pe matcaliterara.ro, 26 martie 2025
Comparat cu O dimineață pierdută de Gabriela Adameșteanu, deși desfășurarea acțiunii este plasată cu precădere în ultimul deceniu, romanul Simonei Goșu cuprinde elemente de scenografie, arhitectură, patrimoniu și geografie a Bucureștiului, dar și aspecte ale vieții cotidiene mai familiare cititorilor de astăzi. Simona Goșu are un stil de scriitură aparent simplu, vivace, dialogal, tensionând în crescendo tematicile din structura romanului. Totul se unește într-o matrice literară fină, delicată și, totuși, forte, frustă, cu directețe a mesajelor. Firul narativ este construit pe mai multe registre afective și intelectuale, conștiente și chiar inconștiente ale personajului principal, dar cuprinde gama largă a personajelor secundare.
Citeste mai multpe alecart.ro, 26 martie 2025
Romanul lui Murakami reprezintă un hipnotic experiment de gândire asupra rolului propriei minți în a decide modul în care fiecare dintre noi percepe realitatea înconjurătoare. Între „țara aspră a minunilor” și „capătul lumii”, cititorului îi este permis să își imagineze o colecție de lumi alternative, în care regulile specifice celor două extreme se contopesc, se îmbină și se despart în diverse grade, ca apele Râului ce traversează prin mijlocul Orașului. Dispărând în adâncul unui vârtej ce reprezintă singura scăpare de îmbrățișare a neantului care cuprinde toți locuitorii Orașului, Râul poate fi deopotrivă interpretat drept Styx-ul ce separă lumea celor vii de a celor morți, sau ca Lethe, din apa căruia toți cei ce beau își pierd amintirile vieții anterioare. Finalul într-o anumită măsură deschis al romanului e o invitație la a continua acest experiment de gândire cu îndrăzneală și convingerea că, oriunde ar putea duce, deznodământul ce așteaptă ascuns între faldurile minții celui ce se angajează într-o asemenea călătorie e tulburător și poate chiar șocant.
Citeste mai multîn România literară, nr. 13/2025
Cronică scurtă a unei lumi amorale îngropate parcă pentru totdeauna în zăpadă, tăcere și frig, romanul lui John Banville deține toate atuurile unei cărți captivante. E o carte de literatură adevărată, desigur, nu doar un roman polițist.
Citeste mai multpe vorbitorincii.ro
Nu o să spun mai mult despre subiectul cărții, mă voi referi, în schimb, la toate senzațiile care m-au încercat în timpul lecturii. Și nu au fost deloc puține. Am înțeles mai bine cum poate să transforme un regim dictatorial o țară frumoasă și m-am îngrozit. Am conștientizat pentru a mia oară că nu există nimic mai groaznic pe acest pământ decât războiul în toate formele pe care acesta le poate căpăta.
Citeste mai multîn revista Apostrof, nr. 3 (418)/2025
Apariţia Jurnalului lui Paul Cornea (Ediţie îngrijită, note şi indice de Petruş Costea. Cuvânt înainte de Mihai Zamfir, Editura Polirom, 2024) este evenimentul editorial al anului trecut. Mihai Zamfir consideră că jurnalul fixează „momente memorabile” ale istoriei personale, dar şi ale istoriei „mari”, printr-o percepţie fascinantă şi mereu vie a lumii, a oamenilor şi a întâmplărilor, dar şi prin atracţia ideilor, disponibilitatea, curiozitatea intelectuală şi sinceritatea liminară. (…) Jurnalul lui Paul Cornea este, cu adevărat, un eveniment editorial al ultimilor ani, prin amploare, fascinaţie a efemerului, anvergură ideatică, stil elegant şi erudiţie calm resorbită în textul confesiv.
Citeste mai multîn revista Apostrof, nr. 3 (418)/2025
Dincolo de modelele literare, de savanta lor distribuţie, adesea ermetizată, Cartea lui Cezar se bazează pe o importantă problematică politică şi existenţială, în jocul dintre tehnică, reţele literare, trimiteri: situaţia societăţii în anii pseudoliberalizării comuniste, conştientizarea vieţii într-o societate controlată de partidul unic. Astfel de treziri la realitate sunt dure pentru personaje: fie în spital, fie într-un Bucureşti ce arată provincial, fie într-un spaţiu sordid – ameninţarea Securităţii şi a armelor sale sociale planează peste lumea romanului. Ce a însemnat acel climat de libertate cu adevărat, născut cu voie de la partid, după epoca proletcultistă, a „obsedantului deceniu”? (…) Aceasta este culoarea primăverii din Cartea lui Cezar.
Citeste mai multîn revista Apostrof, nr. 3 (418)/2025
Cartea lui Cezar vine să lumineze exact episodul care lipseşte din povestea personajului. Ieşit chiar din inima primei cărţi, acest al doilea roman completează şi continuă cronologia familiei cu anii de studenţie ai lui Cezar. (…) La fel ca în romanul anterior, autoarea alege acelaşi stil obiectiv pentru a spune povestea. Înregistrând evenimentele fotografic, cu momente bune şi rele, importante şi mai puţin importante, fără să recurgă la sublinieri sau la nuanţe tari, se apropie de realismul cinematografic, de stilul Noului Val. Îşi lasă personajele să vorbească şi să acţioneze, să găsească singure ieşirea din situaţiile prin care trec. Cu un realism incredibil, pare că viaţa curge prin ele şi pe lângă ele, în timp ce întâmplările se cern de la sine şi îşi vădesc însemnătatea abia când sunt recitite din perspectiva finalului. Martor şi captiv în valul evenimentelor, ca în filmul lui Antonioni, Blow up, cititorul merge la pas alături de protagonişti, descifrând la fel de hazardat ca şi aceştia surprizele unui incident major.
Citeste mai multpe veronica-niculescu.blogspot.com
Repede, până nu dă buzna ziua peste noi, să spun cât de mult mi-a plăcut - și m-a tulburat - și cartea asta, Baba Iaga a făcut un ou, de Dubravka Ugrešić, excelent tradusă de Octavia Nedelcu. Mitul slav al vrăjitoarei Baba Iaga e reinterpretat modern, într-un roman-triptic. Trei povești țesute strâns, despre femei, părinți și copii la vârste înaintate, îmbătrânire și prietenie, scrise cu câtă duritate, cu-atâta tandrețe, cu câtă amărăciune, cu atâta umor. Am râs ca la nici o altă carte din ultima vreme, la întorsături de situație neașteptate, la rezolvări dure rapide, de parcă mă uitam la un film est-european (sârbesc, voiam să zic, deși e croat și se duce și prin Bulgaria, și prin Cehia) din cele mai bune.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1248
Profesoară universitară cu un prestigios pedigree, cu o biobibliografie bogată în remarcabile volume individuale – și colective, nu puține –, publicate atât în România, cât și pe te miri ce meridian, Mihaela Miroiu ne livrează de această dată un volum de eseuri – „studii și articole prezentate sau/și publicate de mine între 1995 și 2020, cele mai multe în afara României”, după mărturia autoarei –, într-o introducere pusă sub genericul „În ce credem astfel încât să putem avea loc unii de alții?”, ce deschide volumul Avem loc unii de alții? Democratizare și feminism (Editura Polirom, 2024), care merită citit dincolo de opțiuni, preferințe, simpatii sau antipatii. Intelectuale, ideologice, politice.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1248
Orele este o lectură tulburătoare, o călătorie în universul feminin marcat de căutări și renunțări, de aspirații și prăbușiri. Este o carte care nu doar că impresionează prin stilul său liric, dar și provoacă cititorul să reflecteze asupra propriei existențe. Dacă după lectură simțiți nevoia să rămâneți mai mult timp în atmosfera melancolică a romanului, filmul este o alegere excelentă. Lectură și vizionare plăcute!
Citeste mai mult