pe catavencii.ro

G.D. pătrunde pînă departe pe cărările de o singură persoană în care experiența prin care treci are ecouri enorme la tine în cap, deși împrejurările ei nu sînt ieșite din comun, pentru cineva din afară. Astfel că o povestire de-a lui poate avea numai o pagină și jumătate, scrisă de dragul unui gest și al unui gînd altfel. Alt

Citeste mai mult
Dosar de presă
Cristian TEODORESCU
319 views

în Hermannstädter Zeitung, nr. 2700

Privind retrospectiv, proiectul pare a fi fost realizat într-un timp relativ scurt şi de un colectiv minimal (Andrei Corbea şi George State), în colaborare cu editura Polirom. Probabil că încă de la început a fost avută în vedere iminenta aniversare a centenarului naşterii poetului, care este anunţată chiar în titlul acestui ultim vol

Citeste mai mult
Dosar de presă
Nadia BADRUS
333 views

în Rom nia literară, nr. 50

În Femeia de marțipan, Radu Țuculescu mixează romanul polițist cu farsa și înscenarea, cu mișcările de bîlci ambulant, ca și cum lumea s-ar concentra numai pe miezul ei uman-multicolor, de funciară vitalitate. (…) Nu vă lăsați furați de simplitatea discursului. Altfel pierdeți din vedere că romanul este și o hartă tu

Citeste mai mult
Dosar de presă
Marius MIHEȚ
293 views

în Rom nia literară, nr. 50

Capodoperă a literaturii franceze timpurii, Romanul este o operă în parte filosofică, în parte literară și inițiatică, în care trandafirul este și simbol al unirii erotice, al secretului și al virginității, dar și al remodelării de sine a subiectului care își trăiește dorința în fața obiectului dorit.

Citeste mai mult
Dosar de presă
Alexander BAUMGARTEN
333 views

în Dilema veche 868/2020

... ce încearcă aici Adrian Papahagi e o lectură pe dinăuntru a întregului operei shakespeariene. Sper să nu supăr pe nimeni (și-n fond: asta e!) dacă am să spun că ideea mi-a amintit de aceea a lui Călinescu din cele cinci volume dedicate lui Eminescu: aceeași suplețe de metodă, același umor al conceptului, același, la urma urmelo

Citeste mai mult
Dosar de presă
Cosmin CIOTLOȘ
316 views

în Dilema Veche 868/2020

Adrian Papahagi și-a propus să interpreteze creația shakespeareană, grupată pe genuri, într-o sintaxă care nu exclude asocierile mai puțin didactice. Din respectiva panoramă au apărut pentru moment primele două opuscule („de buzunar”): Sonetele & Romeo și Julieta, acompaniate de tandemul Visul unei nopți de vară & Cum vă

Citeste mai mult
Dosar de presă
Teodor BACONSCHI
303 views

323 views

292 views

în Dilema Veche, nr. 868

(…) Adrian Papahagi nu e doar un monograf corect. Are, în plus, puterea de a se mișca dezinvolt între teme și abilități. Comentează strălucit cînd e necesar să comenteze (Visul unei nopți de vară citit ca „veritabil manifest manierist” e o reușită categorică), lămurește cînd e necesar să lămurească (de ce, de ex

Citeste mai mult
Dosar de presă
Cosmin CIOTLOȘ
320 views

în Dilema Veche, nr. 868

Mi-e greu, acum, să mai citesc Romeo și Julieta altfel decît o pune în lumină Papahagi: ca o emanație a morfologiei sonetului. Totul orbitează, aici, în jurul numărului paisprezece, chiar și vîrsta protagonistei (absolut splendidă demonstrația de la pp. 87-88), chiar și preluarea unei tradiții provensale trubadurești, delo

Citeste mai mult
Dosar de presă
Cosmin CIOTLOȘ
302 views
Produs adăugat la favorite
Consimțământ pentru cookie-uri