Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
în România literară, nr. 21/2024
Volumul de proză Trilogia lui Teofil, semnat de Cosmin Perța, adună, practic, trei cărți apărute în ani diferiți: În urmă nu mai e nimic (2015), Arșița (2019) și Teofil și Câinele de lemn (2012). Ordonate după altă logică decât cea cronologică de astă dată, cele trei cărți sunt parte a unui nou volum apărut în colecția consacrată Ego. Proză, alăturarea lor propunând de astă dată (și) o nouă lectură, cu o altă desfășurare epică. Chiar dacă am citit în timp cele trei scrieri, considerate de critică fie romane in nuce, fie prozo-poeme, fie povestiri dintr-o panoplie a fantasticului, de data aceasta Cosmin Perța reușește să recompună din fragmente o adevărată saga a unui narator care a pornit în recâștigarea propriului trecut, a propriului prezent, a propriei vieți în fapt. (…) Scriitor care își asumă perspective epice curajoase, Cosmin Perța merită urmărit, cu adevărat, în postura de „povestaș”.
Citeste mai multîn revista Apostrof, nr. 5 (408)
Carte a unei mame şi a fiului său, Valentina e un roman al senzaţiilor şi al lucrurilor evocate cu enormă voluptate descriptivă, fie că ne referim la universul casnic-gastronomic, în care se regăsesc „covrigei şi sărăţele cu chimen, portofele umplute cu carne şi ciuperci, salată de boeuf, supă de găină cu tăiţei tăiaţi subţiri ca firul de mătase, friptură cu cartofi rumeniţi la cuptor şi sos de bulion“, „colaci cu mac şi cu nucă“, fie că e vorba de scene de gen rustice, în care elementaritatea este dominant. (…) Farmecul romanului provine mai ales din amprenta biografică, cu aluviuni ale epicului şi traume ale istoriei, cu destine banale ce populează un peisaj social neomogen, eclectic, reuşita majoră a Angelei Martin constând în modul în care surprinde scenografia unui întreg univers, cu ritmurile sale insinuante, cu rumorile mărunte, cu savoarea sa indicibilă.
Citeste mai multîn revista Orizont, nr. 5
Valentina este un remarcabil roman al Memoriei. Luminată difuz, din mai multe unghiuri, tema cărții se reflectă în oglinda dublă a motivelor reamintire-uitare, somn-trezie. În stratul ei exterior, narațiunea prezintă povestea reală, nefalsificată, a spațiilor, obiectelor și a clădirilor din Aradul natal și a proprietarilor acestora. Personajele cărții întrețin, însă, o relație personală cu Trecutul: ca produse ale unor genealogii diferite, ele nu uită - dimpotrivă, secvențele reale (ori falsificate, la Frau Gmeiner) pe care le extrag din memorie pun în mișcare mecanisme proustiene sofisticate de aducere-aminte. Amintirile aduc oamenii împreună, răsucesc catargul de care se leagă doamna Mohor, în ceasuri de restriște, și îl ajută pe Laurian să își poată „iubi în tihnă” soția.
Citeste mai multîn revista Orizont, nr. 5
Mai mult decât un roman afectat despre viață și moarte, adolescență și maturizare, visuri și deziluzii, Vreau să aud numai de bine este o rememorare nostalgică a anilor ’90 pe faleza constănțeană. Tudor Ganea se descurcă în episoadele biografice unde profesia contextualizează personajul și în situațiile când spontaneitatea e necesară. (…) Vreau să aud numai de bine are o premisă captivantă, un incipit decent și e străbătut de o nostalgie menită să întrețină atmosfera potrivită unei întruniri obosite.
Citeste mai multîn Cațavencii
Cu vârfuri narative memorabile, cu întorsături de situație excelent controlate, dar și cu scăderi care țin de schimbarea registrelor de limbaj, o problemă mai veche a autorului, Vreau să aud numai de bine e o reconfirmare cât se poate de interesantă a vocației de romancier a lui Tudor Ganea.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1209
O proză densă, care te ține încordat și te face curios pentru ceea ce va urma în textul următor. Mereu surprinzător, ca și cel anterior. Prima povestire din volum e intitulată De câte ori stau la bar și beau, îmi dau seama ce sacră e meseria de barman. Bukowski ar fi fost fericit de companie. Must read, am putea concluziona. Da, asta e lumea în care trăim. Cam peste tot, nu doar în Japonia.
Citeste mai multpe blog.libris.ro
Ceea ce aduce această carte, dincolo de realitate, așa cum am perceput-o, este o anumită simbolistică, de-a dreptul ritualică, a acelei zile. Simbolul ofrandei, al răstignirii, al frontierei, al zidului, al baricadei (nu doar al celei de la Inter), al puterii, al inocenței etc. De altfel, spun undeva că Dublu autoportret e o cruciadă a celor inocenți.
Citeste mai multpe scena9.ro
Bogdan Răileanu revine cu volumul de povestiri Picioare de lotus (Polirom). E genul care îl prinde deocamdată cel mai bine. Câteva texte au ca decor lumea literară (unul dintre ele e o răfuială brutală à clef cu Școala de la Cluj și cenaclul Thoreau), iar în altul un personaj pe nume Mihai Iovănel se trezește în casă cu un tip care se recomandă Iisus sau „Cristi” – ce alte argumente estetice aș putea găsi pentru a-l recomanda?
Citeste mai mult
Întâlnire cu Cristian Tudor Popescu la Iași și Sibiu
Cristian Tudor Popescu, Râsul dracului. Interceptări. Informații desecretizate. Autodenunțuri, Editura Polirom, 2024 Întâlnire cu cititorii ieșeni Vineri, 14 iunie, ora 18.30, Terasa Vivaldi Palas Mall Iași Va modera: Cătălin Sava Un eveniment: Polirom, Palas Mall, Cărturești În condiții meteo nefavorabile, evenimentul se va desfășura în Sala Vivaldi (aceeași adresă: Palas Mall, et. 2). Întâlnire cu cititorii sibieni Marți, 18 iunie, ora 18.00, Sala festivă a Bibliotecii Județene „Astra” Sibiu(Str. George Barițiu, nr. 5, et 2, sediul istoric) Va modera: Radu Vancu Un eveniment: Polirom, Biblioteca Județeană Astra Sibiu, Librăriile Humanitas
Citeste mai multpe bookhub.ro
Într-un interviu recent autorul spunea că își dorește ca cititorul să rezoneze cu problemele personajului principal. Pariu câștigat, poate pentru că avem o istorie spusă la persoana întâi și mărturisirea îndoielilor, eșecurilor recurente și anxietăți este cu atât mai credibilă prin infuzia de real. Cartea crește cu fiecare capitol, te prinde încet în vraja ei, arhitectul a gândit bine structura romanului și – cum ne mărturisește însuși Tomița (alter ego-ul scriitorului), într-o încercare de captare a bunăvoinței cititorului – abordarea scenaristică. De abia la sfârșit, privind retrospectiv, conștientizăm cum a fost realizat întregul: tăieturile de montaj, alternanța stilurilor, schimbările de ritm, prezentarea personajelor – fiecare are povestea sa, convergența capitolelor, misterul hrănit la foc mic, deznodământul pentru care am fost atent pregătiți. Îi reușește și sprintul de încheiere de care Tudor Ganea amintea în același interviu din revista Familia, ultimele zeci de pagini le-am citit pe nerăsuflate, nerăbdător să văd cum se vor aduna firele narative în dezvăluirea care ar trebui să-l împace pe Tomiță cu trecutul său.
Citeste mai mult