Ediția a V-a
Traducere din limba engleză de Cristian Ionescu
Aflată de ani de zile în topul preferințelor cititorilor din România, De veghe în lanul de secară continuă să fie cartea de căpătâi a adolescenței. Ce poate fi uimitor pentru tinerii care o citesc acum, la 16 ani, și ai căror părinți s-au născut, probabil, în aceeași perioadă ca și romanul, e că trec prin aceleași episoade, angoase și mirări precum Holden Caulfield. Doar că el nu folosea atât de des cuvântul „cool” și nu naviga pe Internet. Iar când simțea nevoia s-o sune pe fata de care era îndrăgostit, ori renunța, pentru că nu avea chef, ori intra în prima cabină de telefon. Problemele lui rămân însă, și chiar și modul în care sunt rezolvate: prin revoltă, prin negare sau, uneori, prin ignorarea lor. Există voci care se întreabă de ce totuși a avut romanul un succes atât de uimitor, în toată lumea și, deja, de atâția ani. În fond, nu e singura carte care-și păstrează prospețimea cu trecerea timpului. E vorba despre altceva, un ceva despre care s-au scris zeci de mii de pagini. Ceva imposibil de sintetizat într-o scurtă prezentare. Poate, pur și simplu, e o carte foarte-foarte bună. Atât. Alăturați-vă milioanelor de tineri care au citit-o și veți înțelege.
Născut pe 1 ianuarie 1919, la New York, Jerome David SALINGER a început să scrie în adolescenţă. În 1940, a publicat povestirea The Young Ones, în revista americană Story, iar în 1942 s-a înrolat în armată, participând ulterior la Debarcarea din Normandia, o experienţă care l-a marcat profund.
Revenit în SUA, Salinger publică, în 1948, în revista The New Yorker, nuvela O zi perfectă pentru peştii banană/ A Perfect Day for Bananafish, în care îi prezintă cititorilor, pentru prima dată, pe membrii familiei Glass, care vor apărea ulterior în mai multe dintre operele sale.
Impunerea definitivă a lui Salinger în lumea literară vine odată cu romanul De veghe în lanul de secară (ediţia I, Polirom, 2001; ediţia a II-a, 2005; ediţia a III-a, 2011, traducere de Cristian Ionescu), devenit deja o operă clasică a literaturii universale.
În 1965, după alte câteva cărţi publicate, printre care Nouă povestiri (Polirom, 2001; Polirom, 2013, traducere de Marcel Corniș-Pop), Dulgheri, înălţaţi grinda acoperişului • Seymour: o prezentare (Polirom, 2002, traducere de Antoaneta Ralian), Franny şi Zooey (Polirom, 2002; Polirom, 2011, traducere de Mihaela Dumitrescu) a dispărut de pe scena literară americană.
Un clasic al literaturii secolului XX, J.D. Salinger şi-a câştigat treptat o faimă paralelă prin decizia de a se retrage iniţial din realitatea editorială şi apoi definitiv din viaţa publică. Nu a mai publicat nimic din anul 1965 şi nu a acordat nici un interviu presei în ultimii 30 de ani de viaţă. Viaţa scriitorului american a devenit un mister de la decizia sa de a se refugia în Cornish, New Hampshire.
„Iubesc să scriu și vă asigur că fac asta cu regularitate. Scriu pentru mine însă, şi vreau să fiu lăsat în pace în timp ce fac asta”, declara Salinger într-un interviu acordat publicaţiei Boston Globe în 1980.
J.D. Salinger a încetat din viaţă la 27 ianuarie 2010, la vârsta de 91 de ani, la reședinţa sa din Cornish, New Hampshire.
