Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
în Suplimentul de cultură, nr. 848
Fiind o poveste de iubire și o poveste de familie, Insula copacilor dispăruți e, în același timp, o meditație despre moarte, pierdere și dispariție, dar și despre costurile pe care politicul le generează pentru fiecare ființă, fie că e om ori pasăre, sau pentru fiecare arbore. Întregul viu e prins în oscilațiile unui țesut politic problematic, totul e interconectat prin legături invizibile și imposibil de rupt, în ciuda timpului și a strămutărilor, iar asta e una dintre demonstrațiile care se desprind firesc din această nouă ficțiune marca Shafak. Rolul pe care îl rezervă vieții vegetale pe insulă, descrierile senzoriale, care înregistrează un întreg peisaj olfactiv, întregesc perspectiva și creează un contrast puternic cu câmpurile distrugerii și ale morții. La fel, perspectiva narativă cedată copacului, al cărui câmp perceptiv diferă de unghiul tuturor celor implicați în evenimente, dinamizează acțiunea și modulează greutatea tensiunii.
Citeste mai multîn Jurnalul, nr. 1632
Un roman dens şi nuanţat, care aminteşte de albumul Nebraska al lui Bruce Springsteen: doar câteva note, numai instrumentele esenţiale şi forţa unei voci directe, vibrante. O lume întreagă cuprinsă în această carte, una care înseamnă sălbăticie pe de-o parte, iar pe de alta, un loc unde natura este din ce în ce mai deformată, mai ameninţată şi mai vânată de om şi de schimbare.
Citeste mai multpe ancazaharia.ro-ancavezimainileanca
E posibil ca unele povestiri să vi se pară blasfemiatoare, în funcție de postura din care le citiți. Poate altele vă vor amuza peste măsură înainte de a vă readuce dureros cu picioarele pe pământul cinicei realități cotidiene. Eu vă recomand să vă dați șansa acestui exercițiu, oricum v-ați poziționa față de subiectele controversate din unele povestiri… Cine știe ce revelații pot să apară de-acolo?
Citeste mai multpe pastilaliterara.ro
Luxuriantă, digresivă, cea mai masivă carte a autorului de până la acest moment are capacitatea de a-i pune în lumină virtuozitatea prozastică. Suplețea trecerilor de la o secvență bogat analitică la una preponderent faptică și de la detaliu la panoramic, claritatea discursului sau pregnanța descrierilor o dovedesc din plin.
Citeste mai multîn Dilema
Discuțiile și dezbaterile serioase despre droguri în România sunt extrem de dificil de purtat, în ciuda unei istorii extrem de vechi a narcoticelor în cultura noastră. Așa cum a arătat și Andrei Oișteanu acum mai bine de un deceniu, în cartea sa Narcotice în cultura română. Istorie, religie și literatură (Ed. Polirom), spațiul românesc nu a fost niciodată străin de lumea drogurilor. Istoria acestora nu este sub nici o formă una recentă, ca urmare a integrării în spațiul cultural, economic și politic al Occidentului, ci datează încă din Antichitate. Nu puțini vor fi surprinși, poate, de diversele ritualuri religioase sau practici medicale ale dacilor care presupuneau utilizarea de mătrăgună, măselariță sau fumigații cu cânepă despre care ne vorbește, printre alții, și Herodot. Apoi, opoziția la adresa narcoticelor, indiferent că vorbim despre canabis și opium, ori cafea, tutun și alcool, are de asemenea o istorie veche. De exemplu, Nicolae Mavrocordat, primul domnitor fanariot, scrie în greaca veche, la începutul secolului al XVIII-lea, un „Discurs împotriva tutunului” în care critică „iarba plină de scârbă” pentru proprietățile sale adictive și nefaste la adresa celor care o consumă. La mai bine de un secol distanță, un alt fanariot, Nicolae Șuțu, cunoaște pe propria piele legile aspre antifumat din Imperiul Habsburgic: aflat în Brașov, în cartierul Șchei, Șuțu are o ceartă cu un paznic de noapte care îi smulge pipa aprinsă deoarece fumatul era complet interzis.
Citeste mai multîn Cațavencii
Cu Respiră!, Mihai Radu explorează grotescul banalității până în cele mai întunecate, neașteptate bolgii, încât în timp ce îți dă fiori de oroare, te face să-i admiri arta de gravor cu care însemnează această tulburătoare incursiune.
Citeste mai multîn revista Vatra, nr. 1-2/2024
Romanul Alionușka al Liliei Calancea se face remarcat și dacă-l raportăm strict la contextul moldovenesc din stânga Prutului, și dacă-l plasăm în mai largul peisaj literar românesc. Ceea ce-l particularizează înainte de toate este faptul că reliefează dintr-o perspectivă originală vectorii ideatici și comportamentali – căci ideologici pare prea mult spus – care au funcționat în perioada tranziției generate în Republica Moldova odată cu momentul colapsului Uniunii Sovietice. Apoi, i se remarcă numaidecât formula estetică responsabilă de lectura pe nerăsuflate, în ingredientele căreia stau principiul mărturisirii emoționante în fața unei fetițe moarte înainte de naștere, structurarea textului în povestioare ce portă titluri cu tâlc, ale căror subtilități invită la glose, și rar exprimata convingător dragoste genuină față de bibliotecă, încrederea în forța cărții de a „descoperi omul”, pusă împreună cu inserții poetice, autoreferențiale.
Citeste mai multîn revista 22
Un elogiu adus iubirii în acest roman, care pune problema relației dintre real și posibil, în literatură, ca și problema condiției artistului, într-un mod inedit și tulburător. Având multe referințe nu doar la literatură, ci și la pictură și cinema, romanul lui George Cornilă impresionează prin tumultul sufletesc al scriitorului care se caută pe sine ca om și ca artist.
Citeste mai multîn Suplimentul de cultură, nr. 845
De la proză scurtă la roman, traducătoarea și scriitoarea Simona Goșu face o trecere care îi aduce, în 2024, pentru romanul Stela trei nominalizări importante: la Premiile Observator cultural pentru Proză, la Premiul Național pentru Proză al Ziarului de Iași și la Premiile Radio România Cultural. Printre străduțe întortocheate și aglomerate, printre blocuri ca niște „balauri”, printre „tufe de lemn-câinesc, trandafiri sălbatici și caprifoi” și ziduri de foste uzine abandonate, se țese cu îndemânare povestea unei femei care a trăit anii de maturitate între dorința de a ajunge undeva mai sus și imposibilitatea de a evolua în felul dorit.
Citeste mai multpe optmotive.ro, nr. 193
Romanul se remarcă, așadar, printr-o privire pătrunzătoare și binevenită asupra societății și a problemelor ce țin de lipsa de comunicare dintre generații, de prejudecăți, de subiectele considerate tabu și de tendințele discriminatorii înrădăcinate în mentalitatea oamenilor. Cu o bună stăpânire a tehnicilor narative, prozatoarea știe să se folosească de perspectivele personajelor sale pentru a contura cu îndemânare universul epic al romanului. De admirat este și construcția personajului Stela, care ne stă în față cu toate defectele și slăbiciunile ei, cu bovarismul ei și cu o naivitate greu de crezut, iar toate acestea o fac umană, și deși pe alocuri greu de simpatizat, parcă nu o putem urî în totalitate.
Citeste mai mult