Ficțiunea, nr. 159/71, 9 mai 2023
Extrem de alertă poveste, un soi de film din anii nouăzeci cu bătăi și justițiari răzbunători, a lui Cosmin Perța, din păcate extrem de scurtă, de s-a terminat în aceeași seară în care am început-o, reprezintă o felie, un instantaneu din viața noastră, poate a mea, poate a ta, lipsită însă de peripețiile prin care trece Samson, din timpul anilor de după 1989. Cenușiul, mohorâtul, mizeria din marile orașe lipsesc parcă aici și fac loc unor întâmplări de pomină, transformând locurile într-un soi de Vest sălbatic în care forța pumnilor și rezistența oaselor reprezintă armele pistolarilor de odinioară. Și, la fel ca personajul din Biblie, Samson, care n-a uitat niciodată în sinea sa sfaturile mamei și faptul că podul îi e plin de cărțile atât de dragi amândurora, copleșit de două lucruri, iubirea față de cărți și violența extremă aflate parcă în antiteză una cu alta, alege parcă să se predea într-un final, deși părea de neînvins.
Citeste mai multîn revista Echinox, 9 mai 2023
Roman-reportofon, Frunza captivează cititorul prin naturalețea și firescul dialogurilor, fără stilizări baroce și fără narațiuni superflue. Umorul negru și ironia lui Buzea oferă un gust dulce-amar lecturii, fără a o seca de voluptate. În dialoguri se evidențiază, în cel mai firesc mod, spațiul comun al prieteniei, al nostalgiei pentru trecut, însă fără romantizare, ci cu responsabilitate documentară. A nu se crede că asta schematizează textul, ci permite cititorului – prin naratorul ce respectă strategia Svetlanei Alexievici – să guste din autenticitatea verbului liber fără vreo formă de alterare. Nea Mihăiță, iar odată cu el, Mihai Buzea, rămân cu un pas în spate, atenți și precauți, știind că nu e nevoie să ceară atenția prietenilor și nici a publicului, așteptând ca viața să se întâmple, iar ei să o pună pe hârtie.
Citeste mai multîn revista 22, 9 mai 2023
Cartea lui Codruț Constantinescu nu e doar o carte de amintiri de călătorie. Scriam despre volumul precedent, Pedalând prin viață, că autorul îmbină observarea corectă, lucidă asupra a ceea ce vede cu spiritul său fundamental optimist, senin și că una dintre calitățile lui majore este onestitatea. Citindu-l, auzi un om care spune exact ce simte și ce crede, și care, în plus, are umor și capacitatea de a fi autoironic. El se documentează temeinic înainte de a pleca undeva, fiind istoric de formație este mereu interesat de trecutul acelui loc, despre care îi dă cititorului date importante, fără a exagera sau a cădea în pedanterie, și pentru a nu lăsa pe seama memoriei ceea ce va trăi, ține un fel de jurnal în care notează totul. Mai mult decât fotografiile, care de altfel lipsesc din volum, aceste notații „la cald” îl ajută să capteze cel mai fidel ceea ce trăiește.
Citeste mai multîn Suplimentul de cultură, nr. 811, 8 mai 2023
Textul romanului e invadat în bună măsură de ceea ce Fritz Senn a numit shortmind (prin analogie cu shorthand, prescurtare sau stenografie), o continuă ebuliție fragmentară a expresiilor gândului, în forme primare, adesea negramaticale sau „incorecte”, aparent incoerente, dezordonate: nu un flux al conștiinței așadar, ci o conștiință în nenumărate scurtcircuitări frisonante și în lacune mai dificil ori mai ușor de ghicit. O tentație a traducătorului poate fi să suplinească acolo unde textul e lacunar (chiar și adăugarea unui pronume, a unei prepoziții, a unui verb poate avea acest rol) și să calmeze scriitura uneori convulsivă.
Citeste mai multîn revista Orizont, nr. 5, mai 2023
Există, așa cum s-a spus, „mari corespondențe”, schimbul epistolar dintre scriitori se află mereu în spațiul literaturii. Un roman epistolar se înscrie între aceste „mari corespondențe”, cum le-a numit Livius Ciocârlie. Cu inteligența și cu suportul intuiției sale critice, I. Negoițescu a observat că, dincolo de interesul documentar al corespendenței dintre el și Radu Stanca, aceasta „apare, în linii mari, pe plan beletristic, ca un adevărat roman în scrisori”. Sub titlul Un roman epistolar (1978), criticul a publicat corespondența, interesat mai mult de caracterul romanesc al epistolelor decât de integralitatea lor.
Citeste mai multnr. 1156, 5 mai 2023
Dragostea în vremea urii. Cronica unui sentiment. 1929-1939 păstrează aceeași structură caleidoscopică ca și 1913…, același stil fragmentar, în care sunt amestecate referințe istorice, elemente biografice și trimiteri subtile la moravurile epocii. Cronologia primează și aici, atâta doar că de data aceasta autorul urmărește decada 1929-1939, cu aceeași propensiune către spațiul german. Personajele sale sunt nume ilustre, superstaruri ale epocii, care au influențat scena culturală și artistică a acelei perioade: Thomas Mann, Marlene Dietrich, Walter Benjamin, Bertold Brecht, Erich Maria Remarque, Leni Rifenstahl, Alma Mahler, Ernst Junger sau Kurt Weill, lucru care nu îl împiedică totuși să îi strecoare printre paginile cărții pe Scott Fitzgerald și soția sa, Zelda, pe Henry Miller și Anaïs Nin, pe Sartre și Simone de Beauvoir.
Citeste mai multpe catavencii.ro, 5 mai 2023
Doamna Liiceanu are nas de detectiv și o curiozitate mereu în acțiune, încât își construiește subiectele cam în felul povestirilor doctorului Watson despre anchetele prietenului său Sherlock Holmes. Știe ce urmează să se întâmple, fiindcă ceea ce povestește deja s-a petrecut pentru el, așa că relatează tacticos, urmând firul faptelor, și teoretizează scurt și la obiect, pe limba omului obișnuit. Sub umbrela Dinastiilor dulci se află mari afaceri cu dulciuri, dar și cu parfumuri ori cu rochii sau cu biscuiți. Toate acestea au început ca mici afaceri ale unor familii care au devenit brand-uri celebre în lumea întreagă (…) despre care a căror soartă scrie fermecător, dar și aplicat la psihologia de familie Aurora Liiceanu.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1156, 4 mai 2023
Există, în paginile lui Mihai Radu, un echilibru perfect între lumină și întuneric, între iubire și deriziune, între lirism și duritate (…) Și, deși nu își propune să fie un roman istoric, ci mai curând o radiografie a relațiilor inter-umane prinse în orizontul imediat al morții, Repetiție pentru o lume mai bună nu este lipsit de o dimensiune istorică, evidentă în traseele biografice sinuoase ale fiecărui personaj în parte.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1156, 4 mai 2023
Textul m-a prins, de la primele pagini, și n-am mai lăsat cartea din mână. Am citit-o cu o patimă adolescentină, pe care o crezusem uitată, și cu o curiozitate crescândă, fiindcă autorul reușește să creeze un personaj credibil, ceea ce constituie nuca tare a biografiilor romanțate, care, de regulă, păcătuiesc prin artificialitate. (…) dincolo de meritele sale punctuale, rămâne o performanță remarcabilă: aceea de a face dintr-un autor peste care s-a cam așternut praful uitării un om viu, în carne și oase.
Citeste mai multîn revista Timpul, nr. 4 (26)/2023
Dincolo de faptul că este un experiment în direcția șarjării unor mecanisme textuale bine cunoscute, excelentul roman al lui Cosmin Perța, Ca să nu se aleagă praful de toate, avându-l în centrul său pe antieroul Samson, este și o foarte bună radiografie a „toxicilor ani ’90 și a luminilor lor fluorescente”, dar și o meditație subtilă pe tema răului și a relelor din care e făcută această viață în care nu ai de ales. Lăsați orice speranță. Punct.
Citeste mai mult