pe ziarulmetropolis.ro
O astfel de abordare mi-a permis să fac o carte organică și coerentă, mai ales că aveam puțin spațiu la dispoziție. Adică puteam sugera mai mult decît am scris. Mult mai mult, acum depinde cît înțelege fiecare cititor. Dar m-a și condiționat, la un moment dat, pentru că multe lucruri aș fi vrut să existe în carte, dar nu le putea
Citeste mai multpe citestema.ro
Ați remarcat foarte bine că există în prozele din acest volum o îmbinare de registre care s-ar vrea fără un accent prea puternic în direcția tragicului sau în cea a comicului. Poate că realitatea nu e defel echilibrată cînd o trăim. Și că accentuăm fiecare dintre noi, în funcție de propriile trăiri și sentimente sau de capacita
Citeste mai multîn Suplimentul de cultură, nr. 711
Mustața lui Dalí și alte culori ne propune o lectură înnoitoare, „lunatică“ a lumii. O lume care ni se dezvăluie infinit de frumoasă, dacă o privim deschis, inocent, ludic, ironic și în același timp adînc, prin ochii unui pictor și ai unui prozator, ambii niște dirijori desăvîrșiți ai privirii lor și ai privirii noa
Citeste mai multîn Suplimentul de cultură, nr. 711
Domnului Orwell i-a reușit acest act cu adevărat revoluționar: să fuzioneze scopul politic cu scopul artistic într-un tot unitar, într-o carte simplă, adică ușor de înțeles, și totuși fără egal. (…) Conducătorii se schimbă, tiranii înlocuiesc alți tirani, uneori mai e și zahăr pe pămînt (deși, mai nou, nici zahărul nu
Citeste mai multpe vanatoaredelicurici.blogspot.com
Mustața lui Dalí și alte culori este una dintre cele mai bizare și mai frumoase cărți apărute anul acesta. Subintitulat „pictoroman“, volumul are pe copertă numele pictorului Felix Aftene și al prozatorului Lucian Dan Teodorovici. Ceea ce surprinde inițial este relația inedită dintre cele două arte, de data aceasta
Citeste mai multpe citestema.ro
Vocile personajelor din Corul leilor sînt ale noastre, întrebările lor ne aparţin. Ele ne ajută să găsim răspunsurile sau, cel mai adesea, să înţelegem mai bine viaţa privind totul din exterior. Însă ne dau puterea de a ne regăsi, în cele mai multe fragmente, pe noi înşine. Departe de perfecţiune, temători, cîteodată curajoşi
Citeste mai multîn Suplimentul de cultură, nr. 711
Legămintele este un roman care se citește la fel de ușor, pentru că frazele lui Delphine de Vigan sînt extrem de vizuale, de sugestive, au ritm și empatie, sînt parcă scrise de cineva care a trăit pe propria piele tot ce povestește. (…) Legămintele este un roman care te îndeamnă să te gîndești la propriul trecut și la d
Citeste mai multîn Suplimentul de cultură, nr. 711
Recunoștință nu este un roman care să-i dea bătăi de cap cititorului. Nu are multe personaje și nu face multe salturi în timp, dar memoria este o componentă importantă a narațiunii, este un roman cu șanse mari să rămînă pe raftul cu cărțile preferate al celor care îl vor citi. Incontestabil, reușita sa principală este o
Citeste mai multpe alinapurcaru.ro
(…) e una dintre cele mai tandre meditații despre rolul creatorului pe care am pus eu mîna, cel puțin din cîte s-au scris la noi, o carte în care s-au topit culori din paletele unor mari pictori și candoarea interogației sensibile, de interior. (…) Încercați, e un regal.
Citeste mai multpe bookhub.ro
O bijuterie de roman, care se citește în cîte moduri/registre are chef cititorul. Dacă vrea să ia toate cele scrise de Lucian Dan Teodorovici ca fiind parte a unei povestiri, e foarte bine. Dacă vrea să ia excursul scriitorului ca o introducere în universul spectacular al unui artist, iarăși este foarte bine. Dacă vrea să ia romanul ca
Citeste mai mult