Seria de autor „N. Steinhardt” apare in coeditare cu Manastirea „Sfinta Ana” Rohia.
Editie ingrijita, adnotari, cronologie si indice de Viorica Niscov
Studiu introductiv de Nicolae Mecu
Steinhardt isi continua in Revista „masacrul” din volumul de debut, semnind episodic tot „Antisthius” si parodiind acum stilul revistelor Criterion si Vremea, precum si pe Eugen Ionescu. „Ma intreb inca o data daca intre Steinhardt cel de dupa 1964 si cel de pina la 1947 exista o ruptura. Recitirea recenta a scrierilor de junete mi-a consolidat opinia de acum zece ani. Cel de-al doilea Steinhardt nu inseamna decit maturizarea fireasca a primului – sub impactul noilor experiente existentiale, culturale si spirituale prin care i-a fost dat sa treaca”, dupa cum observa Nicolae Mecu.
„Un corpus de avertismente spulberatoare de iluzii, semnalind derapaje, atragind atentia asupra marilor pericole camuflate de bune intentii, de cuvinte seducatoare sau de pura demagogie. «Copilul batrin» (cum il caracteriza, mai degraba cu o mindrie melancolica si compasiva, Steinhardt-tatal), parind a fi trecut prin toate experientele, smulge valul aparentelor, demistifica la tot pasul, seamana intrebari nelinistitoare, vede cu un ceas mai devreme catastrofa si trezeste din toropeala, vaticineaza. In vremuri normale, el ar fi putut trece drept un exaltat si un dogmatic, acum insa, cind pare a simti, ca Hamlet, ca the time is out of joint, surplusul de patos si fixarea incapatinata in binele verificat intra in perimetrul normalitatii.” (Nicolae Mecu)
N. Steinhardt se naște la București pe 29 iulie 1912. Își face debutul publicistic foarte de timpuriu în revista Liceului „Spiru Haret”. Își ia bacalaureatul în 1929 și frecventează cenaclul „Sburătorul”, iar în 1932 își ia licența în Drept. În 1934 începe să colaboreze la Revista burgheză și publică sub pseudonimul Antisthius volumul parodic În genul… tinerilor. Își ia doctoratul în Drept în 1936. În 1935 și 1937 publică împreună cu Emanuel Neuman studiile Essai sur une conception catholique du Judaïsme și Illusions et réalités juives. Colaborează la Libertatea și la Revista Fundațiilor Regale. După război, publică pentru scurtă vreme în Universul literar, Victoria, Tribuna poporului și, din nou, Revista Fundațiilor Regale. Refuză să colaboreze cu noul regim. În 1960 este anchetat, apoi condamnat în „lotul Noica-Pillat” la 12 ani de muncă silnică. Trece prin închisorile Jilava (unde este botezat de părintele Mina Dobzeu), Gherla și Aiud. Eliberat în august 1964, va reveni după câțiva ani în lumea literară prin traduceri, medalioane, cronici etc. În 1972 termină prima versiune a capodoperei sale, Jurnalul fericirii. Publică volume de eseuri și de critică foarte bine primite, deși unele sunt puternic cenzurate. Monah din 1980, rămâne activ pe terenul eseisticii și al criticii. Se stinge la 30 martie 1989.
