Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
în România literară, nr. 1-2/2025
Mircea Mihăieș știe să analizeze raportul dintre text și imagine, felul în care aceasta din urmă conlucrează la edificarea a ceea ce textul prefațează, cu alte cuvinte a felului în care Pratt asemenea unui poet/pictor simbolist încredințează imaginii puterea de sugestie menită să confere aura textului. În fond, imaginea, preponderent alb-negru, este cea care amplifică dimensiu nea onirică a aventurii, îi conferă orizontul de elongație indefinită, mizează pe forța de sugestie a spațiului alb, al desenului descărcat de detalii și de text, aproape o eboșă. Acestă dublă estetică a desenului și a textului constituie o altă miză a lecturii realizate cu rafinament și subtilitate de Mircea Mihăieș.
Citeste mai multîn România literară, nr. 1-2/2025
Jurnal, 1933-2017 rămâne o lectură fascinantă, în egală măsură instructivă și întemeietoare. Fotografia de pe copertă, excelent aleasă, reprezintă foarte bine spiritul diaristului, ce transpare și din aceste pagini scrise cu un vădit talent literar: cordial, afabil, onest, dar cu o rezervă permanentă, care venea din experiență și, de ce nu?, din educația autentic burgheză, de cea mai bună calitate.
Citeste mai multpe depeterasa.ro
Romanul în sine este o călătorie prin ochii menajerei Stela care amintește de Dimineața pierdută a Gabrielei Adameșteanu, dar care nu e deloc o operă a unui epigon: dimpotrivă, Stela este o carte frumoasă și care are o forță intrinsecă minunată.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1241
Vise, Visuri, Orașul, Zidul înalt, oameni reali și umbre așijderea. Evident, și o poveste de dragoste între doi adolescenți, reali-ireali. O lume imaginară, alcătuită din elemente dintre cele mai reale. „Tu ai pe cineva care să te salveze?”, spune o voce ițită ca dintr-un text al lui Beckett. Și ceea ce până în acel moment doar bănuiam. Epidemia de Covid-19 a creat nu doar suferință și victime, ci a oferit și pretextul ca o proză veche, parțial publicată și abandonată câteva decenii, să devină o capodoperă la rescriere. Se întâmplă. Găsim acești anticorpi artistici pentru a rezista. Fie și numai pentru acest roman, Haruki Murakami ar merita Premiul Nobel pentru Literatură.
Citeste mai multpe nesemnate.ro
Ce am învățat de la Graham Greene (Polirom, 2024) e în primul rând o poveste spusă cu pasiune, ceea ce o face să fie o carte frumoasă și emoționantă. Dincolo de asta, cartea (care e greu de încadrat într-un anumit gen) are multiple straturi și mai multe mize, fiind deopotrivă o anchetă personală a lui Andrei, un șir de „interviuri”/consultări cu părinții și sora lui, un eseu, un mic studiu sociologic care tinde spre general pornind de la particular, o radiografie a mai multor epoci, incluzând și o perspectivă critică asupra felului în care a crescut o parte a generației noastre (cea cu rădăcini în mica burghezie), cu un amalgam de împrumuturi, influențe și ecouri din zone literare și de divertisment pro sau anticomuniste.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1241
Totuși, reușita romanului Denisei Ștefan e altoirea, tot mai evidentă pe măsură ce crizele eroinei se acutizează, a unei voci narative care înfățișează dispersia logică, emoțională și discursivă provocată de abuzul de substanțe, construind o perspectivă halucinatorie, care blurează granițele dintre monologul interior și cel exterior, dintre reflecție și dialog, accentuând într-un cadru cu note atroce tragicul rătăcirilor Tinei.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1241
Dans mai degrabă al umbrelor și al fantasmelor, acest roman, scos din sertarul electronic al lui Ovidiu Verdeș la mai bine de 12 ani de la scrierea lui, continuă, în literatura noastră, destinul primelor Muzici și faze, fiind cea mai bună introducere în lumea adolescenților din urmă cu zeci de ani, prin recuperarea în mod exemplar a limbajului, preocupărilor și gândurilor acestora. Tinuț, băiatul inteligent, introspectiv și fin cititor al psihologiilor umane, rămâne un icon pentru segmentul lui de vârstă și sunt convinsă că poate cuceri și influența (și) generația de azi în tot ce înseamnă empatie, spirit ludic și ironie de cea mai bună calitate.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1241
Nu mă dezic de ceea ce am spus în retrospectiva dedicată nonficțiunii anului 2024, Ce am învățat de la Graham Greene. O istorie de familie (Editura Polirom) este cea mai specială carte publicată de un autor român anul trecut. Mozaic de amintiri, aranjarea capitolelor cărții nu respectă cronologia poveștii familiei Gorzo, ci este caracterizată de salturi temporale înainte și înapoi. E un mod eficient de a anunța temele, de a crește tensiunea și de a releva, mai apoi, înțelesurile lor în punctele culminante – fără a oferi răspunsuri definitive, pe care nici autorul nu le deține în totalitate. Pasionat de genurile populare (genre fiction), Andrei Gorzo scrie o carte fermecător de simplă, deși complexă prin mizele și straturile sale, cu un stil direct, inteligent, fără pic de elitism, în care referințele culturale nu inhibă, ci invită să fie descoperite.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1241
Andrei Gorzo scrie o carte de spionaj. Și de autobiografie. Și de critică cinematografică și literară. Și de analiză a tranziției postdecembriste. Ce am învățat de la Graham Greene. O istorie de familie e o încercare de descifrare (non-lineară, cu întoarceri în timp și reveniri) a vieții tatălui, avându-l alături pe Graham Greene, scriitorul britanic de romane polițiste și de spionaj al secolului al XX-lea, care i-a fost the secret sharer în adolescență lui Andrei Gorzo.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1241
Ce am învățat de la Graham Greene (Editura Polirom, 2024) e în primul rând o poveste spusă cu pasiune, ceea ce o face să fie o carte frumoasă, emoționantă și onestă. Cartea lui Andrei Gorzo (care e greu de încadrat într-un anumit gen) are multiple straturi și mai multe mize, fiind deopotrivă o anchetă personală, o confesiune, un șir de „interviuri”/consultări cu părinții și sora, un eseu, un mic studiu sociologic al bulei burgheze, o radiografie a mai multor epoci și contexte, incluzând și o perspectivă critică asupra felului în care a crescut o parte a generației noastre (cea cu rădăcini în mica burghezie), cu un amalgam de împrumuturi, influențe și ecouri din zone literare și de divertisment pro- sau anticomuniste, cu radicalizări sau chestionări multiple și cu interes pentru „misterele cu securiști”.
Citeste mai mult