pe blog.carturesti.ro
Volumul multipremiat este echivalentul unei jucării, dacă, ca adulți, ne-am mai permite să ne jucăm. Combină postmodern, ludic, într-un limbaj inundat de jargonul navigatorilor, ficțiunea istorică cu romanul de aventură și metaficțiunea. Pleacă din același port literar al corabiei Speranța din Toate pânzele sus, pe la 1835, și debarcă în Constanța zilelor noastre, explorând teme precum identitatea națională, exilul și întoarcerea acasă.
Citeste mai multîn Suplimentul de cultură, nr. 872
În romanul Vârsta fragilă, scriitura Donatelei Di Pietrantonio este simplă, fluidă, aparent rece, crescând astfel gradul de verosimilitate și empatia cititorului acestei povești în care se împletesc dureri înăbușite, frici, tăceri vinovate, dorințe neexprimate, căderi, pierderi și dificultatea propriei deveniri, posibilă totuși.
Citeste mai multîn Cațavencii
Amestecând lucruri știute și povești uitate sau evitate diplomatic, această istorie a granițelor lumii e de o ingeniozitate de multe ori scăpărătoare. Aici descoperi cât de utile pot fi ironia și umorul absurd în reevaluarea trecutului și în cercetarea nisipurilor mișcătoare ale prezentului.
Citeste mai multîn dialog cu Jovi ENE pe filme-carti.ro
La început, mi-am dorit doar să povestesc tragedia acestei familii Mladic, pentru că mi s-a părut foarte puternic apropiată de tragedia greacă, mi s-a părut un conflict foarte puternic datorită faptului că toate indiciile duc la ideea că actul fetei a avut cauzalitate comportamentul tatălui și ceea ce făcea tatăl. Credeam că în câteva luni o să scriu o nuvelă. Dar din cauză că am înțeles destul de repede că această tragedie personală nu avea cum să fie dezlegată, desprinsă de tragedia colectivă, că trebuia să mă documentez și să caut informațiile cu mult timp înainte, cu sute de ani chiar, astfel încât să înțeleg ceea ce se întâmplă acolo și să înțeleg tragedia colectivă din Iugoslavia. Și am tras concluzia foarte fermă că se putea înțelege ceea ce i s-a întâmplat Anei doar înțelegând trecutul acelei țări și tot ce se întâmplase de-a lungul istoriei. De aceea, am creat, am inventat această structură, care alternează capitolele despre Ana cu galeriile eroilor, care sunt povestite de o voce ironică a unui personaj care intervine el însuși în poveste, acest Danilo Papo.
Citeste mai multpe cronicilerai.blogspot.ro
Ceea ce mi-a atras atenția la aceste două eseuri este tonul ferm, bătăios, legalist, care răzbate din fiecare paragraf. Ceea ce mă face să cred că N. Steinhardt, și dacă nu s-ar fi convertit la creștinism, ar fi devenit cu siguranță un iudeu înflăcărat, care să lupte pentru religia sa și pentru renașterea cultului iudaic din România, indiferent de vicisitudinile istoriei. Este cea mai bună dovadă a faptului că el a fost dintotdeuna un homo religiosum în cel mai adevărat sens al expresiei, că avea fiorul mistic în sânge.
Citeste mai multpe scena9.ro
Gorzo e un critic de film afurisit, dar în cartea asta, un memoir, își construiește poziția cea mai vulnerabilă pe care s-a situat vreodată. E simultan o carte despre biografia contorsionată a tatălui său și o autobiografie care reflectează asupra umbrelor lăsate de acesta; dar și un eseu foarte personal asupra romanelor lui Graham Greene. Nu e o scriere motivațională, e tot ce poate fi mai anti-. E o carte melancolică și profundă, care lucrează cu emoții complexe, o carte cum nu am mai găsit în literatura română. Nu în ultimul rând, e de o actualitate pe care nu o presimțisem la adevăratele proporții în urmă cu câteva luni, când am citit-o prima dată.
Citeste mai multîn Dilema, nr. 40
Opera lui Steinhardt, pentru a conchide, nu a fost nicicând mai vie. Numeroase grile de lectură, dintre cele mai diverse (juridică, psihologică, istorico-literară, estetică, ideologică, filosofică, sociologică, genologică etc.), îşi provoacă şi îndeamnă cititorii ori cercetătorii, de-a lungul celor 22 de volume ale integralei.
Citeste mai multîn Dilema, nr. 40
Nu doar sfaturile practice despre cum trebuie să supravieţuiască un deţinut anchetelor politice ale organului represiv, truvabile în Jurnalul fericirii, ci întreaga carte – faptul că ea există – reprezintă un triumf în sine, o mărturie – poate singura de acest gen – ca o răzbunare a destinului membrilor lotului „Noica – Pillat”, pe care regimul nu doar că îi întemniţează pe nedrept, ci şi caută a-i reduce la tăcere, odată cu graţierea generală din 1964.
Citeste mai multîn Suplimentul de cultură, nr. 871
Excelent tradus din limba engleză de Ioana Filat, romanul Julia transformă, așa cum observă publicația The Sunday Times, distopia lui Orwell într-o „relectură esențială”. Marea Britanie își pierde granițele în interiorul Oceaniei, o lume distopică în care ura e forța absolută ce alimentează bunul mers al Partidului condus de Fratele cel Mare. Iubita lui Winston Smith este cea care, de data aceasta, repovestește distopia orwelliană într-o cheie cu accente feministe. Angajată ca mecanic la departamentul Ficțiune din Ministerul Adevărului, Julia Worthing trăiește fiecare clipă angrenată în mecanismul de partid, ancorată în slogane și credințe care se dovedesc, în scurt timp, paradoxale.
Citeste mai multîn Suplimentul de cultură, nr. 871
A fost o cercetare masivă și practic, timp de trei ani, am trăit înăuntrul acestui roman, așa că nu aș putea numi o sursă și numai una. Și totuși, există o sursă care a declanșat scrierea acestui roman. A fost un articol pe care l-am citit în Time acum mulți ani. În acest articol se povestea despre sinuciderea Anei Mladić și despre circumstanțele ei de familie: cine era tatăl ei, ce se întâmplase în perioada respectivă. Acesta este articolul declanșator, m-a impresionat atât de mult, încât am devenit obsedată de Ana Mladić. Am vrut să știu ce i se întâmplase. Și, după mai mulți ani, iată că am scris cartea. Dar acel articol din Time a fost punctul de plecare.
Citeste mai mult