Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
în revista Orizont
Brauner. Pictorul clarvăzător este o minuțioasă „biografie romanțată”, în care Valentina Iancu, specialistă în istoria artei și teoria imaginii, propune un portret bio-cultural al lui Victor Brauner. Autoarea topește în carte un întreg arsenal de teme, motive și elemente de istorie culturală: familia evreiască, înclinația spre spiritism, climatul istoric agitat din prima jumătate a secolului al XX-lea și atmosfera din atelierele și saloanele pariziene unde a clocotit spiritul avangardist.
Citeste mai multpe citestema.ro
După absolvirea Facultății de Filosofie în 2005, timp de foarte mulți ani nu am fost cel mai avid cititor. Viața în nerozia ei m-a purtat pe tot felul de căi, iar eu le-am urmat. Dar la un moment dat s-a petrecut o tranziție. M-am întors la lectură. Cred că acest volum este atât o reflecție asupra acestei recuperări cât și asupra relevanței cărților în viața unui scriitor. În fine, al treilea răspuns este unul mai filosofic și ca orice recurs la filosofie el ia forma unei interogații. „Cărțile” este o întrebare asupra rostului cărții, în special, și al culturii, în general, asupra valorii creației în viața umană. Dar, ca orice interogație filosofică volumul nu-și asumă neapărat și o soluție, ci mai degrabă invită la dezbatere.
Citeste mai multîn Cațavencii
Scris în timpul pandemiei, Orașul și zidurile sale incerte e un roman fantastic cap-coadă; un răspuns, dacă vreți, dat izolării din anii pandemiei, dar și o încercare de a conviețui cu moartea și cu tragediile provocate de ea printre supraviețuitori. Nu vă speriați, Murakami, căruia îi plac Truman Capote și Salinger, nu e scriitorul care să emită lozinci și să ofere rețete de supraviețuire în vremuri de restriște. În noul său roman, acest extraordinar de talentat japonez construiește o lume a sa, un oraș imaginar din care au dispărut epidemiile, unde în afară de oameni nu mai trăiesc decât inorogii și unde visele se păstrează o dată pentru totdeauna. Murakami inventează acum și un oraș japonez de provincie, echivalentul de până la un punct al orașului său imaginar. Aici, oamenii trăiesc și după moarte, nu toți, firește, la fel cum nu toți cei rămași în viață au darul de a-i vedea pe acești supraviețuitori fantomatici.
Citeste mai multîn Sociologie Românească, vol. 22/2024
Lucrarea lui M. Turda ne invită să privim analitic cauzele interne care au dus la Holocaust. De asemenea, arată cum concepția unei societăți eugenice nu a murit odată cu Holocaustul, ci a continuat în timpul comunismului prin politica pronatalistă, pusă în practică sub forma unei „eugenii nerasiste”. Este o lucrare care contribuie nu doar la cunoașterea unor personalități culturale din perioada interbelică care au avut idei și propuneri eugenice, ci și la justiția socială, la reconcilierea cu trecutul istoric. Nu o reconciliere prin care închidem ochii și spunem „a fost”, fără să înțelegem cum s-au putut întâmpla acele fapte abominabile, ci una care, în lumina faptului că am înțeles, ne îndeamnă să privim cu atenție și critic prezentul.
Citeste mai multpe molodva.revistatimpul.ro
La acest roman-frescă despre postcomunismul românesc am lucrat foarte, foarte mult; de data asta era vorba de personaje urmărite de la începutul până la sfârșitul romanului meu. Romanul se încheie cu izbucnirea războiului din Ucraina. Nu e un roman doar despre România, este și despre Republica Moldova, și despre Rusia, și despre Ucraina, și despre Statele Unite ale Americii, și despre Comunitatea Europeană. Deci, da, este și un roman politic, chiar dacă nu este doar așa ceva. Există o dimensiune politică sau chiar politologică pe care romanul meu o are. Cine e personajul principal în roman? Sunt mai multe, doar de aceea se numește Regii gunoaielor. Sunt mai mulți regi ai gunoaielor și toți sunt personaje principale. Unii sunt regi ai gunoaielor de facto, adică răspund chiar de colectarea gunoaielor din România, iar alții sunt regi ai gunoaielor simbolic vorbind. Politic vorbind, social vorbind. Prin urmare, sunt foarte mulți regi ai gunoaielor în romanul meu și multe personaje.
Citeste mai multpe scena9.ro
La nivelul cel mai basic, scrierea acestei chestii a fost felul meu de a-mi trăi doliul după moartea tatălui nostru (tocmai se fac cinci ani), iar de la Greene am împrumutat niște coordonate creștine (Greene fiind un foarte interesant contributor de secol XX la o tradiție a tragismului creștin) de care, deși sunt ateu, aveam nevoie. Apoi, vorbești de faptul că nu povestesc cronologic, ci fac du-te-vino în timp: încep în ’95, apoi mă duc în ’91, apoi plonjez adânc în trecut, dar presar tot timpul flash-uri anticipative etc. Asta vine de la Greene, din Sfârșitul unei iubiri. Imit tehnica lui. Pe de altă parte, forma asta radicală de montaj constând în juxtapunerea a două corpusuri complet diferite de materiale, de documente, pe baza a tot felul de corespondențe, analogii și rime, unele evidente, altele obscure, este ceva ce Greene nu practică niciodată. Inspirația pentru asta îmi vine din alte părți: din literatura unui Radu Cosașu, din cinema-ul unui Radu Jude...
Citeste mai multpe lapunkt.ro
Jurnal de zile şi de cărţi, de frământări şi de visare, jurnalul lui Radu Vancu este, în ceea ce are mai intens, un vibrant discurs despre literatură şi despre frumuseţe. Lectura sa modelează inimi şi priviri, iar dublul fantasmastic al omului de carne şi de oase se iveşte din rama textului, ca o presimţire de vânt.
Citeste mai multpe nottara.ro
Stela parcurge un drum pe care îl parcurge oricare dintre noi în societatea actuală: cel al conștientizării faptului că anumite teme pe care le credeam departe de interesul nostru au un impact enorm la un moment dat în propria existență. Unii realizează mai devreme, alții mai târziu. De fapt, fiecare dintre personajele feminine se află într-un moment de criză existențială sau într-un moment al luării unor decizii, iar Stela recunoaște propriile întrebări, frustrări, neliniști. E ca un joc de oglinzi, în care diferitele figuri caută imaginea perfectă a femeii soție, mamă, prietenă, ființă socială, încercând să lupte cu stereotipurile și prejudecățile din jur.
Citeste mai multpe omiedesemne.ro
Mă voi rezuma să spun doar că în timpul lecturii am avut două zvâcniri emoționale: boala lui Horia-Roman Patapievici și accidentul în care au fost implicați Cami & Sebastian. Instinctul a fost de a pune mâna pe telefon și de a-l întreba pe Radu dacă sunt toți ok. Asta poate face, în fond, literatura, indiferent dacă e vorba de realitate sau de ficțiune: te vrăjește, te seduce, te adoarme și te transportă într-un fel de vis pe care-l trăiești aievea. Iar când te trezești ești tot aici, dar nu mai ești la fel, substanța ființei tale e schimbată, fiindcă rămâi definitiv în două lumi, cea a literaturii și cea reală. Nu de puține ori însă cele două se confundă și îți dau senzația că încă te afli acolo, în momentul întâmplării, al mărturisirii și al climaxului emoțional.
Citeste mai multpe romania-actualitati.ro
Subiectul acestei cărți este unul special - fie și numai pentru că specialiștii lui au invariabilul obicei de amuți pentru totdeauna imediat ce l-au experimentat. Încăpățânați, ei nu mai vor să scrie nimic despre el, nu mai comunică deloc, iar la întrebările auditoriului anxios strâns în jurul lor răspund prin aceeași țeapănă, liniară, neperturbată tăcere. Dar dacă reușim să îl tratăm ca pe un „subiect viu” - cum face și Octavian Buda, autorul cărții - lucrurile se schimbă. Viața se ocupă cu urmele acestui criminal în serie niciodată prins care e moartea. Îi face profilul. Încearcă să îi stabilească obiceiurile de acțiune. Vrea să prevadă și chiar să zădărnicească următoarea lovitură. Poate că uneori - rareori - reușește, dar doar pe moment. Pentru că subiectul este și nesfârșit, înnoit cu fiecare act numit naștere, de parc-ar exista o presiune pe moarte care ajunge să nu mai prididească cu atâta treabă.
Citeste mai mult