pe ancazaharia.ro
Deși profund personală și aparte prin incursiunile în alte vieți și realități – sau poate și tocmai datorită lor -, Abraxas poate fi citit și ca o radiografie a ultimului deceniu al comunismului din România, precum și a primelor decenii de tranziție, dar și ca o călătorie lucidă prin arborele genealogic al personajelor. Bogdan-Alexandru Stănescu este printre puținii scriitori români contemporani pe care îi asociez cu capacitatea incontestabilă de a face grotescul atrăgător tocmai prin faptul că îi arată naturalețea și inevitabilitatea.
Citeste mai multpe bookhub.ro
La fel ca în alte romane, Elif Shafak aduce la lumină o chestiune socială și morală, o tară a unei culturi conservatoare, anume crima de onoare, determinată de înțelegerea îngustă pe care oamenii o au despre rostul femeii și al bărbatului în societate. (…) Pendularea între planurile narative, între momente și locuri în care au loc diversele evenimente, scrisorile, răsturnările de situații contribuie la închegarea unor povești de viață, dar și a identității personajelor, aflate într-o continuă transformare, până la înțelegerea de sine și iertarea din final.
Citeste mai multpe veronica-niculescu.blogspot.com
Radu Vancu scrie, din nou, o carte despre bine și frumusețe. Pe unul dintre cele mai sumbre fundaluri posibile - ale vremurilor groaznice duse, ale vremurilor grele pe care încă le trăim, țese cu migală, prin notațiile sale de zi cu zi, un alt peisaj, detaliat, al vieții care, mai împotmolindu-se, mai luându-și avânt, merge și tot merge înainte. Și cum își ia ea avânt? Hrănindu-se, înainte de toate, cu literatură - personajul principal din cartea asta rămâne literatura. Și hrănindu-se chiar cu viață - viața domestică, paradisul de-acasă. Fericit cine îl are, fericit cine și-l poate construi. Așa cum scrisul vine scriind, și viața vine trăind. Scrii scriind, trăiești trăind. (…) În toată cartea, în toată cartea, Radu Vancu mângâie petice de iarbă din trecutul mai recent sau mai vechi, rămase miraculos în zone altfel betonate. Și tu, cititor atent, nepermis de atașat, le simți atingerea vie în palmă. O carte care m-a tulburat cum puține-au făcut-o în ultima vreme.
Citeste mai multpe blog.carturesti.ro
O surpriză binevenită este și romanul regretatului scriitor și profesor de teoria literaturii, Ovidiu Verdeș, Alte muzici și faze (Polirom). După cum sugerează și titlul noului roman, cartea vine ca o continuare a romanului-cult cu adolescenți în timpul regimului comunist. Mai exact, cum foarte ingenios notează Marius Chivu pe coperta a patra a cărții, romanul este un infraquel, un volum geamăn al celui din anul 2000, deci nu o simplă continuare.
Citeste mai multpe blog.carturesti.ro
Despre o familie formată preponderent din femei scrie și Hanna Bota în Să spui sau să nu spui (Editura Polirom), însă aici avem un personaj-martor bărbat, Alex, care încearcă să-și înțeleagă bunica, mama și mătușa și să depășească cercul strâmt în care a fost prins de acestea, mizând tot pe dezgroparea secretelor de familie.
Citeste mai multpe blog.carturesti.ro
Mai interesant mi s-a părut Memoriile unui indezirabil (Editura Polirom) de Cristian Englert, roman plasat la începuturile regimului, în care Fred Surugiu, un jurnalist care ajunge un soi de ghost writer pentru un lider al Partidului Muncitoresc Român, ajunge în proximitatea cercurilor puterii, într-o poveste captivantă despre culisele politice ale epocii.
Citeste mai multpe blog.carturesti.ro
Dan Sociu scrie un roman în clasica de acum formulă a realismului mizerabilist, cu suita de teme – ratare, sărăcie, alcool – cu care ne-a obișnuit în majoritatea cărților sale de până acum.
Citeste mai multpe blog.carturesti.ro
Tot în zona romanului social se plasează și Regii gunoaielor (Editura Polirom) de Ruxandra Cesereanu. Cu puternice accente satirice, romanul are în centrul său o emisiune de pe un post de televiziune ficțional, TVR Alternativ, intitulată Jos masca!, ce devine prilej pentru a revizita episoadele marcante ale istoriei recente a României postdecembriste.
Citeste mai multpe blog.carturesti.ro
În Respiră! (Editura Polirom), Mihai Radu abordează câteva subiecte cvasi-inexistente în proza română contemporană – zic cvasi-inexistente pentru că tot el este cel care le atinge în cărțile sale precedente –, cea mai ofertantă fiind relația dintre sexualitate și condițiile materiale ale personajelor.
Citeste mai multpe blog.carturesti.ro
Pasul către realism făcut de Tudor Ganea în Cântecul păsării de plajă a fost o decizie inspirată, confirmată acum și de Vreau să aud numai de bine (Editura Polirom). Firul narativ principal are o premisă destul de simplă, un bărbat în preajma crizei vârstei de mijloc, proaspăt tată, care se mai și luptă cu un cancer, primește un email de la mama unui fost coleg de liceu, mort în adolescență, care-l cheamă alături de ceilalți membri ai grupului de prieteni, la un priveghi în memoria fiului pierdut. Bărbatul dă curs invitației, întorcându-se în Constanța natală, iar ceea ce urmează este un carusel emoțional, cu o durată temporală restrânsă, de doar 24 de ore, în care toate așteptările sale sunt răsturnate. Toate acestea îi oferă protagonistului pretexte pentru o serie de meditații, de la trecerea timpului, proximitatea morții, de la schimbările aduse de nou-născut până la prietenie, absurdul vieții și multe altele...
Citeste mai mult