pe sprelumina.com
În Paradis, Radu Vancu propune o viziune în care cele două dimensiuni: suferința și frumusețea, controlul și iubirea nu sunt opuse, ci sunt trăite împreună, în același loc și în același timp. Paradisul nu e lipsit de durere, după cum Infernul nu exclude mângâierea. Umanul le cuprinde pe amândouă. Exact această simultaneitate devine miza romanului: lumea în care trăim, oricât de distorsionată ar fi, poate fi și loc al salvării, dar numai dacă frumusețea, speranța și memoria nu sunt complet anulate.
Citeste mai multpe citestema.ro
Silex a prins contur de-a lungul anilor – factorul declanșator s-a produs prin 2012 –, dar scrierea propriu-zisă a decurs lin, fără pauze, fără blocaje, până când am simțit că am ajuns la capătul poveștii, deși e o carte la care aș fi scris cu bucurie tot restul vieții. Structura sa, creierul mecanic din spatele colii, în fapt un apeirogon pe diagonalele căruia am construit microsisteme, mi-ar fi permis s-o fac. (…) Silex însă a fost, cred, cel mai firesc lucru pe care l-am scris vreodată, poate și pentru că l-am scris așa cum am vrut, fără să respect vreuna dintre așa-zisele reguli predate la cursurile de scriere, fără să mă gândesc la vandabilitate sau la ecourile critice. Cred în sinceritate, a omului și a scriitorului, și mă bucur să trăiesc împlinirea unei cărți care nu și-a dorit altceva decât să ajungă la cei care, fără să știe, o așteptau.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1259
Numele lui Albert Camus nu are nevoie de prezentări. Premiul Nobel pentru Literatură obținut în 1957, ca și accidentul absurd în care își pierde viața în primele zile ale lui 1960 îl proiectează într-o posteritate care-l glorifică. Dincolo de idiosincraziile și polemicile din timpul vieții, dincoace de acel soare negru al Mediteranei, care i-a marcat viața, iubirile și opera. În seria de autor pe care Editura Polirom i-o dedică de ani buni deja apare recent un volum inedit pentru multă lume. Albert Camus/ René Char, Corespondență. 1946-1959, ediție stabilită, prezentată și adnotată de Franck Planeille, traducere din limba franceză de Vasile Savin, redactor de carte, Marina Vazaca, specialista noastră nr. 1 în materie de camusologie (sic!).
Citeste mai multpe sprelumina.com
Romanul Paradis al lui Radu Vancu construiește o lume distopică, în care atingerea și speranța, ca fețe ale iubirii, sunt interzise. Acest roman este, de fapt, o oglindire a operei dantești în era contemporană, Camille fiind întruchiparea Beatricei, o instanță feminină ideală, iubirea castă, metafizică dintre ea și protagonistul Alexandru Tarcea, zis și Ducu, conturându-i o aureolă luminoasă, a sacralității, „trupe de îngeri cu castaniete” acompaniind sunetul tocurilor ei pe când își face intrarea în încăpere și fascicule luminoase tâșnindu-i din piele, într-o aterizare inversă, precum ninsoarea de aur din Paradis ce se îndrepta în sus, spre Empireu.
Citeste mai multpe fictiunea.ro
Volumul este un bric-à-brac narativ de la un capăt la altul, e format dintr-o suită de decupaje temporale, cu analepse lungi care prezintă un caracter centripet. Altfel spus, totul lucrează pentru coagularea unei imagini explicite a prezentului. (…) Poate una dintre cele mai personale cărți ale autorului, la limită cu autoficțiunea. Autorul poate fi recunoscut cu ușurință în personajul principal, care narează la persoana întâi și preia etape întregi din viața autorului. Inițialele numelor sunt aceleași, parcursul vieții lui Tudor Ganea este ușor recognoscibil la Toma Ionescu.
Citeste mai multîn Matca literară
Scriitor, critic de artă și una dintre cele mai credibile voci ale literaturii române contemporane, Magda Cârneci se remarcă prin stilul său distinct, combinație a sensibilității artistice cu un profund rafinament intelectual. Cunoscută mai ales pentru o poezie cerebrală și emoționantă, care pune accent pe limbajul rafinat și pe explorarea profunzimilor interioare, autoarea realizează echilibrul necesar între lirismul suav și intelectualismul sec, între fragilitatea sentimentului și puterea raționamentului în lirică, pentru ca în proză să-și consolideze statutul de autor postmodern mereu surprinzător, pregătit să experimenteze codificarea discursului realist al parcursului narativ cu sugestia suprarealistă a interpretării la limita cunoașterii umane.
Citeste mai multpe ancasicartile.ro
Umbra vântului este volumul care deschide o întreagă lume. „Înghesuită” cu atâta măiestrie de Zafon în Cimitirul cărților uitate, o serie despre care am auzit atât de multe lucruri bune, lumea asta mi s-a părut magică, plină de un ceva pe care l-am identificat târziu. Și mă tem că nu pe de-a-ntregul. (…) Recomand acest volum cu mult drag! A fost un fel de balsam pe care l-aș folosi la nesfârșit. Abia aștept să mă reîntorc pe străduțele familiare de acum, să descopăr și alte unghere întunecate și alte povești fermecătoare!
Citeste mai multîn Cațavencii
Multele povești de viață din roman sunt comprimate în flash-uri, care dau un ritm îndrăcit Orbirii râurilor, domolit numai de istorisirea miturilor locale și de vocile personajelor care dau glas necazurilor prin care trec și perplexităților pe care li le stârnesc ciocnirile locale dintre civilizația albilor și tradițiile lor. Romancierul e în cartea asta – și se spune că și în majoritatea celorlalte – un antropolog desăvârșit care pricepe cu finețe și putere de pătrundere deosebirile culturale dintre negrii și albii din Mozambic, dar și ceea ce îi face asemănători. Toate astea sunt spuse în Orbirea râurilor fără că autorul să cadă la teorii, ci în limbajul și la puterea de înțelegere a personajelor sale, încât la sfârșitul lecturii rămâi cu o poveste minunată, de neuitat.
Citeste mai multîn Dilema
În special pentru publicul tânăr, noua ediţie a volumului de interviuri şi confesiuni al Ilenei Mălăncioiu (n. 1940) are meritele unei introduceri convingătoare în culisele şi mecanismele politice ale anilor totalitarismului, atunci când până şi ideea propunerii unui volum spre publicare, indiferent că urma să fie respins sau retras ulterior, putea atrage cu sine elaborarea unui dosar de „urmărire operativă” sau, mai grav, înscenarea unui accident de către securiştii care „au urcat după mine în lift şi au încercat să-mi intre cu forţa în casă”.
Citeste mai multpe lapunkt.ro
În Ciuma Camus atinge exemplaritatea tragică ce-l evocă pe Herman Melville, cel din Moby Dick. Oranul este, asemeni oceanului pe care navighează corabia lui Ahab, o pânză menită să cuprindă desenul omului prins în rama mitului şi a epopeii. Detaliul istoric se estompează, în favoarea unui contur de clasicitate greacă. Este ca şi cum zeii ar cobori printre muritori, spre a–i încerca cu teroarea bolii ce se strecoară în oraşul lor fericit.
Citeste mai mult