în Matca literară
După standardele mele, am scris Crossroads foarte încet, o pagină pe zi, pentru că fiecare frază era inventată, personajele sunt inventate din cap până-n picioare. Nu știam ce anume o să gândească sau o să facă niciunul dintre personaje. Încercam ceva, apoi îmi dădeam seama că nu e bine, așa că încercam altceva. Reciteam fraza, apoi îmi spuneam: „Da, sună bine. În regulă. Să trecem la următoarea frază.” Scrisul este un meșteșug în același mod în care este și tâmplăria. Încerci să asamblezi ceva cu foarte, foarte mare atenție.
Citeste mai multpe matcaliterara.ro
La gunoi, volumul despre care scriu aici, e împărțit schematic în două teme, ambele funcționând sub semnul trăitului de care vorbeam mai sus: prima temă e a relației cu mama și se prelungește la final în doliu, a doua e o temă recurentă care leagă consumul de droguri și alcoolismul de un soi de destin de damnat al personajului narator. În secțiunea centrală, cea legată de droguri, avem un soi de mini-bildungsroman a cărui apoteoză e abstinența, stare la care personajul nostru ajunge prin boală, dar și printr-un fel de iluminare care vine treptat și se instalează ca o permanență în spirit.
Citeste mai multîn România literară, nr. 37/2024
Deși este un volum la temperatura camerei, care intră într-un tipar specific pentru direcțiile adoptate de către Sociu, acesta din urmă reușește și în acest caz să-și păstreze un tonus inconfundabil, oferind câteva mostre de text ce merită atenție deplină.
Citeste mai multpe nesemnate.ro
Textele au un ritm bun, iar reușita o asigură întretăierea de planuri și dimensiuni/stări/atitudini: ironia, umorul, misterul, incompatibilitatea, însingurarea, resemnarea, duioșia, dezamăgirea. Iulia Gherasim e un autor matur, nu urmărește să obțină efecte gratuite, deși construiește minuțios, nu prea lasă nimic la voia întâmplării. Îi ies (mult) mai bine prozele la persoana întâi, acolo autoarea e mai rapidă și mai cool, un coolness dat de detașarea ironică de sine (avem realism, confesiune și voce narativă cu o perspectivă smart, cu observații inteligente).
Citeste mai multpe agentiadecarte.ro
Atâta vă spun: e cea mai frumoasă carte a lui Bogdan Răileanu. Frumoasă, adică: bine scrisă, mizantroapă, fină, clară și întunecoasă. Pornind de la titlul povestirii, am tras concluzia, alături de autor, că e tare Dostoievski, cum altfel?, dar viața se întinde mult mai departe, până și-n gaură de șarpe.
Citeste mai multpe agentiadecarte.ro
Scriitura lui Kazuo Ishiguro se remarcă prin claritate, subtilitate și capacitatea de a evoca răspunsuri emoționale profunde fără a recurge la un limbaj vădit sentimental. Narațiunea la persoana întâi oferă o perspectivă intimă asupra evenimentelor și le permite cititorilor să se conecteze la gândurile și sentimentele lui Kathy. Tonul reflexiv al narațiunii îi invită pe cititori să mediteze la semnificația trecutului și la natura efemeră a vieții. Limbajul său este elegant, dar surprinzător de simplu. Ishiguro nu recurge la descrieri elaborate. Simplitatea prozei sale permite complexității emoționale și filosofice să apară treptat, fără a copleși cititorul cu explicații sau descrieri excesive.
Citeste mai multîn revista 22
Inima gânditoare. Despre Israel și Palestina e volumul care include 11 texte de referință – cele mai multe, articole publicate în ziare (Haaretz, în primul rând), dar și transcrierea a două discursuri extraordinare ținute în campusuri universitare de renume – despre, mai ales, istoria fierbinte, la zi, din zona Israel-Palestina. Intervalul de timp pe care îl acoperă aceste 11 documente de istorie și memorie recentissimă este 2017-2024, cu un focus evident (mai mult de jumătate dintre texte incluse în carte) pe ceea ce s-a întâmplat în Israel și în vecinătățile acestui stat în 2023.
Citeste mai multpe alecart.ro
Romanul scris de Clara Usón, Fiica Estului, (…) inspirat fiind din realitatea cruntă, sângeroasă a destrămării fostei Iugoslavii, respectiv, a războiului sârbo-croat și a celui sârbo-bosniac, desfășurat la începutul anilor nouăzeci. Usón îmbină documentarea riguroasă cu ficțiunea, conturând destinul Anei Mladic, aflată între condiția de tânăra inteligentă, studentă la facultatea de medicină, ce visează să-și trateze și să-și ajute compatrioții și aceea de fiică a generalului Ratko Mladic, cunoscut de toată lumea ca un temut criminal de război.
Citeste mai multîn Suplimentul de cultură, nr. 861
Un volum cum este Am reușit să rămân eu însămi salvează mult din ceea ce putem numi generic memorie colectivă, pentru că de la un punct încolo nu mai este vorba doar de scriitoarea Ileana Mălăncioiu – viața și activitatea literară, așa cum au fost –, ci și de contextul sociopolitic. Citind interviurile îți readuci aminte (sau afli, dacă ești tânăr) de multe evenimente sociale și politice pierdute de multă vreme în groapa istoriei. (…) Am reușit să rămân eu însămi – un portret pe cât de autentic, pe atât de singular în literatura română contemporană.
Citeste mai multîn Suplimentul de cultură, nr. 861
Analiza lui Oksanen dezvăluie modul în care, sub Putin, genocidul și misoginia sunt indisolubil legate și urmările nebănuite pe care le-a avut și continuă să le aibă la scară istorică această strategie deloc întâmplătoare, dar din păcate minimalizată. Oksanen analizează, pornind de la războiul din Ucraina – unde violența sexuală este parte integrantă a genocidului comis de ruși împotriva ucrainenilor –, motivele pentru care Moscova continuă să traumatizeze și să reducă la tăcere femeile, atât în propria țară, cât și în altă parte. Violența sexuală se dovedește a fi un element indisolubil al politicii bazate pe dominație: „În politica internă, misoginismul este un instrument folosit de Kremlin pentru a împiedica ascensiunea la putere a femeilor. În politica internațională, este un instrument al imperialismului”.
Citeste mai mult