in Romania literara

N. Steinhardt nu vrea sa participe, nici macar in regim de replica satirica, la blasfemii editoriale avangardiste. E cea mai buna dovada ca, in rest, o face: intra energic si dezinvolt in jocul codificarii si decodificarii culturale, destructurind si legitimind totodata, cu parodiile lui, textele si stilurile originale. Este o relatie mutuala, daca nu o secreta complicitate intre subiectul sagace si obiectul multiplu al ironiei, relatie sesizata de catre tinarul Steinhardt.
Pacat ca reciproca n-a fost valabila. Receptarea meschina, in epoca, a unei asemenea carti delicioase dovedeste ca tinerii nostri straluciti din elita interbelica erau prea furiosi, prea hotariti si prea orientati ideologic pentru a mai avea si umor.