în Observator cultural, nr. 1268
Cum rămâne cu omul atunci când timpul e suspendat, trecutul e negat, viitorul și speranța sunt interzise, iar prezentul nu e decât un „paradis” care îl condamnă? – aceasta e întrebarea care străbate, ca un fir incandescent, cel mai recent roman al lui Radu Vancu, Paradis. Textul imaginează o lume post-pandemică, în care salvarea biologică a omenirii din calea virusului ucigaș – obținută prin izolare completă și îmbunătățirea corpurilor prin mijloace artificiale – a presupus, înainte de toate, pierderea oricărei forme de libertate. Alcătuit din cânturi care reproduc arhitectura Infernului lui Dante, Paradisul lui Radu Vancu prezintă o lume perfectă (doar) în aparență, dar în esență golită de sens, în care omul este dezumanizat prin uniformizare și controlat prin supraveghere permanentă și prin interdicția ontologică a speranței.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1268
Cartea e greu să fie circumscrisă doar ca roman. Sau ca SF. Ca poezie sau metafizică. Sau ca jurnalul unei descinderi în infern, prin porțile deschise ale Paradisului promis, ale corpului fără organe. (…) Pe câmpiile pustiite ale Paradisului scris de Radu Vancu, se amestecă tragicul, metafizica și farsa, pentru că ne dă coșmaruri, dar ne și conduce prin mijlocul apocalipsei vesele și morbide de după Revoluție, mineriade, proteste, europenizare, pandemizare și robotizare, mai vechi și mai noi.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1268
Povestirile, de dimensiuni variabile, de la crochiuri rapide la nuvele în toată puterea cuvântului, reușesc să redea culorile sumbre ale unei epoci de tristă amintire, cu acribie de documentarist. Printre cele mai reușite texte ale volumului se remarcă Zei, Sfoara (cu admirabile momente de tensiune psihologică), Roșu, roșu catifea (unde Teodorescu, alături de controlorul din Sfoara, este un personaj memorabil) și Ace de siguranță, o poveste de dragoste desfășurată în atmosfera sordidă a căminelor și cantinelor studențești din urmă cu patru decenii, supravegheate atent de ochiul vigilent al Securității. Volumul, în ansamblul său, se constituie, fără îndoială, într-o reușită remarcabilă.
Citeste mai multpe ciobanuldeazi.home.blog.ro
Am citit cartea dintr-o ședere, mi-a plăcut povestea dintre Serena și Isidor. Magia imaginației se revarsă abundent între paginile acestui volum, care, spre surprinderea mea, nu ne oferă un antagonist, cel puțin nu unul specific. Nu avem un personaj negativ împotriva căruia eroii trebuie să se lupte, doar a timpului ce îți amorțește din simțuri. Acest lucru mi-a plăcut în mod deosebit, povestea putând să se concentreze pe evoluția relației dintre cei doi, o prietenie ce se dezvoltă armonios și credibil, în ciuda fantasticului dat de puterea condorului de a comunica cu oamenii.
Citeste mai multîn revista 22
Cartea Gabrielei Adameșteanu este, de fapt, o colecție de tragedii uitate, de promisiuni încălcate, de prietenii deșirate și de momente de speranță care s-au stins. Este o critică a modului în care s-a construit o democrație fragilă, cu temelii șubrede, pe ruinele unui comunism care a refuzat să moară complet. Iluzia unei tranziții line și rapide din carte se dezvăluie ca un câmp de bătălie tensionat, în care dezinformarea și violența au jucat roluri esențiale.
Citeste mai multîn revista 22
Detaliile e un roman despre iubire și prietenie, dar şi despre nevoia de a ne înțelege și defini pe noi înșine, scris de o mână care stăpânește foarte bine nuanțele şi caută autenticitatea.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1267
Un roman din 2012, o proză analitică, o lungă rememorare prin trecutul unui narator care dizolvă în mod cert elemente (auto)biografice plecând dintr-un Liban încă nesfâșiat de războaiele civile care au făcut praf țara și făcând un du-te-vino cu un Paris în veșnică schimbare.
Citeste mai multpe citestema.ro
Saou Ichikawa este, fără îndoială, o voce curajoasă și nonconformistă în peisajul literaturii contemporane din Japonia și, în același timp, din lumea întreagă. Într-un roman de aproximativ 120 de pagini, Ichikawa, care suferă de miopatie congenitală și care nu poate respira fără ajutorul unui ventilator și nici nu se poate deplasa fără ajutorul unui scaun cu rotile, sparge bariere printr-un curaj necesar atunci când vrem să doborâm zidurile din jurul unor subiecte tabu sau prejudecăți.
Citeste mai multpe bookhub.ro
Împărțirile și reîmpărțirile moderne și contemporane continuă să genereze situații absurde, dar John Elledge, cu umorul său tipic englezesc, le prezintă cât se poate de detașat. Cele peste 300 de pagini se parcurg ușor, exemplele alese fiind pe cât de surprinzătoare, pe atât de necesare. Cititorul nu numai că se va uita mai atent la unele hărți și (măcar) unii vor verifica mai atent răspunsurile promovate de Google și, mai nou, de inteligența artificială, dar va rămâne și cu ideea unei reparații morale mai mult decât necesare. Felul cum s-au stabilit granițele maritime, cum s-a stabilit zona de coastă și maritimă ce aparține unui stat, ce înseamnă ape maritime internaționale, dar și cui aparține spațiul aerian, cine îl poate controla ne confirmă cât de multe interese politice, aroganțe și ignoranțe umane au stat în spatele unor granițe.
Citeste mai multpe bookhub.ro
În anul 2025, Editura Polirom și Editura Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” au publicat jurnalul scriitorului francez Paul Morand, tradus în limba română de Nicolae Constantinescu. (…) Jurnal de război. București, 1943-1944 este o carte esențială pentru a înțelege personalitatea lui Paul Morand. Nu i se poate nega talentul și faima scriitoricească, cum nici nu i se poate imacula trecutul politic. Între cele două fie se construiește o punte, fie o cezură.
Citeste mai mult