Interceptări, informaţii desecretizate, autodenunţuri
Autori: Cristian Tudor Popescu„Dictatura este un sistem în care simplii cetățeni trăiesc într-o condiție a ființei apropiată de animal. Sunt conduși de un mascul (sau o femelă) Alfa, aflat în vârful unei ierarhii de neclintit, în fața căreia nu crâcnesc. Se hrănesc cu ce le scuipă printre dinți fiarele dominante. Luptă pentru supraviețuire, fiecare pentru el sau familia sa. Condiția pentru a rezista este să nu gândească rațional, să-și reducă existența la instincte, frică, foame, sex. Să nu fie luați la ochi, să devină invizibili pentru fiarele dominante. Sau să devină una dintre ele. Să nu existe. În Dictatură, ca să reziști, cel mai bine e să nu exiști. Expresia „Lupta pentru existență” are sensuri diferite în Dictatură și Democrație. În Dictatură înseamnă lupta pentru a viețui, în Democrație înseamnă lupta pentru a exista.
Natura preferă Dictatura. Democrația este un sistem nenatural, o creație artificială a minții unor oameni, nu mulți. Individul este supus în Democrație celui mai puternic stres pe care-l poate suporta sau nu omul, stresul decizional. Trebuie să ia mult mai multe hotărâri în legătură cu soarta lui decât în Dictatură. Trebuie să se confrunte cu consecințele greșelilor pe care e liber să le facă. Poate să exprime public ce gândește, dar trăiește cu frustrarea că gândurile lui nu schimbă nimic în societate. Poate să plece, să-și dea demisia din funcția de cetățean al Democrației respective, dar nu se duce într-o Dictatură – nimeni nu emigrează în Rusia sau China –, ci tot într-o Democrație.
O altă presiune puternică a Democrației asupra persoanei este frecvența schimbării – omul e, în mod natural, o ființă conservatoare, anxioasă la schimbare.
Nici Dictatura, nici Democrația nu garantează un buzunar și o burtă pline pentru mase. Nu aduc fericirea colectivă. Deosebirea este că în Dictatură suferi mai degrabă ca un animal, în vreme ce în Democrație suferi mai degrabă ca un om.
Și încă o deosebire: în Dictatură, ai șanse mari să fii condamnat de justiție pentru ce n-ai făcut; în Democrație, ai șanse mari să te plimbi liber, prin țară sau în străinătate, indiferent ce faptă penală ai făcut. După mai bine de 200 de ani de la inventarea – nu descoperirea – Democrației, aceasta este alegerea – alt stres – la care omul este silit.” (Cristian Tudor Popescu)
„Cristian Tudor Popescu este nu numai un jurnalist, dar și un scriitor remarcabil. Probabil cel mai talentat dintre toți jurnaliștii care se perindă de 30 de ani prin gazete și pe micile ecrane. Are și contestatari, care nu-i iartă modul direct și radical de a se pronunța în legătură cu cele mai delicate actualități politice. Aceștia fac parte de obicei din categoria bâlbâiților intelectual și moral. Poți să nu fii de acord cu CTP, dar nu poți să nu observi că e întotdeauna sincer cu cititorii săi, precum e și cu sine. Vocabularul lui nu e neapărat colorat, cât direct: până și metaforele lui merg direct la țintă, ca niște rachete.” (Nicolae Manolescu)
Cristian Tudor POPESCU (n. 1956, București), absolvent al Facultății de Automatică și Calculatoare București, este scriitor și gazetar, unul dintre cei mai prestigioși din România după 1989. Critic și istoric de film, doctor în cinematografie și media al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Cineaștilor. Redactor-șef al ziarului Adevărul (1996-2005), al săptămânalului Adevărul Literar și Artistic (1992-2005), al ziarului Gândul (2005-2008), fondator al platformei Republica. Președinte al Clubului Român de Presă (2003-2008). Realizator al emisiunilor săptămânale de cultură cinematografică Cine Te Prinde (ProTV, 2005-2014) și Cinematepeca (Digi 24, 2018-2019). Declarat pe baza sondajelor de opinie, de patru ori consecutiv, ziaristul și analistul politic nr. 1 al României, în anii 2005, 2006, 2007, 2008. Deținător al premiului european pentru jurnalism ZEIT-Stiftung. Distins cu Ordine dei Giornalisti, înmânat de președintele Italiei, Carlo Azeglio Ciampi, în decembrie 2004. Premiul Congresului European de SF de la Montpellier pentru volumul Planetarium (1987), premiul de excelență al revistei Convorbiri literare (Iași, 2011), premiul academic al Uniunii Cineaștilor din România (2011), premiul „Ion Cantacuzino” pentru publicistică cinematografică (UCIN, 2015).
Cărţi publicate: Planetarium (Albatros, 1987, Premiul Congresului European de SF, Montpellier); Imperiul oglinzilor strâmbe (Societatea „Adevărul”, 1993, antologie SF); Copiii fiarei (ediţia I, DU Style, 1997; ediţia a II-a, Polirom, 1998; ediţia a III-a, Polirom, 2013); Vremea Mânzului Sec (ediţia I, Cartea Românească, 1991; ediţia a II-a, Polirom, 1998; ediţia a III-a, Polirom, 2019); Timp mort (Polirom, 1998); Omohom. Ficţiuni speculative (Polirom, 2000); România abţibild (Polirom, 2000); Un cadavru umplut cu ziare (Polirom, 2001); Nobelul românesc (Polirom, 2002); Sportul minţii (Humanitas, 2004); Libertatea urii (Polirom, 2004); Trigrama Shakespeare. Ficţiuni speculative (Corint, 2005); Luxul morţii (Polirom, 2007); Cuvinte rare (Polirom, 2009); Filmul surd în România mută. Politică şi propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912-1989) (Polirom, 2011); Filmar (Polirom, 2013); Viaţa şi Opera (Polirom, 2016), Dumnezeu nu e mort. Interceptări. Note informative (Polirom, 2022).
