Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
în Observator cultural, nr. 1239
Despre ce este vorba? Este vorba de refacerea unei (alte) bune bucăți din viața autorului – care este naratorul principal –, ce aglutinează întâmplări și evenimente din spațiul basarabeano-moldovenesc-european de pe cele două maluri/valuri/zaruri ale Prutului. Multiple secvențe de istorie mică – viața cotidiană în comunism și mai ales în imediatul postcomunism ce au urmat – se intersectează cu istoria mare. Sumedenie de istorii/povești reale în marea lor majoritate sunt relatate cu ironie și umor, nefericirile tuturor – muți altminteri – se coagulează într-o bucurie de moment. Individuală. Colectivă. Acasă – la țară sau la bloc –, la căminul studențesc – unul dintre toposurile importante –, pe drumurile multe – cu trenul sau mijloace auto – care și ele adună bagaje și marfă de contrabandă. În estul Europei nu se stă degeaba. Rezultatul este devastator. Absurd și ireal pe alocuri. Fete și băieți, tineri și bătrâni, o lume halucinantă. Și totuși. Iar și mereu, viața merge înainte. Cu alimente și băuturi contrafăcute, cu bișniță și fel de fel de încălcări ale legii, cu vameși ruși și români, ai lor și ai noștri, disponibilizările care au modelat o altă realitate, pentru o umanitate care supraviețuiește oricum. Orice s-ar întâmpla. Se trăiește.
Citeste mai multîn Revista Epithet
Mi-au plăcut descrierile locurilor – străzi, colțuri de oraș – autorul are ochi pentru detaliul semnificativ din ceea ce ne înconjoară și reușește să redea personalitatea unui spațiu. Recomand cartea ca pe un roman pe alocuri polițist, pe alocuri istoric, pentru incursiunea pe care ne-o oferă într-o perioadă destul de puțin valorificată în literatură.
Citeste mai multîn revista Familia
George Cornilă introduce destul de abil, încă de la începutul cărții, nesiguranța asupra veridicității întâmplărilor – motiv pentru care îmi permit și eu să elaborez asupra acestui fapt, fără a mă teme că voi strica plăcerea descoperirii –, astfel încât, în permanență, vei avea și tu, ca cititor, alături de povestitor, o senzație de incertitudine asupra poveștii. Pentru că protagonistul, scriitor și traducător, confundă unele episoade scrise sau traduse de el cu întâmplările pe care le-a trăit efectiv. Și exact din această nesiguranță, combinată cu o puternică frustrare că nu poate dovedi că ceea ce-și amintește e real, își trage personajul narator tragismul.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1239
Insula copacilor dispăruţi a bine-cunoscutei scriitoare Elif Shafak este o carte despre rădăcini, comunităţi dezbinate şi destin. (…) Naraţiunea înaintează cu un du-te-vino între trecut şi prezent, cu poveşti încrucişate. Una dintre vocile naratoare îi aparţine smochiniţei, care spune ce a văzut şi face reflecţii despre oameni şi plante, despre felul în care universul uman şi cel al plantelor se împletesc, despre graniţe şi trecerea lor în căutarea unei lumi mai bune, despre lumea în care trăim, despre regulile care ordonează şi ritmează viaţa oamenilor de pe insula Cipru.
Citeste mai multpe blog.sanziana.ro
E dificil să-ţi faci o părere despre Steinbeck citind un singur volum. Este ceva al lui care leagă tot ce a scris, o ambianţă, o senzaţie cu care rămâi şi care îţi spune că tot ce citeşti şi trăieşti se desfăşoară cumva în acelaşi spaţiu, de parcă fiecare carte e o altă poveste care începe cu „între timp…”. Însă, dincolo de asta, să-l citeşti pe Steinbeck e o experienţă surprinzătoare de fiecare dată. Indiferent că e vorba despre Șoareci și oameni, La răsărit de Eden, Fructele mâniei sau Iarna vrajbei noastre, povestea se petrece în acelaşi spaţiu nedefinit, negeografic, dar recognoscibil, spaţiul trasat de Steinbeck prin literatura universală sau prin sine însuşi.
Citeste mai multpe citestema.ro
Delphine de Vigan este o voce literară de neratat și o prezență stilistică excelentă pentru portofoliul unui adevărat cititor de cursă lungă. Am ferma convingere că reușește să transpună tristețea, disperarea și durerea în imagini textuale memorabile și să ne apropie mai mult de propriile noastre resurse emoționale unde cine știe ce ne așteaptă.
Citeste mai multpe carturesti.ro
Și de această dată, așa cum ne-a obișnuit, Harari reușește să ridice câteva întrebări și subiecte care îndeamnă la reflecție. O temă precum inteligența artificială, însoțită de întrebarea „Dacă noi, Sapiens, suntem atât de înțelepți, de ce ne auto-distrugem?” nu pot decât să suscite interesul cititorilor preocupați de lumea în care trăim și de viitorul către care ne îndreptăm. (…) Toate aceste aspecte transformă Nexus într-o lectură pe cât de actuală, pe atât de utilă pentru înțelegerea mecanismelor prin care informația devine armă și instrument de propagandă și manipulare.
Citeste mai multpe lapunkt.ro
Printr-o structură extrem de minuțios creată, cititorul este permanent chemat să confirme sau să infirme identificarea naratorului cu personajul Smurov, Nabokov creând în Ochiul o narațiune plină de suspans, în ceea ce el numește a fi un fel de experiment post-existențial. Naratorul, prin vocea personajului Smurov, cu care, da, se confundă, se plânge de o conștiință de sine mistuitoare, de care ar vrea să scape şi care îl face deosebit de ceilalţi. O idee existențialistă, cu accente expresioniste, conform căreia numai conștiințele lucide, superioare sunt capabile de astfel de lucidități în fața condiției umane lipsite de sens.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1239
Cea de-a doua carte de nonficțiune pe care vreau să o recomand este cu totul specială, atât prin forma sa literară, cât și prin privirea diferită pe care o oferă asupra istoriei recente, totul având miza personală, apăsătoare a înțelegerii vieții unui tată dispărut. În Ce am învățat de la Graham Greene. O istorie de familie, criticul de film Andrei Gorzo scrie povestea familiei sale din perspectiva tatălui, medicul Dan Gorzo, dispărut dintre noi în 2019. Sunt multe trăsături care individualizează această carte, dincolo de convenția unui memoir tradițional. (…) Chiar dacă în această istorie de familie este bazată pe materialul biografiei, tipic nonficțiunii, construcția cărții lui Gorzo trădează la fiecare pagină o intensă activitate fabulatorie. Biografia este sublimată de accesarea constantă a unui regim literar caracteristic ficțiunii. Nu am nici o îndoială că ceea ce face Andrei Gorzo este o literatură docu-ficțională de mare anvergură.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1239
O cheie de lectură pentru ceea ce trăim astăzi la nivel politic este întoarcerea la o privire nouăzecistă asupra realității, care preia o parte din înverșunarea și intransigența resentimentară a acelor ani. Din acest punct de vedere, Generația canibală a lui Vasile Ernu mi se pare o lectură necesară pentru înțelegerea realităților politice din 2024. Decupajul pe care îl face anilor 1990 apelează la convenția biografiei, dar ceea ce irupe din paginile scrise de Ernu sunt tocmai acele fragmente care pun în intrigă Istoria cu majusculă și modul în care aceasta strivește viețile individuale, modul în care aceasta spulberă marile speranțe ale tinerilor care deschideau ochii spre societatea capitalismului sălbatic de după 1990.
Citeste mai mult