Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
pe ioanabaldea.com
Mi se pare ireal că am ajuns atât de târziu la cartea aceasta, probabil una dintre cele mai solide, spectaculoase, bântuitoare, magnetice ficțiuni scrise de un autor român din câte am citit eu. Îi iubesc geografia, traumele care cresc liric în alveole narative de un livresc delicios, splendoarea și ingeniozitatea lexicală, complexitatea personajelor care au voce, răsuflare, umbră și umbre.
Citeste mai multîn Libertatea
E în esență o poveste de dragoste între doi oameni pe care totul îi desparte. Ea vine din familia unui fost torționar, el din aceea a unei victime. Asta îi leagă, dar îi și rupe unul de altul. E o carte despre răul care persistă, despre vinovăție, despre ispășire. Despre femei și tătuci, despre tandrețe și abuz. E și o carte despre memorie. A comunismului, bunăoară. Și despre fața hidoasă pe care a luat-o lumea noastră după 1989. Dar, încă o dată: totul a pornit ca o poveste de dragoste care se cerea povestită, deci retrăită, contemplată, înțeleasă ca experiență de împărtășire cu altcineva. Memoria e obligatoriu o narațiune care așază experiențele într-o ordine care e a poveștii, nu neapărat a vieții.
Citeste mai multîn Libertatea
Am încercat să scriu o carte despre Nichita muribund, dinspre poezia lui, dar și una despre epocă, despre ce însemna a fi scriitor în anii ăia ai comunismului, în care inițial totul părea imposibil, pentru ca la final totul să devină nu numai posibil, ci necesar. Pentru că atunci literatura însemna un interval al exercitării instinctului și chiar a culturii libertății: prin creație, dar și prin lectură, care e tot un act de creație.
Citeste mai multîn Libertatea
Când am schimbat genul, au fost dificultăți, a trebuit să scriu o carte, Cornul inorogului, în care să-mi asum o temă cât se poate de dificilă (erotismul) pentru a mă pune la încercare. Țin mult la primul meu roman, pentru că acolo am învățat să scriu proză, să povestesc, nu să comentez, să construiesc dialoguri, personaje, să-mi schimb unghiul, să-mi caut fraza. Este o experiență fabuloasă, am învățat enorm nu numai despre mine scriind proză, dar, cred, și despre literatura însăși. Poate că cititorul care sunt și care nu încetez să devin a avut și el de câștigat din asta.
Citeste mai multîn Observator cultural
M-a intrigat de la început predilecția celor doi prozatori, atât de diferiți și îndepărtați istoric unul de celălalt, atât de distincți din punct de vedere cultural, artistic, stilistic, pentru construirea de ficţiuni în interiorul ficţiunii – un fel de punere în abis a ficţiunii. Acest element este, totuși, mai evident şi mai explicit în romanul lui Schiop, unde se realizează cu o consecvenţă programatică şi unde capătă o amploare halucinantă. pe bune/pe invers poate fi citit şi ca un album de ficţiuni, şi ca o tematizare scrupuloasă a ficţiunii prin referinţele la jocul ficţional la care participă autorul/personajul Adi Schiop şi prietenii săi, şi ca o aducere pe scenă a culiselor autoficţiunii, o exhibare a mecanismelor ei, mai ales în savuroasele note de subsol à la Ţiganiada.
Citeste mai multpe putereaacincea.ro
Volumul, alcătuit dintr-un roman scurt, cel care dă titlul cărții, și șaisprezece povestiri, și ele de întindere relativ redusă, e centrat pe eroi ce trăiesc în propria lor bulă existențială, parcă rupți de lume. Cu toate acestea, presiunea devastatoare a exteriorului se resimte prin porii paginii scrise, prin tensiunea gata să explodeze a frazei și prin viziunea sumbră a dramei singurătății născătoare de violență. Romanul Un balet de leproși e narat din perspectiva unui alter-ego al autorului. Deși datele biografice nu coincid întru totul, caracterul personal e evident. Identitatea de spațiu și de timp trimite la un Montreal plin de mistere și fantasme, unde cele mai bizare întâmplări sunt posibile, iar deznodământul nu e aproape niciodată cel visat de protagonist.
Citeste mai multpe bookhub.ro
Așadar, Jacob se hotărăște să iubească m-a cucerit prin scriitură, m-a uimit prin suflul său amplu, prin anvergura perspectivei narative, m-a îmbogățit cu lecții de istorie și reziliență. Dar mai este ceva… După mine, cea mai bună parte. Romanul acesta, veți descoperi, vorbește despre violență frustă în numele supraviețuirii, despre foame atavică, despre suferință în diferitele sale forme, despre ură etnică și răzbunare, despre părinți care nu-și iubesc și își trădează copiii, despre pierdere și abandon și despre multă moarte… Atmosfera romanului însă nu e nici măcar apăsătoare; ceea ce simți și păstrezi cu tine și după încheierea lecturii este tonul cald, empatic, profund uman.
Citeste mai multpe bookhub.ro
Cartea Martei Petreu este o scriere valoroasă și necesară, organizată accesibil și didacticist, care aduce în fața cititorului marile enigme ale filosofiei lui Lucian Blaga, mai ales acelui cititor care nu a avut sau nu va avea accesul metodologic la sistemul filosofic blagian. Filosofia lui Blaga se dovedește a fi o analiză imparțială, vădit obiectivă, care nu transformă hermeneutica într-un capăt de acuzare sau de părtinire, ci adoptă mijloacele explicative și descriptive.
Citeste mai multpe matcaliterara.ro
Philip Roth scrie frumos, te ține în poveste ca într-o plasă de pescuit din care nu mai poți să ieși și apoi, parcă de nicăieri, printr-un efect de ambiguizare demn de marii maeștri ai romanului, introduce nu neapărat tema evreiască, temă recurentă în toate cărțile lui și prin asta deloc surprinzătoare, ci un episod în care personajul feminin tânăr (sunt două personaje feminine, soția și posibila amantă a scriitorului) devine… Anne Frank. Fantasmagorie pură? N-ai zice, până la finalul pasajului. Scena e plantată în carte aproape de nicăieri și e creată atât de migălos, cu atâta minuțiozitate, încât până și cel mai neîncrezător și experimentat cititor crede în verosimilitatea poveștii. Amy Bellete e și nu e Anne Frank, dar e, indiferent ce s-ar crede. Și ea poate fi adevăratul scriitor fantomă din titlu, prin asta cartea căpătând un cu totul alt înțeles și plasându-se direct în orizontul imaginației.
Citeste mai multîn Cațavencii
(…) textul avansează agreabil printre amintirile comandorului despre cariera și aventurile sale amoroase, inclusiv tentativele sale ratate de a se ocupa numai de scris, până în momentul cînd energicul Eugeniu P. Botez, care la 59 de ani a dat lovitura cu primul său roman, pare a se fi hotărât să se dedice în întregime numeroaselor sale planuri literare, sub pseudonimul Jean Bart. Soarta însă a avut alte planuri cu el, cum constată o voce caragialiană anonimă în finalul romanului: „Da, tânăr, monșer, încă tânăr, avea planuri mari, abia-și publicase primul roman…”.
Citeste mai mult