Adrian Papahagi și-a propus să interpreteze creația shakespeareană, grupată pe genuri, într-o sintaxă care nu exclude asocierile mai puțin didactice. Din respectiva panoramă au apărut pentru moment primele două opuscule („de buzunar”): Sonetele & Romeo și Julieta, acompaniate de tandemul Visul unei nopți de vară & Cum vă place. Găsim în ambele scriitura limpede, riguroasă a unui filolog „polimatic”, anglist desăvîrșit, capabil să ne demonstreze teza subiacentă a demersului, inspirată pesemne din „noul istoricism” promovat, printre alții, de Stephen Greenblatt: Shakespeare este deopotrivă îndatorat pesimistei antropologii medievale și spiritului renascentist, pe care-l ilustrează mai puțin în descendența euforică a umanismului unui Pico della Mirandola, cît în registrul sceptic al lui Montaigne și al erasmianului encomium moriae.
Atunci cînd explică savant contextul epocal, genealogia ideatică, tehnicile de seducție, valențele psihologice și jocurile de limbaj practicate de Shakespeare, Adrian Papahagi reușește să ne transmită plăcerea textului, dar și bucuria cititorului educat la umbra unui magistru de umanitate lucid resemnată. Exegeza profesorului clujean montează cel mai tonic spectacol intelectual. Fiecare pagină vădește armătura bibliografiei selecte, nota savuros polemică a unui temperament vulcanic și pedanteria filigranată a unui stil nelipsit de ironii la adresa anumitor stîngăcii de traducere rom nească sau de împunsături pe seama tentativelor de a-l reciti pe Shakespeare în cheie reducționist-ideologică. Am învățat multe din citirea primelor două verigi ale epopeii critice anunțate de Adrian Papahagi și abia aștept să parcurg următoarele episoade, ceea ce vă doresc și dumneavoastră.
Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor. Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus. Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.