nu suntem convinși de ce iese la iveală. Must read cu atenție și răbdare. Gabriela Adameșteanu confirmă cu fiecare nouă apariție locul pe care-l ocupă în istoria literaturii române.
Citeste mai multîn revista STEAUA, nr. 1/2026
Instinct de supraviețuire este un volum solid, care își va găsi cu ușurință cititori și care nu face decît să confirme calitatea scriiturii lui Mircea Pricăjan, un prozator meticulos, cerebral și volubil care are un loc foarte bine conturat în rîndul noului val care se arată în proza românească.
Citeste mai multîn Dilema
Jalonat de întrebări țintite și contextualizante, fără a fi strict programate, dar nici spontane, interviul, care vizează nu doar episoadele de închisoare propriu-zise, ci și etapele anterioare arestării sau cele de după eliberare, când ostracizarea continuă, probează un fapt: că întreaga existență a Ninei Moica pivotează în jurul experienței carcerale. Păstrat într-un firesc conversațional adecvat circumstanței, Alin Mureșan știe să extragă informația relevantă și, atent la gradațiile tensionale ale interlocutoarei sale, revine asupra chestiunilor rămase insuficient clarificate ori detaliate. Subsidiar, prin punctele atinse, el reușește să contureze profilul „candidatului” la pușcăria politică în comunism, configurat de origine, mediu, preocupări, anturaj, sensibilitate și mod de gândire, și să pună în ecuație consecințele directe ori colaterale provocate de detenție și de întregul sistem comunist. Pentru Nina Moica, închisoarea a însemnat destabilizarea relației familiale, îngrădirea accesului la studii și la practicarea unor profesii, afectarea legăturilor interumane.
Citeste mai multîn revista Ateneu
Remarcabilă la Marta Caraion este eleganța cu care trece de la registrul științific la cel narativ, reflexiv ori comparativ. (...) Adevărată linie de forță, vocea naratoarei, deopotrivă discretă și fermă, armonizează tonuri la prima vedere disjunctive, unind, fără a glisa în patetism dramatic, înțelegerea profund umană cu rigoarea. În loc să atribuie personajelor stări și gânduri, Caraion preferă un discurs interogativ. Alteori, suprapunând realitatea imediată cu subiectivitatea, propune propria grilă de traducere psihologică și emoțională, ca parte a procesului de reconstituire întreprins: „Ei se tem să nu fie arși de vii. Cum este oare teama de a arde de viu împreună cu mii de alte persoane care împărtășesc aceeași teamă?” Din fericire, nu știm cum este teama să arzi de viu, dar, tot din fericire, știm că Transnistria. Istoria unei familii între Est și Vest, 1941-1981 este o carte scrisă cu extraordinară finețe, în care atrocitatea se împletește frisonant cu umanitatea, sacrificiul, iubirea.
Citeste mai multîn revista Ateneu
Meserii nerecomandate femeilor devine o pledoarie orgolioasă pentru normalitate. O pledoarie care riscă să deranjeze bărbații și femeile deopotrivă pentru că arată că adevăratele cauze ale prejudecăților și stereotipiilor din câmpul nostru cultural țin de lipsa de valoare, de superficialitate, de jocuri de putere și nu de criterii sexuale. O spune autoarea unei opere de mare forță, care a reușit să se impună în ciuda tuturor piedicilor de tot felul. O spune fără a se lamenta, fără a se victimiza, cu argumente care fac credibilă confesiunea.
Citeste mai multîn revista 22
Cartea Gabrielei Adameșteanu pleacă de la o introspecție și ajunge la o imagine panoramică. De la un destin scriitoricesc ajunge la o epocă întreagă, uitată deja azi, iar analiza identitară se lărgește de la cadrul familiei la cel al unei comunități largi, în care Istoria destructurează un popor. Secretele familiei ajung târziu la autoare, iar descoperirea lor o face să constate disocierea la care se supuneau cei care erau suspecți a fi „dușmani ai poporului”, protejându-și copiii, și să simtă, amar, că, deși apropiați, au trăit anumite lucruri, în mintea lor, în lumi sensibil diferite. Cartea se citește cu multă emoție, stilul este de o claritate și eleganță franțuzească, și este o carte foarte necesară, aducând un suflu și o perspectivă pe care istoricii nu pot să le furnizeze. Memoriile scriitorilor din comunism nu pot fi decât cărți foarte neliniștite.
Citeste mai multîn România literară, nr. 5
Spre deosebire de alți prozatori, Gabriela Adameșteanu lucrează în cicluri ample, fie că scrie ficțiune sau memorialistică. Cei care se întrebau de ce a reeditat nu demult Anii romantici (2014) au primit destul de repede un răspuns. Constând în noul volum Meserii nerecomandate femeilor, răspunsul atestă orientarea demersului memorialistic către formula unui ciclu care – dacă e să mă iau după zvonuri – va mai adăuga încă un titlu, aflat în lucru. Dar, ca și în cazul romanelor autoarei, acest ciclu memorialistic nu se construiește cuminte, pe formula „romanului-fluviu“, în care fluxul amintirii se derulează etapă după etapă. Anii romantici se focalizau asupra „ghemului“ de întâmplări, speranțe și aspirații stimulate de eliberarea din 1989 și a urmărilor lor. Meserii nerecomandate femeilor deschide larg obiectivul „camerei de luat vederi“, cuprinzând întreaga viață a autoarei (ceea ce mă face și mai curios cu privire la conținutul și formula următorului volum). Metoda este cea a benzii lui Möbius: un du-te-vino bine strunit, mereu semnificativ, între trecut și prezent, ca și între realitatea autobiografică și literatură.
Citeste mai multîn Cațavencii
(...) literatura română crește în secret și, uneori, nu poți pune mâna-n foc că ar fi vorba de un celebru, dar necunoscut autor anglo-saxon, într-o traducere impecabilă. Un astfel de volum este și cel de debut (premiat) al lui Codruț Baciu, Împărăția cerului și a eclerului. Sunt acolo câteva povestiri care m-au emoționat profund – și nu prea sunt genul sensibilos. Acolo se simte talentul prozatorului de azi și de mâine, în capacitatea lui de a face din cititor un voyeurist pofticios și vinovat. (...) Autorul își strecoară afecțiunea cu parcimonie, o pitește după zgârcenie, vase negre și urâte, ursuzenie, dar efectul final e acela de căldură văratecă și de empatie literară. Am admirat aici știința dozajului, care îi iese bine de tot, când se ascunde după limbajul ireverențios al copilăriei. Dar să nu vă pună Necuratul să vă închipuiți că e o carte de amintiri duioase. Prin ea circulă cruzimea, invidia, prostia, nedreptatea, numai că, pentru a le arăta cu degetul, trebuie să citești.
Citeste mai multîn revista Ateneu
O nouă ultimă zi (Ed. Polirom, 2025) este, într-un fel, o sinteză între epicul Rădăcinii și eseistica Urechii. Firul epic, realist și suprarealist, se întinde (...) între România și Franța. (...) Itinerarul eseistic pe tema „ipoteza transcendenței”, adesea ironic și mai ales autoironic, afișând neîncetat o „ostilitate generală” și pendulând între „amărăciune” și „amintirea unei mari bucurii”, cuprinde numeroase trimiteri (adesea implicite) spre filme, cărți, muzici, autori. Spre evenimentele politice din România și Franța în principal, din 2011 și 2012. Spre „camera cealaltă” a memoriei, acolo „unde sunt depozitate adevărurile”, unde ajungi – după ce îți „învingi fantoșa” – în „infrarealitatea intimă, acolo unde se țese personalitatea și se destramă”. Spre, în fine, „vârsta a treia, triumful grotescului”. Tema centrală nu este – așa cum s-ar părea, așa cum au remarcat unii comentatori „apocalipsa”, ci recuperarea timpului fraged, premergător „îmbătrânirii” (mama îi spune o dată, iar memoria îi repetă iar și iar: „Ești și tu de-acuma bătrân!”), blazării, indiferenței, „metronomului necruțător”.
Citeste mai multîn Korunk, nr. 1
„Cartea nu este doar un inventar intelectual, ci o oglindă istorică în care suntem îndemnați să ne examinăm atât ca indivizi, cât și ca națiune. Stilul accesibil încurajează, de asemenea, o reflecție suplimentară asupra întrebărilor ridicate în acest volum. Căutarea românului perfect este prezentă și azi în dezbaterile despre identitate și selecție socială. Iar întrebarea este: suntem oare dispuși să recunoaștem acest lucru?”
Citeste mai mult