Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
în România literară, nr. 39-40/2024
Ca în proza caracterizată ca minimalistă din ultimele decenii, proza lui Bogdan Răileanu, ca și a altor colegi de generație, mizează pe puterea subtextului, a fragmentarismului, a aluziei care se substituie comunicării directe. Adeseori, textele tind să fie dense și poetice, concentrându-se pe nuanțele și sunetele cuvintelor la fel de mult ca pe sensurile lor. Acest lucru contribuie la crearea unei texturi narative care este atât vizuală, cât și auditivă. Un aer „de Charles Bukowski” plutește peste proza lui Bogdan Răileanu, fără să o influențeze decisiv.
Citeste mai multîn România literară, nr. 38/2024
Experiența de romancier al lui Tudor Ganea îl face să evite parcursul liniar al unui roman-confesiune-biografie, cum sunt multe pe piață, în primul rând, bulversând cronologia, ordinea tipică pentru un bildungsroman, un roman al formării în cheie (auto)biografistă cu un tânăr care parcurge niște etape ale devenirii. Las la o parte că sensul acestei deveniri nu este nici pe deplin ascendent, „formativ”, iar parcursul obstaculat sugerează mai degrabă un eșec, iar personajul pare a fi un looser sau cel puțin unul care are această mentalitate. Însă aceasta este mai degrabă o strategie narativă de rupere a liniarității (…)
Citeste mai multîn revista Apostrof, nr. 9 (412)/2024
Romanul lui Varujan Vosganian, cu aspect de depoziţie-confesiune, este documentul alert al unei memorii individuale şi colective prin care se derulează un fragment esenţial al istoriei, prin imagini de prim-plan, proiecţii de fundal, flash-backuri ce fixează fluxul unei naraţiuni dinamice, atentă la detalii în aparenţă banale, dar revelatoare, cât şi la portretul de ansamblu al acestei zile esenţiale şi tragice. De fapt, Dublu autoportret. Memoria unei zile are câte ceva dintr-un jurnal sau dintr-o autobiografie, este şi nu este un roman al revoluţiei, după cum are şi accente de reportaj. Cu siguranţă, însă, este o mărturie şi o mărturisire puternică, a unui protagonist care caută adevărul, care are vocaţia adevărului, surprinzând, în succesiuni alerte de imagini filmice, istoria unei zile şi profilul unui destin colectiv aflat la răscruce, căci, scrie autorul, „când ai văzut, nu povesteşti, ci mărturiseşti”.
Citeste mai multîn revista Orizont, nr. 9
Experiența pe care ne-o oferă Adrian Papahagi este, din multe puncte de vedere, o revelație. Seria este rezultatul unei exegeze complete și unei expertize care îmbină studiile literare cu cele istorice, filosofice și filologice. Explorarea textului se face întotdeauna la prima mână, ceea ce sporește originalitatea și creativitatea interpretărilor. Dar, în același timp, Papahagi este un orator convingător și un povestitor foarte talentat, care poate ține publicul cu sufletul la gură, căci interpretările sale nu își propun să facă paradă, ci să facă ordine chiar și – uneori, curajos, mai ales – acolo unde marea literatură de specialitate a lăsat întrebări fără răspuns și dileme pe jumătate nedeslușite. Suplețea scrisului, spontaneitatea și naturalețea, totuși, elegantă, fac ca această serie să iasă net în evidență în peisajul intelectual românesc de azi.
Citeste mai multpe lapunkt.ro
Ei bine, Sofia Oksanen – în De două ori în același râu e: la fel și altceva. La fel de puternică în scriitura sa și altceva – în sensul în care fiecare pagină a acestei cărți e dovada unui angajament etic cât se poate de just și de ferm. Există un accelerator pentru această carte și pentru mizele pe care le pune aceasta în joc – subtilul volumului îl indică de altfel: Războiul lui Putin împotriva femeilor. Acceleratorul este, desigur, invadarea Ucrainei de către trupele rusești în 2022.
Citeste mai multpe bookhub.ro
Toate povestirile sunt reale. Sunt despre dezamăgiri. Despre cum am dezamăgit și despre cum am fost dezamăgit. Sunt încercări de a închide răni vechi. Pe alocuri, urzeala poveștilor s-a mai bătut, s-a mai rărit, iar scriitorul a intervenit discret, minimal, cu migala unui restaurator. Nu sunt o persoană cu o imaginație foarte bogată. În lipsa amintirilor, mi-ar fi fost foarte dificil să descriu cele mai multe întâmplări din carte.
Citeste mai multpe ciobanuldeazi.home.blog
Mi-a plăcut adaptarea, și chiar dacă eu nu am citit originalul ca să pot face o comparație pertinentă, am regăsit un șir fluid de întâmplări și replici. Nu am simțit vreo stângăcie din partea lui Fred Fordham, în niciun punct, astfel că pentru câteva ore am privit cu amărăciune înspre lumea anilor ’30, când rasismul avea o forță covârșitoare. Bine, rasismul nu a dispărut niciodată, dar ce se întâmpla în urmă cu o sută de ani în America este de o intensitate tulburătoare. O astfel de carte aduce la lumină prejudecățile și încearcă să schimbe puțin mentalitatea oamenilor, că doar toți suntem la fel și ar trebui să fim tratați ca egali. Recomand adaptarea grafică tinerilor, este o bună modalitate de a cunoaște povestea celebră a lui Harper Lee, dar și adulților, aceștia putând (re)descoperi o mică parte din istoria Americii moderne.
Citeste mai multBlogul unei cititoare de cursă lungă, pe Facebook
Un volum ce adună mai multe articole scrise de David Grossman de-a lungul timpului despre conflictul israeliano-palestinian și care îl pune în context (istoric, social, politic) încercând să nu fie părtinitor, ci doar uman.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1226
Sofi Oksanen este o scriitoare a cărei familie s-a refugiat din Estonia ocupată de sovietici și căreia îi pasă de lumea în care trăiește. Nu face doar literatură ca destui alții, ci este și o conștiință a vremurilor în care i-a fost dat să trăiască. Este estoniancă prin naștere și finlandeză prin educație, o voce a conștiinței civice europene. Nu sunt doar vorbe. Ce și despre cine scrie Oksanen nu sunt simplă literatură, ci o profundă luare aminte despre soarta femeilor în această lume în care un autocrat precum Putin își poate permite orice. Și nu se dă în lături de la nimic. Exemplele, multe dintre ele povestiri nonfiction, sunt copleșitoare. Greu de suportat la lectură. De două ori în același râu apare în 2023 și acoperă o arie extrem de sensibilă a lumii contemporane.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1226
Cu un stil elegant şi precis, Papini se deschide ȋn faţa cititorului fără să ascundă sentimentele profunde de care este cuprins. (…) Atunci când ultima speranță este distrusă, când Papini a devenit „un om sfârşit”, şi cititorul nu își mai poate imagina o cale de ieșire din acele chinuri sufletești care, pe parcursul lecturii, au început să-l apese şi pe el, reîntoarcerea la rădăcini şi la ţara maternă se dovedește a fi leacul suprem. „Orice-aș face, sunt un om născut ȋn Toscana, între toscani, între priveliști şi valori toscane, […] înțeleg cerul acesta nespus de frumos chiar şi atunci când e urât.” După atâta suferință şi atâtea contradicții, doar simplitatea peisajului şi atmosfera pământurilor strămoșești pot să pună viaţa ȋn perspectivă şi să ofere liniștea.
Citeste mai mult