pe radioromaniacultural.ro, 14 februarie 2025
Adela GRECEANU: De ce nu ai putut să spui doar povestea tatălui și a familiei? Andrei GORZO: „Pentru că e atât de fantasmagorică, de rocambolescă, de bizară încât mi se părea că e aptă să producă ridicări din umeri așa, de una singură. Aveam nevoie s-o pun în contact cu ceva. Eu nu pot să spun cu autoritate povestea tatălui meu pentru că sunt multe lucruri pe care nu le știu sau nu le știu până la capăt sau nu știu dacă sunt așa. Și-atunci povestea nu putea fi decât povestea mea, inclusiv a mea copil, adolescent, cum eram când se întâmplau lucrurile astea și-a adultului nu cu mult mai luminat, nu cu mult mai puțin ignorant în care m-am transformat. Deci trebuia să fie povestea mea, a formării mele. Și-aici lecturile mele din adolescență din Graham Greene joacă un rol important, cu atât mai mult cu cât la vremea aia mi se părea că au legătură cu taică-meu, cu ce trăiam, cu ce se întâmpla în jurul meu, cu viața noastră cotidiană.”
Citeste mai multîn România literară, nr. 14/2025
Este necesar, dintr-un început, să subliniem originalitatea acestei ficțiuni literare; dacă, în Fahrenheit 451, oamenii distrug cu o furie nebună cărțile, dându-le foc, în romanul lui Mihai Șteț, cărțile sunt cele care, prin intermediul oamenilor puterii, într-o societate totalitară, a unei Românii post-comuniste, zdrobesc viețiile altor oameni, mai precis, pe ale celor care zămislesc literatura – scriitorii. (…) Avem în Cărțile un roman bine scris, ce se cere citit atent în (cel puțin) o dublă cheie, după preferința și înțelegerea fiecărui cititor.
Citeste mai multîn Libertatea
Autorul german Bernhard Schlink, ajuns el însuși la opt decenii de viață, a turnat în acest volum amărăciunea, experiența, regretele și speranțele omului care știe că drumul său ajunge la capăt și a disecat sentimentele crude și dureroase pe care ți le induce iminența reverenței finale. Vă recomand această carte ca pe o lectură filosofică și captivantă, dar și ca pe o adevărată terapie de imunizare împotriva gândurilor triste aduse de moarte, expuse uneori pe un ton înspăimântător de profetic.
Citeste mai multîn Observator cultural, nr. 1243
Ceea ce face Iulia Gherasim în cartea sa de debut este să creeze un colaj plin cu decoruri vii, cu decupaje de mici realități cotidiene în care introduce niște elemente ale banalului ce reușesc să schimbe cursul lucrurilor (acvariul, filmul cu caracatița, avioanele de hârtie, foaia cu scris chirilic). Universul pe care îl creionează cu ironie și cu o mână sigură ne face să ne așteptăm la un viitor parcurs mai complex decât cel al unui simplu debutant promițător.
Citeste mai multpe fictiunea.ro, nr. 203/113
Dublu autoportret de Varujan Vosganian este o carte densă și profundă, dar nu este un roman, pentru că această încadrare asociată ficțiunii ar duce substanța cărții în derizoriu. Întreaga lectură mi-a dat senzația că țin în mâini o oglindă neagră care ne destructurează amintirile despre zilele tragice din decembrie 1989, dacă le avem, și nu lasă loc niciunei amăgiri. (…) O carte-document și un autoportret literar.
Citeste mai multîn România literară, nr. 6-7/2025
În linii mari, textele din volum analizează prima jumătate a secolului trecut, cu un accent special asupra interbelicului, dar există incursiuni deloc de neglijat și în istoria secolului al XIX-lea, după cum în lucrarea lui Marius Turda întâlnim și referiri la perioada comunistă, inclusiv la regimul Ceaușescu cu a sa politică pronatalistă agresivă. Ca demers, cartea de acum se înrudește cu debutul editorial românesc al lui Marius Turda – Eugenism și antropologie rasială în România, 1874-1944, cuvânt înainte de Sorin Antohi, Cuvântul, 2008.
Citeste mai multîn România literară, nr. 6-7/2025
Am citit pe nerăsuflate cartea lui Andrei Gorzo, Ce am învățat de la Graham Greene. O istorie de familie ca pe un roman bun, știind foarte bine că nu este chiar un roman, dar beneficiind de o dinamică existențială mobilizată, în parte, de energia ficțiunii. Ficțiunea, Andrei Gorzo și-o ia direct din romanele lui Graham Greene și din ecranizările câtorva dintre ele, dar, cumva, și din viața tatălui, care, dincolo de pasiunea, de altfel împărtășită, chiar inculcată fiului față de romanele și filmele de spionaj, pare să-și facă din viață, uneori cu concursul unor împrejurări ostile, o versiune romanescă în stilul lui Graham Greene. Altfel, cartea lui Andrei Gorzo este o autobiografie în care este topită biografia tatălui, personajul central al ei, alături de biografia lui Graham Greene, dar și un eseu despre opera autorului britanic. Este un eseu bazat pe o solidă documentare, la rândul său metabolizat, intertextualizat (auto)biografist în stilul atât de personal și percutant în care autorul își redacteză reflecțiile despre film pe blogul său intitulat „Lucruri care nu pot fi spuse altfel”.
Citeste mai multpe contributors.ro, 12 februarie 2025
Cu totul remarcabilă cartea Constantin Tănase. Un om serios, apărută sub semnătura Dorinei Rusu în seria de Biografii romanțate a editurii ieșene Polirom (Iași, 2024). Rod al unei documentări minuțioase și rezultat al unui plan de bătaie dintre cele mai serioase.
Citeste mai multpe bookblog.ro, 10 februarie 2025
Andreï Makine m-a convins. M-a convins că este un mare scriitor, un povestitor fin și, mai ales, un bun observator care își țese istoriile ținând cont de realitățile acelor vremuri. M-a convins că poți scrie despre război prin prisma omului, dincolo de enumerarea uzuală a lucrurilor care se distrug. M-a convins că poți pune multă poezie într-o narațiune despre viață. Dar cel mai important, m-a convins că puterea literaturii se ascunde în limpezimea ideilor, în felul direct și sincer cu care un autor ne poate aduce mai aproape de veșnica problemă a răului, în cele mai monstruoase forme ale sale.
Citeste mai multpe lapunkt.ro, 10 februarie 2025
Noul roman al regretatului Ovidiu Verdeș reconfirmă ceea ce deja se știa de la primul. Avem de-a face cu vocea deosebit de originală a unui „adolescent” retro, curios, sensibil, empatic și cultivat, pentru care tot ceea ce-și amintește, tot ceea ce vede, trăiește, simte și visează e prilej de reflecție. Scriitura sa fragmentară e literatură, în cel mai pur sens al cuvântului, convingătoare și prin muzica, și prin conținutul ei. Cum ar spune el însuși, a dat lovitua și prin „muzici”, și prin „faze”.
Citeste mai mult