Există, așa cum s-a spus, „mari corespondențe”, schimbul epistolar dintre scriitori se află mereu în spațiul literaturii. Un roman epistolar se înscrie între aceste „mari corespondențe”, cum le-a numit Livius Ciocârlie. Cu inteligența și cu suportul intuiției sale critice, I. Negoițescu a observat că, dincolo de interesul documentar al corespendenței dintre el și Radu Stanca, aceasta „apare, în linii mari, pe plan beletristic, ca un adevărat roman în scrisori”. Sub titlul Un roman epistolar (1978), criticul a publicat corespondența, interesat mai mult de caracterul romanesc al epistolelor decât de integralitatea lor.
