Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
în revista Orizont, nr. 2
Prin Coborârea în cetate, Simona Antonescu își continuă proiectul de reabilitare a romanului istoric nu prin efecte de recuzită, ci printr‑o schimbare de accent: Istoria mare nu mai e o scenă pe care defilează personaje memorabile, ci o presiune difuză care se infiltrează în viața comunităților, în ritmurile naturii și în filonul psihologic. Titlul e revelator fiindcă refuză triumfalismul: „coborârea” nu e o urcare retorică spre glorie, ci un gest de intrare în straturi, în adâncul mecanismelor fricii și al unei temporalități ce nu se suprapune peste cronologia oficială. (...) Prin documentare migăloasă, rafinament stilistic și intuiție antropologică, Coborârea în cetate este, înainte de toate, romanul mitologiei brașovene, în care gestul central al „coborârii” nu invită la solemnitate, ci la luciditate, la înțelegerea că adevărul se află în rotițele care clămpănesc dincolo de frumusețea vitraliului, acolo unde Istoria devine, inevitabil, viață.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1291
Cu ce rămânem după o lectură palpitantă? Avem și o succintă istorie a poporului tibetan, detalii ale vieții de zi cu zi în mijlocul unei dure existențe pentru supraviețuire în condiții extreme. Și fațetele umane ale unei credințe – budismul – care ne învață că fiecare viețuitoare, mică sau mare, are dreptul la existență. Chinezii au construit o cale ferată de mare viteză la cinci mii de metri înălțime legând Lhasa, capitala mult iubită a tibetanilor, de restul Chinei. Ce va urma nu știe nimeni.
Citeste mai multîn revista Vestul Dramatic, nr. 1(8)/2026
Pentru cei mai tineri dintre noi, sunt lecturi formatoare asupra a ceea ce este cu adevărat esențial în teatru, pagini ce pot pregăti, prin exemple și povești, pentru propria cale, una de o calitate superioară (construită, dacă se poate, cu „rafinament, simplitate, discreție și subtilitate”), ghidată de un ideal, de o „conexiune cu necunoscutul, cu o realitate invizibilă, care există atât deasupra norilor, cât și ascunsă în noi înșine.” Dar punându-se permanent sub semnul întrebării, pentru a ști de ce suntem aici, de ce facem ceea ce facem, și de ce este mai important să ne luptăm și să învingem, în primul rând, demonii interiori. Să apreciem pe deplin darul vieții/să avem curajul și forța să îl celebrăm, să menținem viu focul (ascultându-ne mereu dorința inimii), să căutăm sensuri/Sensul, să nu pierdem din vedere esențialul, să nu ne risipim în lucruri neimportante. (...) Alerți (curioși, interesați) și cu o viziune asupra cosmosului, cu o aspirație spirituală.
Citeste mai multîn revista Sociologie românească, vol. 23, nr. 2
Volumul Secularizarea și camuflările sacrului, semnat de Nicu Gavriluță, constituie o contribuție semnificativă la studiul proceselor de secularizare din România. Autorul s-a remarcat anterior prin analize riguroase dedicate modului în care sacrul operează și se reconfigurează în societățile postmoderne. Originalitatea și relevanța lucrării de față rezidă în abordarea integrată a două dimensiuni ale aceluiași fenomen social — secularizarea și manifestările sacrului — surprinse nu ca realități opuse, ci ca instanțe aflate într-o dinamică relațională complexă. Prin această perspectivă, autorul evidențiază interacțiunile subtile și mecanismele profunde care structurează raportul dintre aceste două planuri, oferind o interpretare nuanțată și teoretic fundamentată a transformărilor contemporane ale religiosului.
Citeste mai multîn revista Contemporanul
Multe pagini din memorialistica limpede, larg accesibilă, a autoarei sunt oarecum colaterale temei obsedante, aceea a profesiei de scriitoare ineluctabile, în părțile a doua și a treia: despre genul ocupației și (ne)cunoașterea vieții „paralele” a familiei (extinse). Nu e un bilanț, spune, se deduce că e o radiografie auto‑bio‑bibliografică. Cu tentă simili‑testamentară, pariul său aici e de‑ficționalizarea memoriilor, a memoriei, pe cât de adânc (s‑) a putut.
Citeste mai multîn revista Ramuri, nr. 1/2026
Blaga. În căutarea numelor, apărut în seria de Biografii romanţate de la Polirom (în 2025), nu este, totuşi, o simplă biografie romanţată. Cred că Florinei Ilis i-ar fi şi greu să scrie într-un stil prea lejer. Dar poveştile amoroase, etalarea „Muzelor” (într-un discurs narativ nescutit uneori de ironie) asigură atractivitatea şi din acest punct de vedere, al speciei biografiei romanţate. Biografia romanescă a lui Blaga se construieşte însă specular, cu ajutorul unor oglinzi textuale diverse, mai mult sau mai puţin fidele: în primul rând, materiale de istorie literară, corespondenţă şi jurnale sau memorii ale apropiaţilor, documente de urmărire informativă din arhiva Securităţii; apoi, opera propriu-zisă (poezie, proză, dramaturgie, filosofie, traduceri); şi, nu în ultimul rând, volume de critică şi istorie literară, de exegeză dedicată creaţiei lui Blaga. De pildă, una dintre aceste oglinzi halucinante, care relevă foarte bine amestecul de documental şi ficţional, melanjul de gravitate şi de parodie postmodernistă, este Faust-ul lui Goethe (tradus în româneşte de Blaga). De altfel, romanul, scris la persoana a III-a, în care naratorul se adresează direct cititorilor, îşi expune la final şi bibliografia. De aceea, Blaga. În căutarea numelor pare mai degrabă o metaficţiune biografistă, ca şi Vieţile paralele, dar de mai mică anvergură.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1290
Un volum extrem de bine închegat, mixaj de autobiografie lărgită, jurnal de stări și trăiri personale, eseistică cu accente polemice legată de condiția de femeie/scriitoare/mamă, dar și om al unei cetăți mereu asediate, în termenii utilizați de Camus în finalul din Ciuma. Pagini care refac o biografie, istoria unei familii pe mai multe generații, dar și o frescă bine conturată a societății românești pe un secol întreg. Pagini de istorie literară care vin cu observații din interiorul unei lumi pe care G.A. a cunoscut-o bine. Și o redă în termeni fără menajamente, dincolo de conexiunile legate de mișcarea feministă din România. Câtă a fost, câtă mai este. Și relevanța feminismului în România. Ultima parte a volumului aduce în atenția noastră dedesubturile dosarelor scoase la iveală după 1989. A fost așa cum spun notele informative și cei care le-au tot sucit în fel și chip? Nici autoarea, nici noi nu suntem convinși de ce iese la iveală. Must read cu atenție și răbdare. Gabriela Adameșteanu confirmă cu fiecare nouă apariție locul pe care-l ocupă în istoria literaturii române.
Citeste mai multîn revista STEAUA, nr. 1/2026
Instinct de supraviețuire este un volum solid, care își va găsi cu ușurință cititori și care nu face decît să confirme calitatea scriiturii lui Mircea Pricăjan, un prozator meticulos, cerebral și volubil care are un loc foarte bine conturat în rîndul noului val care se arată în proza românească.
Citeste mai multîn Dilema
Jalonat de întrebări țintite și contextualizante, fără a fi strict programate, dar nici spontane, interviul, care vizează nu doar episoadele de închisoare propriu-zise, ci și etapele anterioare arestării sau cele de după eliberare, când ostracizarea continuă, probează un fapt: că întreaga existență a Ninei Moica pivotează în jurul experienței carcerale. Păstrat într-un firesc conversațional adecvat circumstanței, Alin Mureșan știe să extragă informația relevantă și, atent la gradațiile tensionale ale interlocutoarei sale, revine asupra chestiunilor rămase insuficient clarificate ori detaliate. Subsidiar, prin punctele atinse, el reușește să contureze profilul „candidatului” la pușcăria politică în comunism, configurat de origine, mediu, preocupări, anturaj, sensibilitate și mod de gândire, și să pună în ecuație consecințele directe ori colaterale provocate de detenție și de întregul sistem comunist. Pentru Nina Moica, închisoarea a însemnat destabilizarea relației familiale, îngrădirea accesului la studii și la practicarea unor profesii, afectarea legăturilor interumane.
Citeste mai multîn revista Ateneu
Remarcabilă la Marta Caraion este eleganța cu care trece de la registrul științific la cel narativ, reflexiv ori comparativ. (...) Adevărată linie de forță, vocea naratoarei, deopotrivă discretă și fermă, armonizează tonuri la prima vedere disjunctive, unind, fără a glisa în patetism dramatic, înțelegerea profund umană cu rigoarea. În loc să atribuie personajelor stări și gânduri, Caraion preferă un discurs interogativ. Alteori, suprapunând realitatea imediată cu subiectivitatea, propune propria grilă de traducere psihologică și emoțională, ca parte a procesului de reconstituire întreprins: „Ei se tem să nu fie arși de vii. Cum este oare teama de a arde de viu împreună cu mii de alte persoane care împărtășesc aceeași teamă?” Din fericire, nu știm cum este teama să arzi de viu, dar, tot din fericire, știm că Transnistria. Istoria unei familii între Est și Vest, 1941-1981 este o carte scrisă cu extraordinară finețe, în care atrocitatea se împletește frisonant cu umanitatea, sacrificiul, iubirea.
Citeste mai mult